Pentru a preveni diverse incidente și infracțiuni, poliștii desfășoară o campanie prin care informează oamenii despre prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, a cazurilor de hipotermie în rîndul persoanelor social vulnerabile și în familiile numeroase. Recent polițiștii au mers în comuna Cosăuți, unde ofițerul de sector în comun cu specialiștii SIC și asistentul social din cadrul APL Cosăuți, au verificat persoanele aflate în monitorizarea poliției (părinți needucogeni, copii în situații de risc, agresori familiali,posesori de arme și persoane în etate social vulnerabile). Deasemenea, s-a desfășurat o întrunire cu liderul Sectorului de Vecinătate și a fost efectuată o vizită în Centrul Comunitar,,Concordia” din localitate, unde personalul aprimit instruiri la subiectul prevenirii cazurilor de furt, fiind repartizate și materiale informative cu recomandări utile.