Transport sanitar nou pentru Sudarca

0
150

Punctul de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Sudarca din cadrul IMSP ”Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească” a primit ambulanță nouă. Vineri, 28 septembrie, a avut loc ceremonia oficială de transmitere a unității de transport sanitar, la care au participat președintele raionului Dondușeni, Vadim Lesnic, deputații în parlamentul RM, Boris Golovin,  Iurie Chiorescu, primarul localității, Anatolie Lisnic, personalul medical.

Boris Golovin a adresat felicitări angajaților PAMU Sudarca, exprimându-și totodată gratitudinea și respectul pentru munca importantă depusă în beneficiul oamenilor. În altă ordine de idei, președintele raionului a mulțumit Guvernului pentru faptul că, în condiții dificile, reușește să investească în domeniul sănătății.  Ambulanța pentru Sudarca face parte din lotul de 69 autosanitare achiziționate de Guvernul Republicii Moldova la începutul acestui an, fiecare fiind dotată cu echipament medical performant.

Dotarea cu transport sanitar nou a Serviciului de Asistență medicală Urgență Prespitalicească este unul din obiectivele majore trasate în Programul Național de dezvoltare a asistenței medicale de urgență pentru anii 2016-2020, cu impact direct asupra calității serviciilor medicale acordate populației și a operativității deservirii solicitărilor de urgență astăzi, a menționat Iurie Chiorescu.

PUBLICITATE