Săptămâna Limbilor Europene, la Gimnaziul Nr.2 din or.Drochia a fost marcată într-un stil deosebit de original. Programul variat de activități a antrenat pe toți, de la mic, până la mare la un show spectaculos, care a demarat timp de cinci zile, ghidați fiind de talentații profesori. Managerul Instituției, d-na Lilia Bânzari a organizat cu multă dăruire acest eveniment,având împreună cu întregul corp didactic, scopul nobil – de a promova valorile europene și de a altoi dragostea discipolilor săi față de cultura altor popoare și limba, pe care-o vorbesc. Elevii gimnaziului au venit cu idei și inițiative frumoase, care în scurt timp au prins viață, lăsând cele mai plăcute impresii.
Startul sărbătorii a fost anunțat la 24 septembrie, în cadrul unui careu solemn, care a marcat deschiderea Săptămânii Limbilor Europene. Și de aici au pornit ideile ”cu găleata”! Chiar în ziua lansării a fost organizat un concurs al gazetelor de perete pentru elaborarea cărora elevii au studiat și prezentat informații interesante și curioase despre unele țări și limbi europene. Fiind ingenioși și creativi, muza nu i-a părăsit nici a doua zi, căci Concursul Eurovizion s-a desfășurat în premieră pe scena Gimnaziului nr.2, adunînd ”cei mai renumiți interpreți” din Marea Britanie, Franța, Moldova, Rusia și Spania, pentru a participa la cel mai grandios concurs muzical! A fost anunțat și un televoting, prin intermediul căruia fanii vor putea opta pentru cel mai bun interpret, care va fi premiat!
O idee genială a fost lansată și în ziua a treia a Săptămânii Limbilor Europene, când s-a desfășurat un Euromaraton, în cadrul căruia au participat sportivi “renumiți, veniți din diferite țări”, care au demonstrat un sport de performanță. Sportul e cea mai puternică forță, care unește popoare, indiferent de limba vorbită și este în stare să spargă orice barieră, pentru a compila o armonie perfectă între diferite naționalități.
În cea de-a patra zi, elevii au dansat cu pasiune dansuri stradale, încântând admiratorii prin mișcările improvizate creativ și vestimentația originală.
Ultima zi a Săptămânii Limbilor Europene a fost marcată de o notă picantă și gustoasă, prin expoziția de copturi și dulciuri, pregătite împreună cu părinții și buneii. ”Târgul bucatelor europene” nu a lăsat pe nimeni indiferent. Pe lângă faptul că toți cei prezenți au dori să savureze bunătățile oferite, au făcut un act generos. Banii adunați, în urma vânzării, în mărime de 847 lei, vor avea nobila menire de a procura cărți, pentru a completa fondul de carte al bibliotecii școlare – un gest, demn de invidiat.
A fost o săptămână plină și frumoasă, cu emoții de nedescris, cu chipuri luminate de bucurie și clipe memorabile. A fost un eveniment de succes, pregătit și organizat cu multă dedicație și maximă implicare a tuturor elevilor, profesorilor, părinților și buneilor.