La Băhrinești, Florești sunt mai mulți oameni, care au adus schimbarea în localitate, care vin cu idei proaspete, îndrăznețe, care au ambiție, voință și putere și care sunt înzestrați cu priceperea de a întoarce deznădejdea acestor vremuri în curaj. Printre acești oameni, ce știu să trăiască frumos și cu sens, se numără și doamna profesoară de istorie, președinta AO „Pro Comunitate Băhrinești” LUDMILA COBÂLAȘ cu care stăm la sfat în acest număr de ziar.
„Să munceşti cu dragoste, înseamnă să pui în toate lucrurile pe care le faci o fărâmă din sufletul tău”
Nina Neculce: Stimată doamnă, Ludmila Cobâlaș, v-am cunoscut cu câțiva ani în urmă. Erați implicată în mai multe proiecte sociale, printre ele numărându-se și Teatrul Social, unde v-ați manifestat ca o adevărată actriță. Cât de importantă este cultura pentru un sat?
L.C.: Cultura trebuie să fie cartea de vizită pentru orice localitate, iar Casa de Cultură este o vatră culturală, ce pune în valoare patrimoniul cultural și material, unește generațiile, pune în valoare și lumină, oamenii contribuie la îmbunătățirea vieții acestora, dezvoltând și perspectiva turistică a comunității. Ex-primarul Feodosia Bunescu anume aceasta a și făcut, a știut cum să organizeze viața culturală la sat, cum să-i facă pe oameni să-și cunoască tradițiile și cum să le valorifice. Dumneavoastră ați scris despre Festivalul Busuiocului, Festivalul Filmului Documentar, întâlnirile cu cei născuți la Băhrinești, dar plecați din sat, atelierele de artizanat ș.a.m.d.
N.N.:Știu că faceți parte din echipa de elaborare și implementare a unui mare proiect, sau mai exact a Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Lunca Răutului. Ce ați reușit să realizați până în prezent?
L.C.: Am reușit să creăm o asociație formată din 14 localități, să identificăm resursele comunitare din fiecare localitate, pentru a realiza o strategie comună de dezvoltare social-economică a GAL –lui Lunca Răutului.
N.N.: Dar ce ați învățat din implicarea în proiecte?
L.C.: Multe. M-am identificat cu tot ce desfășoară AO „Pro Comunitate Băhrinești”. Știți care sunt valorile care ghidează activitatea noastră? În primul rând, responsabilitate. AO „Pro Comunitate Băhrinești” crede că este responsabilitatea sa şi a ta să faci un pic mai bună lumea în care trăim, indiferent care este „lumea” la care te raportezi: mahalaua, sectorul, satul în care locuiești, comunitatea în care îţi desfășori afacerea, țara sau planeta pe care o împarți cu alții. Nu mai puțin importantă este implicarea și acțiunea. Sărăcia, lipsa educației, a serviciilor publice nu îi afectează doar pe cei săraci, pe cei needucați, pe cei bolnavi, ci pe noi toți, ca societate. De aceea credem că implicarea și acțiunea sunt datoria noastră a tuturor. Și tot ce facem, facem cu demnitate şi respect. AO „Pro Comunitate Băhrinești” crede în dreptul fiecărei persoane la o viață demnă: dreptul la educație, la îngrijire medicală, la securitate şi bunăstare, la respect şi toleranță din partea celor din jur. Iată de ce, nu rămâne în afara preocupărilor noastre grija faţă de oameni. Credem că această lume va continua să fie frumoasă atâta timp cât vom avea grijă unul de fragilitatea celuilalt. Atâta timp cât, la nevoie, ne vom putea baza pe oamenii de lângă noi, cunoscuți sau străini. Ne țin mereu în priză cooperarea şi parteneriatul. AO „Pro Comunitate Băhrinești” crede în alianța dintre ONG-uri, sectorul public şi mediul privat. Proiectele pe care le construim se bazează pe parteneriate puternice cu ONG-uri şi instituții de stat, cu finanțatori și donatori. Credem că este nevoie de implicarea şi responsabilizarea mediului de afaceri, a sectorului public, a societăţii civile şi, nu în ultimul rând, a oamenilor obișnuiți, pentru a dezvolta proiecte cu un impact real în comunitate, care să schimbe în mai bine viața tuturor.
N.N.: Întoarcem pagina cu proiectele și mergem mai departe. Când și unde ați văzut pentru prima oară lumina zilei?
L.C.: Printre văi și stânci abrupte curge râul Drabiște, iar în jur stă așezat cuminte satul meu de baștină, Trinca din raionul Edineț. Este locul meu de vis și de suflet, locul primelor amintiri. Pe stâncile seculare, care au ținut piept atâtor vremuri de răstriște, stă scrisă istoria localității. Aici, în acest loc minunat, am văzut lumina zilei la 26 iulie 1967, într-o familie de ţărani. Părinții mei, Sofia și Pavel Guzun, au educat trei copii în credință și omenie, eu fiind cel de-al treilea copil.
N.N.: Cum v-a fost copilăria?
L.C.: Vorba lui Ion Creangă: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată” şi la drept vorbind, acesta-i adevărul. Copilăria mea a fost senină și fără griji. Eu fiind mezina, nu aveam griji, responsabilități, probleme. Greul gospodăriei era dus de sora mai mare, Larisa și fratele mijlociu, Anastasii… Duc dorul locurilor natale, dorul de părinții mei, care nu mai sunt în viață, de casa părintească, de jocurile copilăriei. Mi-e dor de glasul mamei, care ne aduna de la joacă la masa mică de lângă cuptorașul de afară. Mi-e dor de năzdrăvăniile făcute împreună cu prietenii de joacă în timp ce plecam cu vitele la păscut în pădurea din apropierea satului. Mi-e dor de mirosul acela de plăcinte abia scoase din cuptor și de florile parfumate de la Duminica Mare. Când mă apasă gânduri grele merg acolo să-mi oblojesc sufletul.
N.N.: Dar cum au fost anii de școală?
L.C.: Au fost frumoși. Astăzi cu drag îmi aduc aminte de prima mea învățătoare – Maria Bajurean, o doamnă de nota „10”, de la care am deprins și am preluat cel mai bun exemplu și capacitatea de bună organizare, responsabilitatea și tenacitatea lucrurilor bine făcute. Răbdarea și înțelepciunea cu care m-a tratat și m-a ghidat ca persoană independentă, când făceam primii pași mărunți în lumea mare, m-au determinat peste ani să aleg și eu profesia de învățătoare. Am avut cei mai minunați colegi de clasă de care îmi amintesc cu mare drag. Am învățat bine din dragostea pentru carte, dar și din îndemnul permanent al părinților.
N.N.: Pentru care din foștii profesori purtați recunoștință?
L.C.:Pentru profesorul meu de istorie, Bajurean Dimitrie, omul care printr-o competiție deschisă cu el, mă învăța și mă ghida pe drumul cunoștințelor. Atât de mult îmi plăceau orele de istorie, dezbaterile cu acest om! Totdeauna învățam nu doar tema pentru acasă, dar învățăm o temă sau chiar două în avans și, când venea timpul următoarei teme, eu mă avântam cu dumnealui în niște discuții de la egal la egal.
N.N.:Acum înțeleg de ce ați ales Facultatea de Istorie.
L.C.: Da. Datorita acestui minunat profesor, Bajurean Dimitrie, care mi-a cultivat dragostea față de obiect. Am absolvit Facultatea de Istorie și Pedagogie a Institutului Pedagogic ,,Ion Creangă” din Chișinău
N.N.: Și… cum ați ajuns la Băhrinești?
L.C.: După absolvirea facultății am fost repartizată în raionul Florești. Activitatea pedagogică am început-o în anul 1989, la școala din satul Lunga, Florești. Am pornit pe acest drum cu multă râvnă şi responsabilitate. În anul 2000 am continuat cariera pedagogică în școala din satul cu miros de busuioc – Băhrinești, unde activez și în prezent în calitate de profesor de istorie și educație civică.
N.N.: În desfășurarea unei ore de istorie, care e lucrul cel mai greu?
L.C.: Luarea deciziilor de către elevi. Le luăm împreună, dar să știți că e nevoie de mult tact pedagogic până îl faci pe elev să pătrundă în miezul problemei. Istoria este pilonul pe care se ţine un neam, din acest considerent îl ajut pe elev să-şi formeze competenţele necesare pentru viaţa cotidiană, îi cultiv încredere în propriile puteri și-l învăţ să depăşească cu demnitate barierele apărute în faţă.
N.N.: Ce considerați esențial în activitatea unui pedagog?
L.C.: Legătură apropiată și sinceră cu copiii, iar cheia succesului este munca, perseverenţa. Succesul nu este un fruct care cade singur din pomul vieţii în palma omului. Pentru a avea succes, eu rămân credincioasă scopului, îi învăţ pe elevi, gândindu-mă la ziua de mâine. Succesul meu îl văd realizat în discipolii mei, care fac faţă provocărilor vieții.
N.N.:Când v-am văzut la Băhrinești într-o zi specială, cu foarte mulți oaspeți de la noi și de dincolo de Prut, mi s-a părut că aveți prea multă energie. De unde vă încărcați bateriile?
L.C.: Ştiţi de ce se înseninează cerul atât de frumos după o grea şi fertilă ploaie? Ca să se arate că e o mai mare bucurie de a da decât de a primi. Așa sunt și eu, distribui bunătate și dragoste și bunul Dumnezeu mă ajută în toate realizările mele. Muncesc, dar şi iubesc ceea ce fac, căci să munceşti cu dragoste, înseamnă să pui în toate lucrurile pe care le faci o fărâmă din sufletul tău.
N.N.: Pe cine dintre prieteni îl considerați ca un înger păzitor?
L.C.: Un trandafir cât e de frumos și tot își pierde fața, iar un prieten credincios rămâne toată viața. Așa este de ani buni, buna mea prietenă și colegă de serviciu, Bostan Elena, profesoară de limba engleză, cu care pot împărtăși atât lucrurile bune care mi se întâmplă, bucuriile, cât și lucrurile mai puțin plăcute sau necazurile.
N.N.:Văzându-vă în scenă am constatat că sunteți autentică, puteți transmite publicului emoția. În familie, la școală sunteți la fel?
L.C.:De fapt ce înseamnă să fii o persoană autentică? A fi autentic înseamnă a fi tu însuți. A fi autentic înseamnă să te eliberezi de învelișurile străine aparent strălucitoare, de tot ce te ține departe de centrul lumii tale interioare. Oamenii sunt alergici la persoanele false, de aceea stima de sine, integritatea și respectul pentru sine și pentru ceilalți sunt stâlpi de bază, care mă ghidează atât în mediul familial cât și cel școlar.
N.N.:La ce vârstă v-ați îndrăgostit prima oară?
L.C.: Adolescența este vârsta visurilor în roz.
N.N.: Cu soțul cum v-ați cunoscut?
L.C.: Într-un târziu de toamnă.
N.N.: A fost acea dragoste specială pe care v-ați dorit-o?
L.C.: Orice fior de dragoste este ceva special.
N.N.: Complementul cel mai frumos pe care l-ați primit de la soț.
L.C.: Te apreciez pentru ceea ce ești.
N.N.: Dar de la fiul care are deja 27 de ani?
L.C.: Cea mai răbdătoare mamă.
N.N.: Și de la oamenii din sat de când munciți la Băhrinești?
L.C.: „Mulțumesc pentru paharul cu lapte”. Unul din proiectele implementate de Asociația Obștească „Pro Comunitate Băhrinești” a fost proiectul „Nu uitați să faceți bine”, realizat cu suportul Fundației Soros Moldova, care a avut drept scop îmbunătățirea alimentației elevilor prin plasarea a trei vaci în trei familii aflate în dificultate. Astfel a fost îmbunătăţit dejunul elevilor din ciclul primar şi a celor din familiile social-vulnerabile, cu un pahar cu lapte.
N.N.:Și o întrebare de final. Ce gânduri ați dori să vi se împlinească în anii care vin?
L.C.: Să avem Sănătate, Pace, Credință. Doamne ajută!