Acasă e la Zăluceni

0
1026

Stabilit la Surgut, Rusia, zăluceneanul Stepan Prisacari, de 2-3 ori pe an face cale de mii de kilometri pentru a revedea satul natal, unde a apărut pe lume. Şi dacă în glumă se spune, că geografia raionului Floreşti se termină în această localitate nistreană, pentru domnul Prisacari ea aici doar a început. Ori de câte ori revine la casa părintească, intră pe la primărie nu pentru a cere ceva, dar pentru a da întru dezvoltarea comunităţii – fenomen rar întâlnit prin părţile noastre.

Stepan Dionisevici, cum îl numesc în sat, s-a oferit cu amabilitate să se deschidă şi pentru cititorii „Ziarului Nostru”.

– Domnule Prisacari, cum a fost calea de la Zăluceni şi tocmai până la Surgut? De ce anume acest colţ îndepărtat v-a ademenit?

– A fost întâmplător acum 34 de ani, când cu un grup de camarazi de armată, am hotărât să mergem la muncă în nordul URSS, mai mult din curiozitate şi mai apoi am înţeles, că acolo se câştigă bani buni. Care îmi erau necesari, eu fiind la părinţi unul dintre cei 6 fraţi şi 2 surori. Ştiam că va trebui singur să mă pun pe picioare. Credeam că voi lucra câţiva ani şi voi reveni acasă, dar m-a magnetizat munca în domeniul extragerii naftei şi a gazului într-atât, încât ridicam treaptă cu treaptă ca să acumulez cât mai multe cunoştinţe.

 – Până aţi ajuns la funcţia de director general ale unei companii, cea mai prosperă în Surgut, asta am găsit pe site-ul dumneavoastră.

– Da, asta e, însă calea spre afirmare în acest domeniu a fost anevoioasă. Am început să lucrez ca lăcătuş la construcţia unei hidrocentrale, mai apoi la a doua, unde peste 7 ani am fost numit maistru de şantier. Din dorinţa de a cunoaşte mai multe am studiat la Institutul de Inginerie şi Construcţii din Tiumeni, concomitent muncind pe şantiere.

Încă peste 7 ani am fondat o companie privată, care se numeşte „ЮГРА” şi care produce până astăzi aparate complicate de măsurare a volumelor subterane de gaze naturale. Ceea ce v-am povestit foarte succint.

 – Ori de câte ori reveniţi acasă, cum regăsiţi Zălucenii?

– Din păcate,  îmi regăsesc satul tot mai trist, să-i zic astfel. Cu case învechite, drumuri rele, infrastructură insuficientă, oameni tot mai disperaţi. Am înţeles, că aceste calificative sunt specifice pentru majoritatea localităţilor din Moldova. Schimbările spre bine, deşi sunt puţine la număr, se produc foarte încet, tinerii părăsesc baştina, celor bătrâni le vine greu.

 – Acesta ar fi un motiv, care va făcut să puneţi umărul la salvarea baştinei de stagnare totală?

– Şi acesta tot, doar Zăluceniul e şi al meu, indiferent de faptul unde mă aflu. Mai mult ca atât, că am posibilităţi financiare ca să ajut comunitatea.

 – Unde, pentru dumneavoastră, domnule Stepan Prisacari e ACASĂ? La Surgut ori la Zăluceni?

– Bineînțeles că aici. Vedeţi, că am două case, dar consider că cea din Surgut e mai mult a copiilor mei, unde s-au născut cei doi feciori, au învăţat, s-au format şi care, natural, vor continua afacerea mea. Cel mai mare locuieşte deocamdată în Ecaterinburg, mezinul e student la Universitatea de Stat „M. Lomonosov” din Moscova.

 – De înţeles că vă obsedează gândul revenirii în satul natal definitiv, nu?

– Desigur, că mă obsedează, şi cred că anume aşa va fi. Peste un an pensionez, încă peste un timp chiar voi intra în casă nouă, a mea proprie, pe care o zidesc deja aici, la Zăluceni. Deocamdată vin cu familia la odihnă în casa părintească, pe care am mai reconstruit-o, modernizat-o, dar, când o să trec la a mea, cea părintească va rămâne, în care ne vom aduna noi, cu fraţii şi surorile rămaşi în viaţă. Recent, la Paştile Blajinilor am adunat 25 de rude cele mai apropiate.

 – Sunteţi apreciat de oameni ca un mecenat forte. De unde vine această pornire?

– Chiar din sufletul meu, a soţiei mele. Eu am trecut prin mari greutăţi, mie mi-a mers în business, pot să-mi permit să mă împart cu alţii, aceşti alţii nu au o asemenea posibilitate. Ş-apoi eu obişnuiesc să investesc în ceea ce aduce un folos real, vizibil, palpabil. Familia mea poate să se odihnească în cele mai exotice ţări ale lumii, să se stabilească cu traiul în orice oraş al Rusiei, să-şi cumpere casă faimoasă la Chişinău.

– Dar a ales Zăluceni, greu de înţeles pentru businessmenii moldoveni, nu credeţi? Unii oameni de afaceri soroceni chiar şi locuri de morminte îşi rezervează nu aici, ci la cimitirele prestigioase din Chişinău…

– Prostie omenească, dar asta e…

 – Dar ce înseamnă pentru Dvs banii?

– În primul rând o sursă de a trăi decent, a te simţi independent, liber, a avea posibilitatea să-ţi întreţii familia, să le ajuţi copiilor, nepoţilor, rudelor. Dar şi să-i ajuţi, dacă ai o asemenea posibilitate, pe acei, care nu-i au nu din vina lor…

 – Cât de  onorat vă simţiţi oferindu-vă titlul de Cetăţean de Onoare al satului Zăluceni?

– Eu deţin multe titluri, decoraţii, dar aceasta e cea mai scumpă, că am primit-o la mine acasă. Nu se compară cu niciuna dintre cele avute…

 – Mă simt onorat, domnule Prisacari, că am avut ocazia să vă „descopăr” împreună cu cititorii „ZN”.

– Şi eu, de asemenea, chiar nici nu m-am aşteptat…

Consemnare, Ion Talmaci.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code