Sergiu Ursachi, despre producția materialelor publicitare, prima învățătoare, împletitul în lozie și „Белые розы”

Dacă e să organizăm un proiect motivational de carieră, cazul lui s-ar potrivi perfect și am spune: dacă vrei să obții ceva în viață, este nevoie să te scoli cu noaptea-n cap, să îngrijești de animale, să rupi și să înșiri tutun, să lucrezi la strung, să fii DJ (chiar și fără de platane) și să faci o sumedenie de alte lucruri. Din păcate, nu este așa. Campanii se pot inventa, doar că nu toți copiii din familii numeroase, care încep de jos, au norocul să ajungă șefi de companii și administratori de afaceri. Ei, uite că el l-a avut – norocul pe care și l-a câștigat cu munca și perseverența sa. Nu degeaba se spune că norocul și-l face omul singur, cu mâna lui, cu deciziile lui, or, Sergiu Ursachi a fost pus în situația să se așeze și să anașlizeze de ce lucrurile nu merg așa cum ar vrea el. S-a uitat, a decis, a schimbat și lucrurile merg, acum, așa cum vrea el.

Dacă, de mic, avea o sumedenie de ocupații, dacă a îmbrățișat o sumedenie de meserii, să nu ne mire faptul că și acum este implicat în afaceri care, teoretic, ar trebui să stea departe una de alta. Ei, la el, ele stau foarte aproape și se simt bine. Din cele discutate cu omul de afaceri din Soroca reiese un alt slogan motivational: „Dacă alții pot face și produce, eu de ce nu pot face și produce? De ce trebuie să depind de alții? ”…

Prezentarea de rigoare:

Sergiu Ursachi

Administrator „John Pix” SRL

S-a născut la 23 februarie, 1983, la Rublenița, Soroca.

Specialitatea: operator la calculatoare, contabilitate.

Este căsătorit, crește o fată și un băiat.

Imprimăm, decupăm, construim…

• S-o lămurim cu faza antreprenoriatului și să le reamintim cititorilor noștri pe ce domenii de afaceri ne axăm și cu ce rezultate defilăm, la moment?

• Compania “John Pix” SRL este o agenție de publicitate cu producere proprie, noi imprimăm ecosolvent pe materiale flexibile (banner, pelicolă, pânză photopaper, mesh, oww), imprimăm UV pe suprafețe dure (agende, pixuri, pahare, plăci din aluminiu, acril etc, etc.) imprimăm prin sublimare (cănuțe, pernuțe, breloace, etc…), decupăm diferite materiale pe bază mecanică cpu sau cu laserul (pvc panouri informative, trofee din sticlă acrilică, suveniruri din plăci de lemn etc), gravură cu laser CO2 și fiberlaser, construim litere volumetrice și casete luminescente și neluminescente. Confecționăm construcții metalice…

La moment, avem contracte cu rețele de magazine pe care le deservim în domeniul publicității vizuale, („Sebo”, „Ocean fish”, „ForZa credit”, „Tiras”, etc..). Mai nou, am semnat un contract cu una din cele mai mari companii din Europa de producere a ecranelor LED de diferite tipuri, iar „John Pix” va fi distribuitor oficial pe teritoriul R. Moldova.

• Cât a durat pentru a ajunge la nivelul acutal? Cât de dificili au fost primii ani și care au fost greutățile?

• Pentru a ajunge la nivelul actual, am trecut prin multe provocări și obstacole, cum ar fi pandemia (2020) și războiul din Ucraina (2022). După fondare (17 februarie 2015), am pornit activitatea plini de energie, prin 2017 ne-am dat seama că de lucru – avem, de

lucrat – lucrăm, dar odată ce ajungem la finele lunii, după ce achitam impozitele, arenda, salariile… compania rămânea iar fără resurse financiare. Atunci, după o analiză, am decis să completăm lista utilajelor de producere, lucru cam costisitor, dar care a dat

rezultate bune. În anul 2019, am început a importa și o parte din materia primă astfel încât să nu fim dependenți de alți furnizori locali.

În 2020, când a pornit pandemia, ne-am dat seama că a fost un pas bun trecerea la producerea proprie și importul de materie primă – atunci multe companii au suferit pierderi enorme, iar noi, cu depozitele pline de materie primă, am început a construi produse de protecție anticovid (vizier, sticlă de protecție la magazine, indicatoare de avertizare/înștiințare, etc…).

Să ajungi de la Soroca la Chișinău este la un clik distanță

• Cât durează până a ajunge mediul de afaceri (piața media/publicitate) de la Soroca ca la Chișinău, de exemplu?

• În era digitală, ca să ajungi de la Soroca la Chișinău este la un clik distanță, comenzile se primesc on-line, se execută și se trimit cu poșta rapidă în orice colț al Moldovei. Mai ales că noi avem contracte cu companii care au filiale în întreaga țară.

• Care sunt amintirile care te leagă de Rublenița? A menționat cineva satul și ți-ai amintit de un caz aparte sau de cineva anume?

• De Rublenița mă leagă amintiri din copilărie cu gospodari care plecau dimineața pe deal, la prelucrat pământul, de străzi pline de copii care se jucau până seara târziu, de lanurile verzi de tutun (unde am lucrat și eu, alături de părinții mei), de școala din sat și prima învățătoare, Eugenia Afanasievna, care ne mai ciupea, câteodată, când făceam ștrengării, dar față de care aveam un respect enorm… Mai târziu, de discotecile care se făceau seara (3 la număr) și toate erau pline până la refuz.

Împletitul în lozie și cusutul prosoapelor

• Când spui Soroca, toți te întreabă de cetate, când spui Cosăuți, toți întreabă de monumente din piatră… Ce se spune, în acest sens, despre Rublenița?

• Când spui Rublenița, se asociază cu un sat de Gospodari, meșteri populari (împletit în lozie și cusutul prosoapelor).

• La curent cu ce trăiește acum satul de baștină, mai ales când la radio se aud reforme teritoriale? Vine la Soroca, după amalgamare?

• La moment, când suntem implicați în reforma teritorială, se discută mult despre „cine cu cine”, vedem o agitație a primarilor din satele învecinate care calculează cu atenție fiecare scenariu. Rublenița este amplasată geographic foarte favorabil, sătenii cred că o amalgamare cu satele învecinate ar fi scenariul cel mai bun, urmează discuții și negocieri ca, în final, să fie luată o decizie care ar fi FAVORABILĂ pentru toate părțile.

Am rămas „un stâlp la bătrânețe”

• Pentru cei care cred că să fii mezin într-o familie numeroasă e un privilegiu… Ai fost un copil alintat sau exploatat?

• Fiind mezin, vorba cântecului, am rămas „un stâlp la bătrânețe” pentru părinții mei, ori frații și surorile mele erau deja căsătoriți și pe la casele lor. Participam, alături de părinți, la hrănirea animalelor de dimineață tare, după care ei plecau la deal, iar eu, la școală… Când veneam de la școală, hrăneam animăluțețe la amiază, mergeam la cosit iarbă prin pădure și alte activități, eram implicat în tot procesul gospodăresc.

Pe vară, mergeam împreună cu părinții la cules tutun, după care, fir cu fir, îl puneam pe sfoară la uscat.  Când ajungeam seara cu mâinile pline de clei negru de la tutun, le spălam repede în țărână (altfel era imposibil de curățat), după care le clăteam cu apă și fuga în drum, la joacă. Mai târziu, cu vârsta – în sat la discotecă.

God is a DJ!

• Nu pot să nu întreb de cariera de DJ – ce ritm sau linie melodică îți rămâne în cap acum, din cele populare atunci? Ce se „purta” pe atunci în discoteci?

• Când am terminat școala, pentru a avea bani ca să plec la colegiu, părinții, care erau deja pensionari, mi-au cumpărat doi vițeluși pe care i-am crescut ca să fac bani de școală. În toamnă, am mers la Colegiul Comercial Cooperatist și am învățat informatica. După ore, lucram strungar la un strung de prelucrarea metalului, de-al fratelui meu, iar, spre seară, mergeam la un internet café în sat, unde eram administrator. Tot în acel complex era și discoteca unde eu o făceam pe DJ-ul și puneam muzică de la un calculator (lucru nou pe atunci). Despre ce se purta pe atunci, la modă era „Tu m’as promis”…

• Et je t’ai cru…Tu-tu-turutu-tu, turu-tu-turutu-tu. In-Grid… Nu spunem la nimeni că piesa se numea „Tu es foutu”, și nici traducerea nu sună frumos pentru un bărbat…

• … „Белые розы” încă se ținea în topuri, încă era în trend, ce mai… Drept că deja intra în modă breakdance-ul, odată cu „Bomfunk MC’s” – „Freestyler”.

• Întrebare pentru un DJ, fie și în trecut: „God is a DJ”? Sau „God is a dancer”? Varianta „God is a weapon”, ducă-se pustii…

• God is a DJ!

• Hallelujah!

Marcel Toma