Primarul orașului Florești, Iurie Gangan, efectuează o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în cadrul programului internațional de cooperare economică „Un drum, o centură”. Anunțul a fost făcut de Primăria orașului Florești.
Scopul deplasării este identificarea unor noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru orașul Florești, precum și preluarea experiențelor internaționale care ar putea fi adaptate și implementate la nivel local.
Pe parcursul vizitei, agenda primarului include întrevederi cu reprezentanți ai autorităților publice locale și ai mediului de afaceri, dar și vizite la obiective de infrastructură și proiecte de dezvoltare urbană.
Discuțiile și activitățile programate sunt axate pe schimbul de experiență în domenii importante pentru dezvoltarea comunităților moderne, printre care infrastructura, dezvoltarea locală, digitalizarea serviciilor publice, atragerea investițiilor și stimularea dezvoltării economice.
Potrivit autorităților locale, vizita are drept obiectiv identificarea unor modele și soluții care ar putea contribui, în perspectivă, la modernizarea și dezvoltarea orașului Florești.
Reprezentanții Primăriei Florești consideră că această misiune economică poate deschide noi perspective de cooperare internațională și poate contribui la promovarea orașului în cadrul unor viitoare parteneriate și proiecte de dezvoltare.





















