Primăvara aceea avea frumuseţea aleanului şi amintirilor. Dărunea ieşise în prag. Pe sub bolta albastră şiruri de cocoare se întorceau din ţările calde. Gândurile îi erau la soţul ei, la Vasile. Îşi amintea ce clipe frumoase au mai trăit în anii, când se chemau unul pe altul afară ca să vadă cocoarele, sau când lipindu-se unul de altul înnoptau într-un stog de fân ori într-o poieniță din pădure. Doamne! Ce ochi negri mai are Vasile şi cum o scoteau din minţi în acele nopţi de poveste!
Sângele îi clocotea în vene
Vasile era plecat de 5 ani în Portugalia şi Dărunea număra zilele când trebuia să se întoarcă. A vrut să plece şi ea atunci cu dânsul, dar tocmai când se pregătea de drum, a lovit-o o criză de rinichi, care a oprit-o acasă. A rămas să lucreze în şcoală, iar Vasile îi trimitea bani pentru finalizarea lucrărilor la construcţia casei. Din ziua când s-au despărţit, Dărunea a început a se ruga îndelung la Maica Domnului s-o ajute să-l aştepte pe soţ cu credinţă. Cu grijile şcolii şi ale casei, iată că trecuse cinci ani de când nu se văzuseră, dar luna ceea de primăvara i se părea mai lungă ca niciodată. Ca niciodată simţea cum sângele îi clocotea tot mai tare şi mai tare prin vene. Nu-i vorbă, o mai cuprinseră căldurile deseori, dar nu atât de tare ca în acel început de primăvară. Era de ajuns numai să rostească numele soţului, că buzele îi deveneau stacogii, iar sânii îi tremurau excitaţi.
Rugăciunea n-o mai ajuta
În duminica din ajunul sosirii lui Vasile s-a dus la Biserică să se roage, aşa cum o făcea de obicei în fiecare duminică și la sărbătorile religioase. Dar oricât de mult încerca să se concentreze asupra vorbelor preotului, nu putea s-o facă. Capul i se rotea, picioarele îi tremurau, obrajii îi ardeau. Toate gândurile îi erau la Vasile. Îl iubea şi-l dorea cu tot freamătul corpului. Se uita la sf. Maria de pe icoană, iar în faţa ochilor îi apărea Vasile, îmbrăţişând-o şi sărutând-o cu foc. Cuprinsă de ameţeli a ieşit puşcă din biserică şi a ţinut o fugă până acasă. Toată era numai foc. S-a băgat într-o cadă cu apă rece să se răcorească, apoi şi-a legat capul cu un prosop umed şi s-a întins pe pat, fără să tragă zăvorul. A furat-o somnul. În vis s-a văzut în braţele lui Vasile. Zâmbea fericită, mişcându-se pe pat ca în ritm de dans. Purtată de vis prin lumea dulcilor dorinți, femeia trăia beţia unor senzaţii ameţitoare. În clipa când buzele-i cereau însetate un sărut, Dărunea simţi pe buze o sărutare fierbinte, reală. Îşi încolăci braţele în jurul gâtului bărbatului ce-o săruta. Dar când sărutul luă sfârşit a deschis ochii, şi în loc să-l vadă pe Vasile aplecat deasupra ei, l-a văzut pe vecinul Isidor. Acesta începu cam fâsticit: „ Să-mi fie cu iertare Dărune. Am tot strigat la gard şi dacă am văzut că nu-mi răspunzi, am îndrăznit de am întrat. Doamne, ce mi-a fost dat să văd! N-am ştiut că eşti atât de focoasă şi că poţi avea asemenea vise erotice…” Dărunea l-a lovit peste faţă şi l-a îmbrâncit cât colo: „Ai vrut să mă bagi în păcat netrebnicule, când au mai rămas ore până la sosirea lui Vasile! Afară din casa mea, să nu te văd!” Isidor a ieşit ruşinat, iar ea a rămas singură între patru pereţi mulţumită, că a ocolit păcatul.
S-a întors slab ca un schelet
După cinci ani de despărţire, luni pe la amiază Vasile s-a întors din Portugalia. Dărunea l-a văzut prin fereastră şi, înăbuşindu-se de emoţii i-a alergat în întâmpinare. A rămas, însă, stană de piatră locului când l-a văzut. Slab ca un schelet, Vasile o privea posomorât. După câteva clipe de tăcere, s-au cuprins cu răceală şi au întrat în casă. „Ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat?” a exclamat femeia cu vocea tremurândă. „Nimic, sunt obosit, aşi vrea să mă culc puţin.” S-a culcat. Femeia s-a vârât sub plapumă lângă el. Îl cuprindea şi-l strângea în braţe ca o nebună. Înţelegea, că ar trebui să-l lase mai întâi să se odihnească, dar nu-şi putea stăpâni dorinţele. Tremura toată. Simţind-o fierbinte, bărbatul a privit-o cu un zâmbet amar: „Sunt bolnav, scumpa mea. Nu mai am puteri să te iubesc aşa cum te iubeam în stogul cu fân, sau pe iarba din pădure. Pot doar numai să-ţi mângâi sânii frumoşi, să-ţi sărut bujorii din obraji. Mâine vom merge la doctor şi-l vom întreba ce-i de făcut.” Dărunea nu ştia ce să zică. Atât de mult visase la această întâlnire! Atât de deosebită şi-o imaginase! Şi acum, na! s-a stricat jucărica!
A doua zi au mers la doctor. În drum spre spital Vasile i-a mărturisit că Dumnezeu l-a pedepsit aspru pentru tot restul zilerelor. A greşit şi el cum greşesc şi alţi bărbaţi. Numai că greşeala lui îl costă foarte scump – a fost contaminat cu virusul HIV SIDA. La auzul acestei neaşteptate veşti, Dărunei pe loc i s-au stins bujorii din obraji. Cerul i-a căzut în cap şi nu mai vedea nimic înaintea ochilor. Nu ţine minte cum au ajuns la medic. Ca prin ceaţă îşi aminteşte, că acesta i-a încurajat pe amândoi şi le-a explicat cum să se protejeze. Dar în pofida tuturor vorbelor încurajatoare, Vasile a devenit rece ca sloiul de gheaţă. Puterile i-au slăbit. Casa lor mare şi frumoasă s-a posomorât.
A bătut uşurel la fereastra lui Isidor
Bărbatul înţelegea de ce nevasta lui tânjeşte, dar nu-l lăsa inima să-i spună să-şi caute un amant. Îi era incomod şi în același timp greu pe suflet.
Într-o zi Vasile l-a chemat pe vecinul Isidor s-o ajute pe Dărunea la cotorât via. Când mâniile lor se atingeau întâmplător, femeia le simţea fierbințeala sănătoasă. Îi era plăcut să muncească lângă el. Din ziua aceea inima a început să-i tresară când îl vedea prin ogradă, ori când trecea pe lângă dânsa. Uitasem să vă spun, că nevasta lui Isidor era plecată peste hotare, iar copiii – la studii în România. Într-o noapte Dărunea s-a ridicat încetişor din pat, şi-a pus capotul pe umeri şi s-a furişat pe portiţa din dos la fereastra lui Isidor. A bătut uşurel de câteva ori. Bărbatul s-a trezit şi i-a deschis. Nebună de dor vecina îl acoperea cu sărutări, tremurând toată de parcă era cuprinsă de friguri. În zori s-a întors liniştită acasă. Din acea noapte femeia a înţeles, că viaţa ei alături de soţ parcă este, parcă nu-i, şi s-a dat în dragoste cu Isidor fără remuşcări. Vasile le-a încuviințat relaţia, rugându-l pe vecin să păstreze secretul. Peste un an Dărunea a născut un băieţel.
Acum băieţelul are 10 ani. Iar lucrurile s-au așezat așa, de parcă chiar Dumnezeu le-a binecuvântat. Soția lui Isidor continuă să muncească în Italia. Fiul și fiica s-au căsătorit și locuiesc la București. Soția vine în vacanță doar odată pe an și de fiecare dată vine cu cadouri și pentru Dărunea. C-o fi bănuit ceva, că n-o fi bănuit, unul Dumnezeu știe. Cert e că niciodată nu i-a făcut reproșuri soțului. Atunci când vine din Italia e mare bucurie în casă. Vin și copiii din România și se bucură cu toții de clipele petrecute împreună. Apoi toți pleacă și Isidor rămâne să-și trăiască zilele fericite alături de Dărunea, care de doi ani e văduvă. Satul nu cunoaşte taina, nu știe că băiatul e al lui Isidor, aşa cum nu ştie că Vasile a murit răpus de SIDA. Şi bine ar fi să nu mai știe niciodată, iar primăverile să vină în sufletul Dărunei doar cu amintiri frumoase și cu un prezent luminos trăit în armonie cu Isidor, care îi oferă dragoste cu generozitate și o ajută în toate treburile.
Nina Neculce