Sărbătoare mai frumoasă pentru trei familii din Drochia

0
237

Bucurie de Paște pentru trei familii din raionul Drochia. Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Padnevici, a reușit să aducă zâmbete și  bucurii în familii numeroase cu venituri modeste. Deputatul a dăruit cadouri de Paști familiilor Grecu din  satul Pelinia, care numără 6 copii, familiei Mutruc din Sofia, care are 7 copii și familiei Nataliei Tcvitinidze, din satul Miciurin, mamă a 7 copii, celei din urmă deputatul oferindu-i și un cărucior pentru copii. Oficialul a înmânat beneficiarilor pachete cu produse alimentare, dar și păști, cozonaci, fructe și dulciuri pentru copii.
Am vizitat trei familii nevoiașe, cu mulți copii, pentru a le ura un Paște fericit. Această sărbătoare este una sfântă, creștinească, și este creștinește să fim alături de persoanele care trec prin greutăți, iar Învierea Domnului trebuie să fie un prilej de bucurie pentru toți. Zâmbetele sincere ale acestor copilaşi adorabili mi-au făcut ziua mai frumoasă. Cu ocazia acestei sărbători luminoase, am oferit daruri pentru mai multe familii numeroase din raionul Drochia, inclusiv un cărucior familiei din satul Miciurin, a spus Corneliu Padnevici.

La inițiativa deputatului, 800 de păscuțe au ajuns la persoanele nevoiașe din raionul Drochia.

PUBLICITATE