Diversitatea culturală, sărbătorită la Drochia în cadrul Festivalului „Mozaic Cultural”

0
11

La 18 septembrie 2026, Parcul Central din orașul Drochia a devenit un spațiu al dialogului intercultural și al promovării tradițiilor, găzduind evenimentul „Mozaic Cultural – Festivalul Etniilor”.

Manifestarea a reunit locuitori ai raionului, oaspeți și reprezentanți ai diferitelor comunități etnice, într-o atmosferă dedicată muzicii, dansului, tradițiilor și valorilor care contribuie la consolidarea unității și a respectului reciproc.

Doamna Nina Cereteu, Primarul orașului Drochia, a venit cu un mesaj de salut pentru cei prezenți, apreciind inițiativa de a aduce în prim-plan bogăția culturală și diversitatea etnică.

Totodată, doamna primar i-a transmis mesaj de apreciere domnișoarei Alexandra Moldovan, inițiatoarea și organizatoarea proiectului.

Un moment important al programului l-a constituit panelul de discuții dedicat diversității culturale, integrării și susținerii inițiativelor civice și culturale. La discuții au participat:

🔹 Veaceslav Reabcinschii – director general al Agenției Relații Interetnice;

🔹 Iulia Cozacenco – consilieră în cadrul Biroului pentru Integrare Europeană;

🔹 Serghei Zubco – specialist de proiecte, Organizația Internațională pentru Migrație (IOM);

🔹 Grigore Rînja – președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova (CNTM);

🔹 Mihai Peicov – director executiv, Centrul de Inițiative Civice pentru Minoritățile Naționale;

🔹 Nadia Pascaru Butnaru – Project Manager, People in Need Moldova;

🔹 Cristina Țurcanu – șefa Direcției cultură și turism a Consiliului raional Drochia, moderatoarea panelului de discuții și a evenimentului.

Manifestarea a fost realizată în cadrul Programului național „Acces la cultură”, finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Consiliul raional Drochia, Primăria orașului Drochia, Direcția cultură și turism a Consiliului raional, precum și cu alți parteneri instituționali și media.

Prin mesajele transmise și activitățile desfășurate, „Mozaic Cultural – Festivalul Etniilor” a evidențiat rolul culturii în apropierea oamenilor, promovarea respectului reciproc și valorificarea diversității ca element important al unei societăți unite.

Sursa: Primăria orașului Drochia

PUBLICITATE