Cine râde?
Spune un fost demnitar de talie raională, azi pensionar: „Citesc „ZN”, abordaţi probleme stringente, dar care e folosul? Nu vă pare că bateţi toba, dar nimeni nu aude? Cinovnicii citesc şi, probabil, râd pe sub mustăţi. Care-i atunci rostul scrisului?”
Rostul e mare, domnule, până la urmă picătura va toci piatra. Într-adevăr mulţi demnitari şi-ar dori ca noi să nu-i deranjăm. Cât priveşte cine şi de cine râde. Nu cinovnicul râde de ziarişti, ci lumea râde de impotenţa şi indiferența acestora. Cineva a spus, că indiferenţa este cea mai mare crimă. În final nacialinicii nu vor sta în fotolii veşnic, va trece şi vremea lor, dar cum vor privi ei în ochii oamenilor şi cu ce ochi vor privi oamenii la ei?
Batjocora continuă
Șoseaua europeană-americană se termină în raza raioanelor Soroca, Donduşeni şi Ocniţa la cotitura spre satul Şolcani. De aici ai impresia că ai intrat într-o altă lume, alt secol – nu în cel trecut, căci acest traseu n-a fost niciodată într-un asemenea hal. Toţi circulă pe acest drum, toţi blestemă demnitarii responsabili de dezastru, dar nimic nu se schimbă. Cine răspunde de uzarea, deteriorarea automobilelor? Stai şi te întrebi: „Parcă avem o ţară, cu Guvern, Parlament, preşedinţie, deputaţi, ministere, miniştri, care acum în plină vară îşi prăjesc fundurile pe insule şi litoraluri exotice, şi nimeni nu retrăieşte, oameni buni. Din primăvară tot „repară” traseul italienii, intrăm în toamnă, vom intra şi în iarnă cu o asemenea stare de lucruri?
Interesant este, că în toată povestea asta cu şoseaua „Şolcani-Arioneşti” se caută vinovatul, dar nu se găseşte, oameni buni şi gata. Între timp batjocora faţă de cetăţean continuă.
„Descoperim… America”
Ne scrie o cititoare, care, precum s-a exprimat dumneaei ,tot timpul a căutat dreptatea şi încă n-a găsit-o: „Am „găsit” în sfârşit, un telefon important de la o instituţie de stat importantă. Mă încumet să culeg numărul şi întreb: „De ce ani în rând nu se rezolvă problema construirii staţiei de epurare la Soroca? Cât va mai dura bătaia de joc faţă de noi? Au trecut deja mai mult de 10 ani, domnilor demnitari…” De la celălalt capăt de fir: „Doamnă, dumneata ce, ai descoperit America? Noi cunoaştem problema, o studiem, o analizăm, căutăm soluţii. Credeţi că nouă, celor de sus, ne este mai uşor? Totul se va rezolva la timpul oportun…”
Analizez şi eu aceste cuvinte, dar aşa şi n-am înţeles când va sosi timpul oportun şi cum să înţeleg această noţiune? Staţia se va construi până va izbucni catastrofa ecologică ori după?”
Suntem fericiţi?
Un sondaj, afişat recent la TV, ne demonstrează că Moldova noastră se situează pe locul 56 în lume din 155 de ţări la capitolul grad de fericire al poporului. Cei mai afectaţi de această stare sufletească sunt locuitorii din sudul republicii – peste 60% din populaţie, „nordacii” – la 36 de procente şi mai ales bărbaţii. De ce anume ei? Poate că îşi îneacă amarul în pahar şi uită de grijile familiei?
Unii sunt fericiţi pentru că sunt sănătoşi şi nu mor de foame, alţii că au parale multe, dar nu au sănătate, şed cu fundurile pe salteaua cu bani şi „mor de fericire”. Mai alţii speră să obţină fericirea veşnică pe lumea cealaltă. Mă rog, fiecare o înţelege aşa cum îl ajunge capul. Şi nu ai ce-i face, aşa suntem noi, oamenii. Dacă cu toţii ar fi egali în gândire şi fapte viaţa nu ar avea sens, omul nu ar avea ce şi cu ce compara. Chiar şi preoţii, care ne învaţă să nu căutăm avuţii pământeşti sunt oameni bogaţi, trăiesc în case frumoase şi scumpe, se plimbă în maşini de lux. Şi, poate că acestora li se poate, nu? Iar Semion Marcovici din Odesa zice: „Da, banii sunt murdari asemenea unui glod, dar vedeţi dumneavoastră, acest glod e… curativ”.
Cine-a spus?
Că tinerii moldoveni o duc mai rău decât semenii lor din ţările prospere? Iată în Chişinău, de exemplu, tot mai mulţi preferă să închirieze automobile de lux cu care se plimbă prin oraş şi ţară. Unii dau pentru plăcere chiar şi 1000 de euro pentru 24 de ore de chirie. Iar sumele de 300-600 de euro le consideră accesibile. Ca după aceste plimbări flăcăii şi fetele să se simtă mai importanţi şi plini de adrenalină. Pentru tineretul „de aur” nu există problema banilor, cardurile lor se încarcă permanent din buzunarele părinţilor… de aur”. Aceştia n-au nevoie să câştige parale în sudoarea frunţii peste hotare, o duc nu mai rău decât semenii lor din ţările bogate.
Luaţi-vă un prieten…
Lângă porţile pieţii de jos, cum spun sorocenii, mai ales în zilele de duminică, stau două femei ţinând la piept ori în cutii de carton căţeluşii drăgălaşi, dar care privesc cu ochii trişti la trecători. Animăluţele, care nu se vând ci se dăruie oamenilor buni pentru îngrijire în condiţii casnice. Femeile în cauză găsesc căţeluşi abandonaţi de om în stradă, îi cresc până la o vârstă oarecare, apoi încearcă să le găsească un stăpân. De cele mai multe ori aşa şi se întâmplă. Aşi fi vrut să fac publice numele binefăcătorilor, dar una dintre ele mi-a zis:
– Noi facem un lucru bun, dar binefacerea nu o facem de ochii lumii, ci din suflet, în tăcere, o vede doar cel de sus şi asta e suficient.
Aici mi-am amintit cuvintele patriarhului Rusiei Kirill: «Афиширование благотворительности Богу неугодно» şi mi-am mai amintit cum cinovnicii noştri târâie după ei toate canalele TV pentru a arăta cum dăruie unui sărac un pachet cu macaroane…
Nu-i chiar… rău
În Valea Morilor din capitală „Apă-Canal” a instalat în câteva locuri publice cişmele, care sunt pe placul cetăţenilor. Ne-am dori şi noi la Soroca asemenea cişmele, dar sunt parale…
Atât.
(În caz că vă doare vreo temă ori noaptea talentul, sunaţi la 068452055, e-mail: ion-56@mail.md vă vom lua durerea cu peniţa…)
