Grădiniță modernă pentru copiii din Zastînca

0
1003

Copiii  din satul Zastânca, raionul Soroca, au parte de condiții mai bune la grădiniță. Instituția a fost renovată prin Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova. Instituția a fost redeschisă după încheierea lucrărilor de renovare, iar la evenimentul de inaugurare a participat Ambasadorul României în R.Moldova, Daniel Ioniță, reprezentanții autorităților publice locale și raionale, părinți și copii. La grădinița „Andrieș” din Zastînca nu s-au mai făcut lucrări de reparație mai bine de 25 de ani. Iar acum instituția și-a schimbat totalmente aspectul. Astfel, în grădiniță au fost efectuate lucrări de reparație  atât în interior, cît și în exteriorul clădirii. A fost schimbat sistemul de încălzire, geamurile, s-a reparat capital blocul sanitar,  acoperișul, a fost schimbat pavajul, reparate scările și s-a făcut izolarea termică a clădirii.
Părinții sunt bucuroși că instituția preșcolară dispune de condiții moderne, iar cei 65 de copii vin cu drag la grădinița. Totodată din acest an aici va fi deschisă și o grupă de creșă.

  • Datorită faptului că că am putut construi o grupă pentru copii de vârstă creșă, putem cuprinde toți copiii de vârstă timpurie din localitate care doresc să frecventeze grădinița, a relatat Galina Tonofa, directoarea grădiniței.
  • Nu există o bucurie mai mare pentru noi, decât atunci cînd vedem copilașii fericiți. În acest sens doresc să aduc mulțumiri domnului ambasador pentru ajutorul primit și președintelui raionului Soroca, Ghenadie Muntean, pentru susținerea pe care am avut-o la lucrările pe care le-am desfășurat pentru dezvoltarea satului, a menționat Pavel Covalciuc, primarul s.Zastînca.

În raionul Soroca aceasta este a 35-a grădiniță renovată din banii Guvernului României.

  • Banii oferiți de Guvernul României ne-au oferit posibilitatea să renovăm instituțiile preșcolare din raion, să dotăm grădinițele cu mobilier și terenuri de joacă, a precizat președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean.

Totodată președintele raionului Soroca a venit și cu daruri pentru instituție. Astfel, în cadrul evenimentului festiv din partea consiliului raional au fost oferite un frigider, un laptop și un proiector performant.

La rândul său ambasadorul României în RM, Daniel Ioniță, s-a arătat mulțumit de lucrările efectuate, menționând totodată că este important ca acest program să continue, pentru a aduce astfel o părticică din Europa în inima fiecărui locuitor.

Pentru reparaţia capitală a instituţiei au fost alocate 1 mln. 85 mii de lei, din banii nerambursabili oferiţi de Guvernul României.

PUBLICITATE