Creştinii ortodocşi au intrat, în Postul Mare, acesta fiind cel mai lung şi mai sever post dintre cele patru ale Bisericii Ortodoxe. Postul Paștelui are menirea să pregătească duhovnicește pe credincioși pentru marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului. În această perioadă oamenii se abțin de la consumul de carne, brânză și ouă timp de 7 săptămâni. Totodată creștinii ar trebui să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. În perioada Postului Mare creștinii vor avea de două ori dezlegare la pește, de Bună Vestire și în Duminica Floriilor. Preoții spun că pe lângă abținerea de la bucate, este importantă și purificarea sufletului. Totodată, medicii atenționează oamenii să nu schimbe brusc regimul alimentar și nu recomandă să postească persoanelor cu boli acute, femeilor gravide si copiilor. Postul Mare din acest an se va încheia în data de 8 aprilie, când va fi sărbătorit Paştele.