SERATĂ PROFIL, JOS PĂLĂRIA!

0
391
Tatiana Rusnac, Anisia Gulica, Gheorghe Șevciuc, Marius Rusnac și Sabrina Poștaru

Poezie, Muzică, Dans, Teatru, vorbe bune, oameni frumoși și multe-multe flori – toate într-un eveniment plin de lumină, ce a avut loc la Casa Raională de Cultură din satul Pârlița, raionul Ungheni. Este vorba de serata profil „ Călător prin gara vieții” organizată de eleva Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, Sabrina Poștaru în cadrul examenului practic al secției culturologie.

Flori și cuvinte alese pentru Anisia Gulica din partea primarilor de Pârlița și Schineni, Stanislav Babuțac și Silvia Leșan

Spectacolul a fost realizat în baza scenariului alcătuit de cea care a susținut examenul, având-o ca protagonistă pe profesoara de limbă și literatură română, Anisia Gulica de la Liceul „Alexei Mateevici” din Pârlița. Doamna profesoară, cu numele de acasă Poștaru, s-a născut în satul Schineni, Soroca, a absolvit școala medie din Baxani și este mătușa Sabrinei.
Mesajul acestei plăcute și calde întâlniri a fost de a contura portretul Anisiei Gulica – fire sensibilă și puternică, care mai bine de 35 de ani stăpânește și înseninează obiectul limba și literatura română cu mare drag de carte și de discipoli. Mulți din cei prezenți la spectacol aveau să afle că pe lângă programa școlară, doamna Anisia știe să modereze nunți, să pună în valoare piese de teatru, conducând un cerc dramatic la Casa de Cultură, să participe cu elevii la diferite concursuri raionale și naționale de unde se întoarce mereu cu premii, să promoveze datinile și obiceiurile strămoșești. În 2013 la Festivalul-Concurs Naţional de Cântec şi Poezie „Dumitru Matcovschi”, Anisia Gulica a câștigat Marele Premiu, recitând „Balada lui Fimca Lăutarul”. Originală și autentică a fost și de astă data în scenă cu această baladă. Serata a fost moderată de Sabrina și colegul ei, Marius. Dincolo de cuvintele din textele lor, noian de cuvinte alese au adresat protagonistei actuali și foști elevi, foști colegi de clasă de la Schineni, foști colegi de facultate, colegi de serviciu, prieteni și rude apropiate, oficiali din administrația publică locală și raională. O prezență caldă și discretă au avut în scenă cei doi fii ai dumneaei, Liviu și Radu. Iar primarul comunei Pârlița, Stanislav Babuțac și primara de la Schineni, Silvia Leșan în mesajele de apreciere au remarcat calitățile de manager, sinceritatea și modestia de care dă dovadă profesoara. Cu un sentiment de bucurie doamna Silvia Leșan a accentuat: „Sunt mândră că v-ați născut în comuna noastră!”. Despre Anisia Gulica profesoară, au vorbit foarte frumos două reprezentante ale Direcției Educație Ungheni, accentuând că evenimentul este un bun argument în favoarea profesiei de pedagog. Nu doar ca pe o excelentă profesoară, dar și ca pe o animatoare a vieții culturale din comună și raion, care știe să dea farmec activităților artistice, a caracterizat-o șefa Secției Cultură și Turism, Maria Bolotovici, fostă absolventă a Colegiului de Arte din Soroca.
A fost un spectacol fascinant, cu numere artistice bine pregătite, oferite cu generozitate și dăruire de elevi de la Liceul gazdă și Colegiul de Arte, de colective artistice de la Casa raională de cultură. La final membrii comisiei de examinare, Tatiana Rusnac, Vera Silvestru și Gheorghe Șevciuc au adus mulțumiri gazdelor pentru acceptul de a organiza această serată profil la Pârlița, Ungheni, într-un local atât de frumos, unde sorocenii și unghenenii „au construit” un frumos pod al Prieteniei. Doamna Tatiana Rusnac a declarat în concluzie: „Eu am venit la un examen, dar, de fapt am găsit o comoară pentru suflet aici. Sunt mulțumită că acest portret s-a făcut pentru o profesoară”.
Prin această serată plină de prospețime și simplitate, Sabrina Poștaru a reușit să-și prezinte protagonista așa cum este ea – de o vitalitate extraordinară, cu poftă de viață și chef de muncă.

Nina Neculce

PUBLICITATE