Centrul comunitar Multifuncțional „Împreună” din satul Rublenița a sărbătorit 8 ani de activitate. Recent, în cadrul centrului a avut loc o festivitate unde a fost prezentată o retrospectivă a serviciilor și activităților prestate de această instituție. La eveniment au fost prezenți angajații centrului, autoritățile publice locale, raionale, beneficiari și săteni. Cei prezenți au menționat în discursurile lor cît de necesar este o astfel de instituție într-o localitate. Beneficiarii centrului spun că pentru ei, sar și pentru semenii lor, însemană mult ca atunci când uneori viața îți întoarce spatele să ți se deschidă o ușă, și să existe un loc unde să poți fi ajutat.
Evenimentul cu genericul ”Împreună spre succes” a fost organizat de către directorului interimar, Galina Ursachi cu prezentarea realizărilor obținute în cei opt ani de activitate, a unei expoziții a lucrărilor tradiționale și hand-made create de beneficiarii centrului, având scop promovarea serviciilor instituției și a lucrărilor beneficiarilor.
Acum 8 ani, Centrul comunitar Multifuncțional „Împreună” din satul Rublenița, a fost deschis prin intermediul unui proiect de către primarul de atunci Cozma Ursachi, care actualmente își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții. Președintele raionului, Veaceslav Rusnac a asigurat, că va urmări îndeaproape situaţia şi va asigura suportul necesar pentru funcţionarea eficientă a centrului.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută în cadrul festivității de elevi ai gimnaziului din localitate, dar și ansamblul “Țărăncuța” din satul Rublenița. Pe parcursul celor 8 ani de activitate de serviciile centrului au beneficiat peste 10 mii de beneficiari.