Voi bateți din palme și strigați ”Eroi!” – Noi plângem și dăm mâinile în jos

0
527

Suntem supraobosiți, sleiți de puteri, sătui de tot ce se petrece in jurul nostru, de vorbe frumoase la televizor, promisiuni ce nu se adeveresc și oameni iresponsabili. Lucrăm pentru că vrem ca voi cei care stați acasă să fiți bine, cei de la care se cere doar să păstrați carantina, să nu știți cum e sa fii cu Covid19 și prin ce trec persoanele confirmate ajunse pe paturile din spitale.

Cei care toată ziua se primblă prin parcuri, magazine și își aduc aminte la orele 03:00, 04:30 că posibil să fie infectați pentru că au fost în contact cu cineva când ziua primbla câinele prin parc, gândiți-vă pentru 1 minut cum ne simțim noi, cei care tot avem toate șansele să ne fi infectat, care mai avem dureri de cap, de spate, picioare, pentru că toată ziua fugim, urcăm scări cu gentile în spate și la urmă primim replici – ,,Aista vi-i lucrul, pentru asta sunteți plătiți”, ,, Am tot dreptul să vă chem, chiar dacă nu am nimic, eu sunt asigurat”, ,,da ce vi-i jale de un test să-mi faceți?”.

Noi suntem gata să vă ajutăm atunci când aveți nevoie de ajutor. Dar vă rog, nu vă mai bateți joc de noi, nu ne mai presați cu lucruri inutile, dacă știți să ne faceți controale, asigurați-vă ca ne-ați dotat cu tot necesarul; dacă ați solicitat serviciul de urgentă, asigurați-vă că chiar aveți o urgență majoră, nu ne solicitați când nu este cazul, e destul câtă bătaie de joc avem.

Noi tot suntem oameni ca voi, care avem acasă familii, care vrem să ajungem acasă a doua zi pentru că ne așteaptă cineva. Noi tot ne obosim. Sunt zile când suntem gata să cedăm în fața la tot și să plecăm acasă, și la sigur asta se va întâmpla într-o zi .

Voi bateți din palme și strigați ”Eroi!” – Noi plângem și dăm minele în jos

Voi stați acasă la cald, sătui, la televizor – Noi alergăm prin ploaie, glod, vânt, uzi, murdari, flămânzi.

Oameni, conducere, șefi – terminați să vă bateți joc de noi medici, felceri, asistenți medicali, infermieri, șoferi… suntem predispuși mai mult ca oricare din voi la infectarea cu Covid-19, suntem predispuși și la multe alte boli, dar suntem aici ca să vă ajutam, nu ca să vă bateți joc de noi…

Înainte ca să solicitați serviciul 112, asigurați-vă că aveți o urgență

PUBLICITATE