Muzica clasică explicată pentru soroceni

0
146

Concertul „Moldo Crescendo explică”, susținut de pianistul Marcel Lazăr, a ajuns la Soroca. Muzicienii sunt siguri că orice om poate îndrăgi muzica clasică, dacă o înțelege și o ascultă conștient, deaceea interpretările sunt însoțite mereu de scurte explicații despre compozitor și piesă. Pianistul Marcel Lazăr a oferit un curs expres de istoria muzicii, de la Bach până la muzica din zilele noastre, cu explicații și exemplificări la pian.

  • Oferim un curs de istorie a muzicii, o lectură muzicală. Explic, reamintesc nişte lucruri din istoria muzicii începând de la Bach, poate puţin înainte, spun cam ce se întâmplă în muzică cu gândul ca ei să poată înţelege mai bine lucrurile acestea şi publicul care este să poată înţelege, este foarte important. Le spunem altfel, mereu învăţăm, fiindcă eu am învăţat de la mari maeştri. Fiind masterand la Bucureşti, cu profesorul meu vorbim de 20 de ani despre Mozart, parcă ştiu, dar de fiecare dată aflu ceva nou, – a declarat pianistul Marcel Lazăr.

Elevii școlii de arte au interpretat și ei piese la pian, uimind publicul prin măiestria interpretativă. Aceste concerte se adresează atât viitoarei generații de muzicieni, cât și publicului amator. Iar fiecare experiență este una binevenită pentru elevii școlii de arte, susține directoarea instituției.

  • Pentru copii înseamnă mult, pentru că ei se dezvoltă, văd altă lume, altă interpretare, mai ales atunci când văd maeştri talentaţi şi încă tineri, este pentru ei un imbold de a studia, – a menţionat Larisa Zeabliţchaia, directoare la Şcoala de Arte din Soroca.

După Soroca, proiectul „Moldo Crescendo explică” a continuat la Hânceşti şi Chişinău. Evenimentul se datorează susţinerii din partea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

PUBLICITATE