Un tânăr din r.Soroca riscă detenție pe viață fiind suspectat de dublu omor

0
5474
Foto: politia.md

Un tânăr de 22 de ani, locuitor al raionul Soroca, este suspectat de dublu omor. Crima ar fi fost săvărșită la 2 iulie curent, iar la 7 august angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu  ofițerii de investigații a  Inspectoratul de Poliție Soroca,  sub conducerea Procuraturii din Soroca au reținut făptașul. Poliția din Soroca a fost alertată în seara zilei de 1 august, precum că, în fâșia  forestieră de la marginea traseului Soroca – Florești, între satele Pîrlița și Dumbrăveni, a fost depistat un cadavru necunoscut cu semne de putrefacție și parțial carbonizat. Veniți la fața locului și ca urmare a cercetărilor, polițiștii au identificat cadavrul, o femeie de 42 de ani, locuitoare a  satului Bădiceni, raionului  Soroca.

În cadrul unei cercetări repetate la  4 august, în același loc,  la o distanță de 1000 de metri, a fost depistat alt cadavru cu semne de putrefacție la fel parțial carbonizat.  Acesta a fost identificat ca fiica femeii, de 15 ani, ambele date dispărute la 2 iulie curent.

În urma investigațiilor și a acțiunilor ample întreprinse de polițiști și procurori,  la 7 august,  polițiștii l-au reținut presupusul suspect.

Audiat de poliție, suspectul și-a recunoscut vina. Acesta a declarat cu lux de amănunte scenariul crimei. În ziua cu pricina, victimele  au oprit o mașină de ocazie pentru a ajunge la Soroca. Suspectul, aflându-se la volanul unei mașini, s-a oferit să le ajute. Pe drum,  între suspect și victime s-a iscat un conflict, la care victimele au sărit din mașină și au fugit. Suspectul a oprit mașina și  s-a luat după ele. A găsit-o pe femeie în pădure, i-a aplicat mai multe lovituri, până a lăsat-o fără cunoștință. Apoi  a găsit-o și pe minoră cu care a procedat la fel. Ulterior, pentru a ascunde probele infracțiunii, suspectul le-a dat foc.

De asemenea, în cadrul audierilor, suspectul a recunoscut  că a mai comis o crimă în luna iunie a anului 2012, ar fi omorât o fată care pe atunci avea 15 ani,  după care a aruncat cadavrul  într-un iaz. Suspectul este reținut pe 72 de ore și riscă detenție pe viață.

La moment polițiștii și procurorii întreprind acțiuni de investigație pentru a stabili toate  circumstanțele.

 

PUBLICITATE