Tristețea e trecătoare, după ploaie vine Soare

0
275

(Ce trist e când cei dragi uită de tine şi nu pot să-ţi ghicească gândurile!)
Copilăria Catincăi a fost tristă. Nu împlinise cinci anişori, când fratele ei mai mare a fost lovit de maşină. Din acea zi peste casa lor s-a aşternut o durere nemărginită. Mama îşi vărsa în lacrimi tot sufletul, iar tata devenise tăcut şi absent la toate. O vară întreagă mama a avut un singur drum:casă–cimitir, apoi ani în şir ochii nu i s-au mai uscat.
Uitate parcă de cei care le-au dat viaţă, Catinca şi surioara ei Veruţa creşteau lipsite de căldura vieţii de familie. La şcoală erau retrase, aveau puţine prietene. Catincăi i-ar fi plăcut să vină şi în casa lor colegele de clasă, aşa cum veneau pe la alte colege, dar părinţii nu permiteau acest lucru. Mama le repeta mereu: „Noi suntem săraci şi nu trebuie să ştie satul cum trăim.” Este adevărat, după moartea fratelui, lucrul în această gospodărie nu sporea, cu banii se descurcau destul de greu, dar în alte familii era şi mai greu. Numai că în ogrăzile acelor gospodari puteau să între toţi copiii din mahala, pe când la ei, nu.

Vieţi separate

Aşa treceau zilele, una mai cenuşie decât alta. Părinţii demult nu mai mâncau împreună, nu mai dormeau în același pat. De certat, nu se certau, dar ceva le învenina relaţia până într-atât, încât mereu se fereau să dea ochii unul cu celălalt. Într-o zi surorile au aflat cu tristeţe, că părinţii au divorţat. Au împărţit averea şi le-au împărţit şi pe ele. Veruţa a plecat cu mama la bunica la Cernăuţi, iar Catinca a rămas cu tata. Această despărţire a provocat o nouă traumă în sufletul Catincăi, care avea atunci 11 ani. Fără a fi influenţată de cineva, ea s-a înverşunat şi a alungat din memorie orice gând legat de mama ei. O considera vinovată că n-a ştiut să menţină un cămin normal, că a lipsit-o de afecțiunea maternă de care toţi copii au nevoie în perioada de creştere. Un an mai târziu tata s-a recăsătorit. Însă nici mama vitregă nu i-a putut oferi dragoste şi mângâiere în momentele de restrişte. Şi fata a crescut timidă, lipsită de încredere în sine şi rezervată faţă de toată lumea. De mama şi de sora ei n-a mai ştiut şi nici până în prezent nu ştie nimic.

Întâlnirea cu prinţul şi noua viaţă de familie

Studiile la colegiul pedagogic au trezit în sufletul Catincăi dragostea şi afecţiunea pentru copiii de la grădiniţă. Tot atunci i-a ieşit în cale prinţul – un tânăr profesor de la o şcoală din oraş. Leonid, căci aşa îi zicea flăcăului, i-a dat curajul de care Catinca avea nevoie. Uşor-uşor fata s-a debarasat de complexe. Pe faţă i-a apărut zâmbetul, în ochi – strălucirea. Peste doi ani s-au căsătorit. Deşi nu a avut un model de cămin în casa părintească, Catinca a învăţat repede cum să trăiască alături de soţ şi cum să-şi împartă responsabilităţile. Mariajul s-a făcut cu dreptul. Sufletul ei tânăr, care a tânjit amar de vreme după vorbe de mângâiere, vorbe de dragoste, acum primea şi dăruia cu generozitate. Iar atunci, când unul după altul au venit pe lume, Ionel şi Anişoara, tinerii părinţi aveau deja o mulţime de planuri pentru ei. Le-au dat nume simple ca să le fie bine. Catinca citise undeva, că dacă vrei s-o ducă bine copiii tăi, trebuie să le pui nume simple, nume de sfinţi. Aşa că i-au botezat cu aceste frumoase nume. Din start şi-a propus să le ofere copiilor tot de ce a fost ea lipsită. Se consacrau în totalitate lor. Catinca povesteşte: „Jucam la loto cu speranţa de câştig, chiar dacă ştiam, că n-o să câştigăm marele premiu. Doream din tot sufletul ca Ionel şi Anişoara să aibă mai multe şanse decât am avut noi. Nu ne-am lăsat în speranţa câştigului la loto, în fiecare lună puneam deoparte nişte bani pentru ei. Munceam în mai multe locuri ambii. Când le-a venit vremea de grădiniţă, ne-am făcut luntre şi punte pentru ca Ionel şi Anişoara să meargă în cea mai bună grădiniţă. Apoi ne-am zbătut ca să ajungă la cea mai bună şcoală din oraş. De mici copii, fiul şi fiica au luat lecţii de muzică, dans, au învăţat să joace tenis şi fotbal, în fiecare vară mergeau împreună cu noi în excursii. La 15 ani i-am cumpărat lui Ionel computer, iar în anul următor i-am cumpărat şi Anişoarei. Avem mulţi prieteni de familie în jur şi, în casa noastră foarte des se dădeau petreceri de la care copiii aveau ce învăţa. De ziua lor, copiii îşi puteau invita prietenii acasă fără restricţii. Orice sărbătoare venea în casă cu surprize plăcute. Ziceam să fie un exemplu bun pentru ei, ca atunci când vor creşte să facă şi ei ca noi.”

Copiii pleacă de acasă. Dezamăgiri și bucurii

Când le-a venit vremea copiilor să plece la studii, le-au prins foarte bine banii puşi deoparte, care au fost împărţiţi egal pentru amândoi. Ionel a făcut informatica şi are o slujbă foarte bună în Chişinău. Anişoara a absolvit ASEM-ul şi s-a angajat prin concurs la o bancă. La 24 şi 23 de ani au propria garsonieră în capitală, apartamente cumpărate prin sudoarea părinţilor. Vin să-şi vadă părinţii din ce în ce mai rar. Au devenit independenţi şi îşi văd de vieţile lor.
Mândră de copii săi, Catinca nu înţelegea de ce verişoara Veronica era întotdeauna critică faţă de ei şi de ce îi reproşa uneori: „Prea sunt răsfăţaţi copiii tăi! Nu le mai arăta şi tu că îi iubeşti atât de mult! Ce, nu ştii, că şi prea multă dragoste strică?”
Vorbele verișoarei aveau să se adeverească acum 9 ani, când Leonid şi Catinca se pregăteau să marcheze 25 de ani de viaţă în comun. Cu ceva timp înainte de eveniment prietenii i-au întrebat cum vor serba nunta de argint. Le-au spus că nu ştiu, dar sunt convinși că Ionel şi Anişoara le pregătesc o surpriză plăcută. Copiii ştiau foarte bine, că 5 iunie este ziua când părinţii lor au făcut cel mai important legământ din viaţă. Credeau cu tărie că și odraslele lor vor proceda la fel ca fiica și fiul prietenilor, care tot în acel an le-au organizat părinților cu ocazia nunții de argint o petrecere de s-a minunat tot cartierul; cu multe flori, lumânări, cu o tortă mare de îngheţată. Catinca se întreba: „Dar oare ai noştri ce ne pregătesc?” şi, cu sufletele fremătând de emoţie așteptau sărbătoarea. Cu o lună înainte i-a cumpărat lui Leonid costum nou, iar ei o rochie foarte frumoasă, iar serile, ca nişte copii, închideau ochii şi se vedeau deja cu inimile bătând de surprize în cea mai frumoasă zi din viaţa lor. Au început să-şi ispitească copiii să vadă cam ce le pregătesc. Li s-a părut o glumă răspunsul, precum că aceștia pleacă în acel weekend la Ierusalim. Şi-au zis, că o fac pe mortul în popuşoi pentru a camufla surpriza. Ajunsă în vinerea dinaintea aniversării, femeia a început să-şi facă griji. Prietenii şi rudele o întrebau unde se va da petrecerea şi ea nu ştia ce să le răspundă. L-a sunat pe Ionel: „Chiar plecaţi duminică la Ierusalim, ori aţi glumit?” „Te rog, mamă, nu ne sâcâi atâta! Lasă-ne să plecăm în pace! Da, eu cu iubita mea, Anişoara cu iubitul ei. Dacă ţi-am spus că plecăm, de ce ne-ai mai sunat?” „ Voiam să ştiu… dacă n-aţi uitat cumva de nunta noastră de argint. Duminică se împlinesc 25 de ani de căsătorie şi le-am spus prietenilor, că tu şi Anişoara aţi aranjat o petrecere.” „Of, Doamne, mamă, umblaţi şi voi cu nimicuri!” Catincăi i s-a ridicat un nod în gât, şi-a adus aminte de vorbele verişoarei, s-a gândit la rochia ei frumoasă, la costumul lui Leonid, la anii ei de muncă prin locuri suplimentare ca să câştige bani pentru copii şi la prietenii lor care aşteptau cu nerăbdare această zi. A cuprins-o ameţeala, dar repede şi-a revenit şi i-a zis băiatului: „Apoi, am glumit şi eu, Ionele! Nu mai dăm nici o petrecere. Vom sărbători la treizeci de ani. Mai sunt cinci ani până atunci, aşa că aveţi timp să vă pregătiţi. Drum bun şi mergeţi sănătoşi la Ierusalim!” Lui Leonid i s-a strâns inima: „Ce trist e când cei dragi uită de tine şi nu pot să-ţi ghicească gândurile! Da eu credeam, că Ionel şi Anişoara sunt nişte copii deosebiţi.”
P.S. Catinca și Leonid au trăit această dezamăgire în 2011. Concluzia că nu trebuie să le arăți copiilor cât de mult ții la ei, n-a fost definitivă. Ca prin minune, comportamentul lui Ionel și Anișoarei în raport cu părinții s-a schimbat după călătoria la Ierusalim. Au revenit acasă transfigurați, cu o altă stare de spirit. Gândurile frumoase le-au descătușat sufletele. De atunci continuă să fie calzi și atenți cu părinții.

Nina Neculce

PUBLICITATE