În acest an pentru prima dată în orașul Drochia este desfășurat expo-tîrg universal, organizat în perioada 23-25 august, de către Camera de Comerț și Industrie, filiala Bălți. Dacă pînă acum aveau loc tîrguri cu legume și fructe, anul acesta drochienii au parte de un tîrg mai variat cu îmbrăcăminte, produse alimentare, suvenire și altele.
Ca în fiecare an de hramul Orașului la Drochia sunt organizate diferite activități sportive, trîntă și fotbal și desigur concert susținut de artiști naționali și internaționali. Primăria orașului invită drochienii și oaspeții urbei să savureze din activitățile pregătite cu mare drag pentru toți.