La prima vedere, activitatea în pedagogie și administrația publică sunt domenii diferite. Eh, uite că nu. Deja la a doua vedere observăm că ambele activități sunt unite de un numitor – oamenii, cu care și pentru care se lucrează atât în școală, cât și în primărie. Nu degeaba mulți primari ajung în această funcție după o activitate, mai mult sau mai puțin lungă, în colectivele pedagogice. Eroul nostru este exact din această categorie. Mai mult, nici n-a abandonat meseria de bază – vocația de pedagog dacă te copleșește, sunt slabe șanse să te lase. Este la al treilea mandat, într-o perioadă importantă pentru țară, ca să nu-i spunem complicată. Pentru primari, îndeosebi. Nu vă spunem despre ce e vorba, aveți răbdare. Îl lăsăm pe dl. Iurie Cojocaru, primarul comunei Bulboci, să ne spună ce are pe suflet, ce-l doare și cum vede desfășurarea lucrurilor, toate, în interviul de mai jos.
Prezentarea de rigoare:
Iurie Cojocaru
Primarul comunei Bulboci, raionul Soroca
S-a născut pe17 august, 1979, în s. Bulboci.
A absolvit Universitatea de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău, Facultatea de Geografie.
Specialitatea: profesor de geografie și biologie.
Este căsătorit, are trei fiice.
Pasionat de tot ce-i frumos în jur
- Mulți primari, de mici, s-au văzut predsedateli de selsovet… La Dvs. cum a fost? Ce visați să vă faceți când erați mic?
- În anii copilăriei, am visat mult să fiu jurist, doar că atunci când am absolvit școala, în 1996, erau mai mulți jurițști pe metru pătrat decât cetățeni în Republica Moldova. Totdată, am fost pasionat de tot ce-i frumos în jur, de locuri pitorești, turism, de aceea am și cuprins specialitatea de profesor de geografie și biologie.
- Care ar fi trei principii pe care vă bazați în activitatea de primar și care v-au ajutat în munca dvs.?
- Transparența, sinceritatea și conlucrarea cu echipa din care fac parte și pe care o conduc.
Suntem o comună experimentată, ca să nu zic îmbătrânită
- Cu ce trăiește acum Bulboci? Cu ce se laudă și cu ce luptă?
- Realitățile sunt următoarele – suntem o localitate care, cândva, am avut 3000 de locuitori, or, acum numărul lor este de doar 1200. La fel ca și multe alte localități din zonă, dar și, în general, din Republica Moldova, suntem o comună experimentată, ca să nu zic îmbătrânită.
- În etate, e mai neutru…
- Se poate și așa. Mai mult de 50 la sută ar constitu populația pensionară.
- Bine că nu le plătiți pensia din bugetul local…
- În schimb sunt alte aspecte mai puțin plăcute – avem o atitudine mai nepăsătoare față de viața obștească și procesele care au loc în comună, când vine vorba de realizarea unui proiect. Nu am avut experiențe negative, dar dacă am încerca să solicităm o contribuție financiară din partea comunității, ar fi mai greu cu asta. Acolo unde populația e mai tânără, acest lucru se realizează mai ușor. În schimb, avem o diasporă extraordinară care compensează și se implică, în general, în viața localității.
- Care este lucrul sau omul care întruchipează comuna Bulboci? Spui Bulboci și ai în vedere ce? Sau pe cine?
- Dinastia Nedelciuc – începând cu dl. Vasile Nedelciuc, un distins om politic și fiu al neamului. Și fiu al satului. Mai departe, Petru și Boris Nedelciuc, medici renumiți, Gheorghe Nedelciuc… O dinastie frumoasă despre care vorbesc cu plăcere și care ne duce faima satului.
- Puteți caracteriza, în trei idei, reușitele primarului Iurie Cojocaru?
- În primele două mandate am reușit să realizez multe lucruri legate de infrastructură – asigurarea cu apă potabilă a ambelor localități din cadrul comunei (s. Bulboci și s. Bulbocii Noi), încă în perioada 2018-2019. Apoi vorbim de reconstrucția capitală a unui pod care trece peste râulețul Căinari, realizată în anii 2015-2016, prin implicarea nemijlocită a Administrației de Stat a Drumurilor și a Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor, cum se numea atunci… Sunt multe proiecte realizate, pe care le-am accesat, le-am câștigat și pe care le-am finalizat – „Satul European”, „Europa este aproape”, etc… O altă realizare, mai recentă, pe care eu o consider de o importanță majoră, ar fi înfrățirea comunei Bulboci cu comuna Măgura, județul Bacău, România. Înfrățirea oferă cetățenilor comunei Bulboci, preponderent, elevilor, posibilitatea să viziteze locurile extraordinare din România. Chiar recent, 14 elevi, însoțiți de 6 cadre didactice, au fost într-o vizită de trei zile. De asemenea, elevii noștri au fost găzduiți de taberele de odihnă din România, toate cheltuielile fiind suportate de către primăria comunei Măgura, județul Bacău.
Sunt adeptul reformei administrației publice locale, dar am văzut-o puțin altfel
- Trecem la o temă despre care vorbesc toți primarii și cei din jurul lor: amalgamarea și reforma, în general… Dvs. din care tabără vă uitați la fenomen? De susținători, de sceptici? Că primari statiști nepăsători nu prea sunt…
- Cu mâna la inimă spun, pentru a câta oară, sunt adeptul reformei administrației publice locale, pe care am așteptat-o încă în anul 2019, dar am văzut-o puțin altfel. Mă refer la faptul că localitățile, totuși, ar trebui să se amalgameze, fuzioneze, comaseze, să se unească, până la urmă, ținând cont și de principiul amplasării geografice, echidistanța între localități, vecinătatea lor. Nu în ultimul rând, fapt de care nu se prea ține cont, ar trebui luat în seamă specificul relațiilor dintre oamenii din localități. Nicidecum nu poate fi pus alt criteriu la bază pentru că apar neclarități ca distanța parcursă dintr-o localitate în alta, amintiri mai puțin plăcute din trecut ce țin de interacțiunea dintre localități…
- Mai sunt și sate care se urăsc de moarte, dar trebuie să le unești…
- Exact. Sunt localități în care oamenii își aduc aminte hăt încă din anii 80 sau 60, chiar, ai secolului trecut, de conflictele avute loc atunci.
- A fost luată deja o decizie de inițiere? Cine cu cine? Care cu care? Unde se duce primăria?
- Am fost printre primii care am inițat decizia de amalgamare, cu localitățile comuna Căinarii Vechi și, respectiv, comuna Regina Maria. De la Căinarii Vechi am primit răspuns pozitiv – s-a acceptat inițiativa noastră, dar din partea comunei Regina Maria nu am primit încă niciun răspuns. Împreună cu Căinarii Vechi, adunăm 2919 locuitori, ceea este insuficient pentru a forma o unitate teriorial-administrativă nouă. Conceptul nou de amalgamare presupunând clar numărul de 3000 de locuitori, nu ne ajung 81 de suflete.
- Trebuie să vă rugați de Regina Maria…
- Sau altă alternativă.
- Centrul unității noi în care localitate ar urma să se ducă?
- La căinarii Vechi – au 1742 de locuitori, cu aproximativ 500 de oameni mai mult față de noi. Dar și la capitolul capacitate fiscală stau mai bine, impozite și taxe se colectează mai mult la ei.
Principiul fratelui mai mare nu merge
- Care sunt principalele avantaje pe care le aduce amalgamarea?
- Atragerea investițiilor, în primul și în primul rând, dezvoltarea localităților, dar, la formarea viziunii noii unități administrativ-teritoriale, la bază trebuie să se afle numărul populației și atunci lucrurile vor merge strună. Adică, să se împartă toate beneficiile în măsură egală la numărul populației, nu la localitatea de reședință, în primul rând, iar pentru restul, ce rămâne. Dacă avem un leu, îl împărțim egal după numărul populației din toate satele noii comune, mai mari sau mai mici.
- Principiul fratelui mai mare nu merge…
- Nu. Categoric. Dacă mergem pe principiul fratelui mai mare și al fraților mai mici, credeți-mă, va ieși dezastru. Acesta ar fi și unul din riscurile amalgamării.
- Mai aveți chef de primărie după amalgamare? Cum se va schimba viața de primar după toată treaba asta? Mai candidați la alegeri?
- Acum nu pot să dau un răspuns la această întrebare. Într-un an de zile se pot întâmpla multe, mai aproape de data alegerilor va fi luată o decizie clară. Doar că, părerea mea, va fi și mai complicat de condus noua unitate. Presupunem că cele trei comune din noua componență, incluzînd și Regina Maria, se înțeleg – automat avem șase localități. Vă închipuiți ce îl așteaptă pe noul primar.
Nu trebuie să mă întorc în școală. Nici n-am plecat de acolo
- Exiastă și un plan B, dacă viața v-ar arăta o altă cale decât cea de primar? Vă întoarceți în școală, nu?
- N-ar trebui să mă întorc pentru că și în prezent activez ca și profesor – șase ore de geografie le am la Instituția Publică Gimnaziul Bulboci. Despărțirea de școală nu a fost nicio clipă.
- Vă mai rămâne timp și energie și pentru altceva decât primărie, școală și reforme? Artă, sport, ceva? Călătorii, odihnă?…
- Îmi plac călătoriile, dar, totodată, am o pasiune pentru jocul de volei, eu personal particip la diferite competiții, am participat și cu echipa de băieți a gimnaziului. Și, bineînțeles, turismul.
Asistent de arhitect:
Marcel Toma























