Tot ce se întâmplă în societate se reflectă la teatru. Acest lucru se menționa în programul „Daciei Literare” lansat de scriitorii pașoptiști (1848) Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Constantin Negri. Și marele poet național, Mihai Eminescu, a fost un om al teatrului. A însoțit trupele de teatru, ale lui Mihail Pascaly, Iorgu Caragiale și Tardini-Vlădicescu, în tinerețe fragedă de sufleor, actor (joacă rolul Ciobanului în „Răzvan și Vidra” de B. P. Hașdeu). Mihai Eminescu s-a simțit mereu actor pe marea scenă a lumii: „Totu-i mască pentru mine, însuşi eu îmi par o mască/ Demiurgul mișcă-n mine vrând să mă ademenească…”, afirmă el într-o compunere preliminară intitulată „Desgust” preluată, apoi, în elaborarea Scrisorii IV.
Lumea e teatru, noi suntem uneori actori, alteori – spectatori. Am făcut aceste trimiteri ca să ne dăm seama ce rol mare are teatrul în viața culturală a unui neam și, poate, să facem și puțină istorie a teatrului la Soroca. În perioada interbelică orașul nostru a fost un important centru cultural. Mișcarea de naționalizare a învățământului, culturii începe o dată cu organizarea primelor cursuri pedagogice (1917-1918), care continuă cu organizarea primului teatru românesc. Pe scena teatrului ”Palas” (pe locul clădirii actualei bănci „Agroindbank”) s-a jucat piesa ”Florin și Florica” de Vasile Alecsandri. După anul 1940, n-a mai fost organizat un teatru. La colegii și licee aveau loc uneori prezentări ale teatrelor de amatori.
În perioada sovietică teatrele de la Chișinău organizau turnee prin sate. Prima piesă de teatru am vizionat-o în copilărie la aer liber, jucată pe remorca unui camion. Acesta era teatrul la Soroca… Generația mea a crescut intelectual-spiritual cu Teatrul „Luceafărul” care se deschise-se când eram studenți la Chișinău. De la marii actori ai teatrului am învățat ce este viața.
În anii ’90, intelectualii simțeau necesitatea unui teatru. În 1998 se formează județul Soroca. În fruntea Direcției Cultură vine poetul Petre Popa care a contribuit plenar la dezvoltarea culturii. Numirea mea în calitate de prefect al județului Soroca a coincis cu un eveniment istoric foarte important (1999), 500 de ani de la atestarea documentară a localității. Am început a da suflet orașului: concerte, spectacole, multe evenimente culturale. La Soroca vine Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, se instalează plăcile comemorative Ion și Doina Aldea Teodorovici, Lucia Purice, se înveșnicește numele marelui intelectual Alexandru Cosmescu prin denumirea unei străzi. Mai târziu se amenajează parcul Ion și Doina. Din inițiativa lui Petre Popa este organizată Tabăra internațională de sculptură.
Teatrul nu există în afara vieții culturale. Omul, poetul care a dat viață Teatrului „Veniamin Apostol” a fost Petre Popa, susținut de către președintele raionului Soroca Mircea Martâniuc. Ei au introdus în palmaresul cultural al urbei încă o filă importantă. S-a produs un eveniment cultural valoros la Soroca: s-a deschis teatrul care a devenit o oază de cultură, un loc de refugiu spiritual pentru soroceni. Este un efort mare al directorului și regizorului Petre Popa și al colectivului teatrului, de a-l menține și dezvolta cu finanțare modestă. Fără o trupă de actori profesioniști, în condițiile nu cele mai bune, teatrul trăiește. Sunt inspirați și de patronul spiritual al teatrului – actorul Veniamin Apostol care a avut un vis, să deschidă, să inaugureze un teatru la Soroca. Visul a devenit realitate datorită efortului acestui mic, dar frumos colectiv al teatrului.
Zece ani pentru un teatru e foarte puțin, dar sunt primii pași siguri și cu speranță că peste ani vom avea un teatru mare. Îi dorim lui Petre Popa și întregului colectiv sănătate, inspirație și muncă plină de dăruire asemenea Meșterului Manole. Vivat Teatrul ”Veniamin Apostol”!
Prof., Ana Bejan, ex-prefect al Județului Soroca
