În câmpia Sorocii, peste deal de albia râului Nistru, în apropierea unui vechi drum strategic din partea de nord-est a R. Moldova, se situează satul Sobari din comuna Cremenciug.
Drumul este anevoios până în localitate, dar locurile deosebite de aici merită vizitate pentru a descoperi o lume care îmbină perfect ritmul contemporan al vieții cu tradițiile seculare. Viața în sat decurge într-un ritm prielnic. Pe parcursul ultimilor ani, au fost implimentate mai multe proiecte menite să îmbunătățească viața localnicilor. A fost construită o porțiune de drum local, o fântână ardeziană și un apeduct care aprovizionează cu apă nu doar s. Sobari, dar și o parte din s. Livezi, iar în 2018 a fost implementat proiectul de iluminare stradală. Primarul Anatolie Pînzaru vede o perspectivă bună a localității, o dată cu reabilitarea traseului Șolcani – Arionești care trece chiar prin mijlocul localității. Ocupațiile de bază ale sătenilor sunt legate de agricultură. Pe pământurile Sobariului se cultivă grâne, cresc livezi de meri, caiși, nuci și cireși.
Nimeni nu ar putea vorbi mai frumos despre satul Sobari decât un om care-l cunoaște din fragedă copilărie.
Silvia Lungu, meșter popular în Sobari îl descrie ca fiind: ”Un sat mic și totuși mare în visele celor ce-l au de baștină. Aici mereu soarele este mai luminos și vântul șoptește povești vechi păstrate cu sfințenie și dragoste de străbuni. Aici obiceiurile și tradițiile păstrează ecoul antic al trecutului și parfumul arhaic al anilor, nefiindu-i străine nici ritmurile civilizației contemporane. E vatra unui echilibru spiritual, a unei lumi trecute și prezente, care pune în valoare locurile și improvizează scara timpului.”
GRID TURISTIC:
– Amplasarea geografică: Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Soroca și la 176 km de Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 1.35 km2, cu un perimetru de 6.67 km.
– Date statistice: Populația: 316 locuitori. În sat activează 7 agenți economici, 12 gospodării țărănești.
– File de istorie: În cartea ”Comuna Cremenciug” de V. Trofăilă sunt relatate date importante din istoria localității. Satul Sobari, întemeiat lângă vechiul drum comercial Hotin-Soroca-Cetatea Albă, este atestat documentar la 7 octombrie 1725. Drumul prin care astăzi trece traseul Soroca-Otaci cândva purta numele Drumul Sobarilor. În 1835 satul este înregistrat cu denumirea Sloboda Sobar având 179 de locuitori. Se presupune că denumirea satului provine de la vestiții meșteri sobari. Pe stema și drapelul satului vedem imagini care reprezintă sobe, totodată, primarul localității relatează că ar mai fi o versiune a originii numelui, o istorie auzită din bătrâni: pe vremea când armata țarului Petru cel Mare a staționat pe dealul din apropierea satului, țăranii din localitate au ajutat la ridicarea tunurilor trase de cai, iar denumirea ar proveni de la ”подсобить”. Istoria este învăluită în negura vremurilor, iar izvoarele scrise au păstrat prea puține date din trecut.
– Personalități remarcabile:
• Teodor N. Țîrdea, academician, decorat cu ordinul ”Gloria Muncii”, Eminent al Învățământului Public, s-a născut la 26 august 1937, într-o familie cu rădăcini răzeșești.
• Teodor Z. Tacu, iscusit pedagog, fost profesor la Colegiul Pedagogic din Soroca.
• Doina Damașcan, poetă născută la 08.08.1990. Absolventă a Facultății de Litere a USM, deținătoare a numeroase premii în cadrul concursurilor de creație, autoarea volumului de versuri ”Nu sunt ca voi”.
– Top 10 nume de familie: Chirita, Damașcan, Calineac, Popa, Popescu, Sîrbu, Dorogan, Taralenco, Chetivu, Andronic.
– Date de contact:
• Primăria. Tel.: 0-230-65536.
• Oficiul poștal. Tel.: 0-230-65233.
DE VIZITAT
• Casa de cultură, condusă de Natalia Sîrbu, a fondată în 1973. Dispune de sală de concerte și cinema. Interiorul clădirii este atractiv datorită aspectului arhitectural original. Tot aici se află și biblioteca sătească administrată de Silvia Lungu.
• Biserica ”Sfânta Treime” condusă de preotul paroh Valeriu Pereteatcu. Construcția lăcașului sfânt a început încă în îndepărtatul an 1935, dar odată cu ocupația sovietică, lucrările au fost stopate pentru mulți ani, urmând ca abia în anul 1991 sătenii să ducă la bun sfârșit înălțarea bisericii. Palamarul, domnul Valentin Ghețivu este omul care îngrijește de lăcaș încă de la începuturi, când a fost deschis. Locuiește chiar vizavi de biserică și o deschide regulat pentru enoriași. Își amintește că, în trecut, era plină de creștini, iar acum vin doar câțiva localnici, de sărbători, căci satul devine tot mai sărac în oameni.
• Școala-grădiniță frecventată de către 25 de copii. Director – Galina Donos. În localitate mai activează oficiul poștal condus de Diana Chirița și punctul medical, soră medicală – Olga Badea.
• Cascada. La marginea satului Sobari, pe o ulicioară care duce între câmpuri cultivate și sălcii bătrâne, se afla o prispă de piatră de pe care, în vreme ploioasă, curge un pârâu ce cade dispersându-se într-o cascadă, urmând calea spre Nistru. Un loc pitoresc care nu trebuie ocolit de nici un vizitator.
• Satele învecinate: Livezi și Valea, Cremenciug și Bădiceni.
Realizat: Ludmila Talmazan