Astăzi, municipiul Soroca a devenit gazda unui amplu program cultural-artistic și expozițional. Artiști, meșteri populari și producători locali s-au reunit într-o adevărată sărbătoare a tradițiilor. Festivalul-Concurs Național „Fanfara Argintie” a adus în fața publicului 15 fanfare din diferite regiuni ale Republicii Moldova și România, care au oferit un spectacol muzical de excepție.
Organizatorii spun că astfel de manifestări contribuie la promovarea patrimoniului cultural și la păstrarea și valorificarea tradițiilor.
În cadrul expoziției „Produs de Soroca”, producătorii și antreprenorii locali și-au prezentat produsele și serviciile, promovând astfel potențialul economic al regiunii.
Frumusețea meșteșugurilor tradiționale a fost pusă în valoare în cadrul Târgului Meșterilor Populari „La Nistru la Mărgioară”, unde au fost expuse și comercializate obiecte de artizanat și creații autentice. Autoritățile au mulțumit participanților și i-au îndemnat pe oaspeți să se bucure din plin de atmosfera evenimentului.
Atmosfera de sărbătoare a adunat la Soroca oameni de toate vârstele. Cei mai mici vizitatori s-au bucurat de zona de distracții, iar cei mari au făcut popas la standurile cu bucate la grătar și băuturi răcoritoare. Sunetul fanfarelor, creațiile meșterilor populari și produsele locale au oferit publicului o experiență unică, transformând această zi într-o adevărată sărbătoare a culturii și tradițiilor.

















































