Aflîndu-ne în ajun de sărbătoare profesională, aş vrea să le mulţumesc din suflet tuturor procurorilor din cadrul procuraturii raionului Soroca pentru eforturile şi munca depusă şi să le urez în continuare multă sănătate, succese mari atît în plan profesional, cît şi personal, realizarea tuturor viselor şi apreciere la justa valoare din partea societăţii. Nu în ultimul rind aş vrea să aduc sincere felicitări, urări de bine şi sănătate veteranilor Procuraturii, care şi-au făcut cu cinste datoria, demonstrînd fidelitate cauzei, fiind un exemplu demn de urmat, şi să le mulţumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordă pînă la moment.
Cu deosebit respect, Serghei Cebotari,
procurorul-șef al procuraturii raionului Soroca
Stimați colegi, veterani ai organelor Procuraturii.
Pe 29 ianuarie se împlinesc 26 de ani de la înființarea Procuraturii Republicii Moldova.
Cu această frumoasă ocazie, țin să-mi exprim recunoștința față de toți acei care și-au legat viața de activitatea în Procuratură, care ocupă un loc aparte în sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept, reprezentând interesele generale ale societății.
Devotamentul și munca Dvs. stau la temelia acestei instituții, constituind garanția esențială a apărării drepturilor și intereselor cetățenilor.
Adresez un mesaj de felicitare aparte colectivului Procuraturii raionului Florești, care este format din procurori și specialiști tineri, cărora le revine onorabila ocazie de a activa în condiții mai favorabile, aplicînd în practică o legislație nouă, ajustată la normele de drept internațional.
Vă doresc ca procuratura să devină pentru Dvs. o a doua casă, în care să munciți cu abnegație, respectând tradițiile, îmbogățindu-le cu noi realizări și contribuind la afirmarea principiilor respectării legalității în stat.
Vă urez noi împliniri profesionale. sănătate și bucurii în viața personală alături de cei dragi.
Cu deosebit respect, Ion Popa,
procurorul-șef al procuraturii raionului Florești
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova Mircea Snegur din 26.01.1996 ziua de 29 ianuarie a fost instituită ca sărbătoare profesională – Ziua lucrătorului procuraturii.
Este cunoscută importanța activității lucrătorilor procuraturii în ce privește contribuirea la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiției, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei și ale societății. Totodată cunosc din interior cu câtă abnegație colegii își fac datoria, ce-mi consolidează convingerea că supremația legii este și va fi asigurată.
Îmi exprim recunoștința în fața lucrătorilor procuraturii pentru străduințele și devotamentul D-lor și le urez multă sănătate, putere, voință și noi realizări.
Iurie Vrabii,
procuror-şef al procuraturii raionului Drochia