Pe parcursul lunii noiembrie, odată cu marcarea Lunarului Incluziunii, a Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului și a campaniei naționale „Învățăm împreună”, instituțiile de învățământ general din țară sunt încurajate să desfășoare activități de promovare a incluziunii, respectului, empatiei și toleranței în rândul elevilor, precum lecții tematice la subiectul drepturilor copilului, discuții cu specialiștii, activități artistice ș.a. Instituțiile preșcolare pot organiza activități de învățare prin joc, care să stimuleze acceptarea, empatia și colaborarea în rândul celor mici, precum ore de lectură, jocuri de rol și alte activități creative.
Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică vor organiza mese rotunde pe teme precum siguranța copiilor în mediul școlar, educația parentală, tehnologiile asistive, diversitatea și sprijinul pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
În cadrul lunarului incluziunii, elevii din întreaga țară sunt invitați să participe la concursul național „Școala mea e incluzivă. Dar a ta?” în perioada 3-15 noiembrie. Participanții vor realiza desene și pliante educative în care vor reflecta o școală incluzivă, în care fiecare copil este acceptat și sprijinit, iar profesorii și părinții contribuie la crearea unui mediu școlar prietenos pentru toți. Concursul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, UNICEF Moldova, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO și CCF Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii.
La finalul lunii, conferința națională „Incluziune, echitate și protecție în educație” va reuni reprezentanți ai autorităților centrale și locale, parteneri internaționali, societatea civilă, comunitatea educațională, elevi și părinți, pentru a avansa eforturile comune de a crea un sistem educațional mai incluziv și mai echitabil, aliniat la standardele europene.
Ministerul Educaţiei și Cercetării, în parteneriat cu Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF Moldova, a inițiat campania de comunicare pentru schimbare comportamentală și socială privind incluziunea educațională a copiilor cu dizabilități „Învățăm împreună”. Intervențiile campaniei susțin, totodată, implementarea Programului Național de promovare a educației incluzive 2024-2027.




















