Renovarea drumurilor în raionul Drochia ia o amploare tot mai mare. S-a schimbat vizibil imaginea satelor, grație implicării active a primarilor și Consiliulu raional Drochia la realizarea proiectului din cadrul programului Guvernului Republicii Moldova ”Drumuri bune pentru Moldova”. O atitudine plină de responsabilitate în acest sens a manifestat și primarul din s.Drochia, d-nul Dumitru Marcu. Acum se desfășoară lucrările de plombare a gropilor și asfaltare.
Termenul de realizare a lucrărilor și modul cum se desfășoară renovarea, precum și calitatea lucrului efectuat, este mereu în vizorul președintelui raionului Drochia, d-lui Ion Dascal, care manifestă o grijă și responsabiltate sporită, în vederea finisării cu succes a reparației drumurilor rurale, pentru ca locuitorii din satele raionului să se poată bucura de drumuri de calitate. În acest sens, a fost întreprinsă o vizită de lucru a președintelui raionului Ion Dascal în satul Drochia, care e și satul său de baștină, pentru a verifica cum sunt efectuate lucrările. Însoțit de primarul satului Dumitru Marcu, au examinat procesul de reabilitare a tronsonului a 1km 500 m. de drum, care este efectuat din mijloace financiare, alocate din Fondul Național.
Locuitorii satului Drochia apreciază mult atitudinea administrației publice locale, dar și raionale față de grija și nevoile lor, fapt ce le consolidează și mai mult încrederea.