Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD, cu coordonarea Procuraturii raionului Soroca au efectuat mai multe cercetări privind stabilirea și reținerea unui cetățean moldovean aflat în căutare. Descinderile s-au realizat în cadrul examinării cauzei penale, pe existența unei bănuieli rezonabile privind confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, săvârșite referitor la un document de importanță deosebită.
Astfel, în data de 21 aprilie, s-a realizat o percheziție la domiciliul temporar al unui locuitor al orașului Soroca. Bărbatul care se ascundea de organul de urmărire penală şi era anunțat în căutare este bănuit de falsificarea documentelor oficiale.
Astfel în timpul percheziției a fost depistat cetățeanul care se ascundea în locuința concubinei, fiind reținut şi escortat la Procuratura raionului Soroca pentru înaintarea învinuirii şi stabilirii tuturor circumstanțelor.