SOROCA: ȘEDINȚĂ COMUNĂ ÎNTRE APL ȘI AGCC

0
34

Conducerea și specialiștii Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) împreună cu reprezentanții IP Cadastrul Bunurilor Imobile (IP CBI) au efectuat o vizită de lucru în raionul Soroca, în cadrul căreia a avut loc o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale (APL).

Pe parcursul discuțiilor, au fost abordate subiecte legate de aplicarea actelor normative aprobate recent de Guvern și Parlament, care vizează facilitarea procesului de înregistrare, evaluare și valorificare a patrimoniului public de către APL. Reprezentanții AGCC și IP CBI au oferit clarificări privind procedurile, etapele de implementare și sprijinul instituțional disponibil pentru autoritățile locale în acest demers.

În același context, a fost analizat stadiul implementării Proiectului de Înregistrare și Evaluare Funciară (PIEF), cu accent pe tipurile de lucrări efectuate, dar și pe dificultățile întâmpinate în procesul de realizare a acestuia. Totodată au fost prezentate soluții de optimizare a activităților din cadrul proiectului. Inclusiv a fost prezentat mecanismul de evaluare a bunurilor imobile pentru impozitare de către APL.

De asemenea, au fost prezentate avantajele utilizării Sistemului Informațional Geografic de Stat la Nivel Local (SIGSNL), în special în contextul planificării teritoriale, administrării bunurilor publice și eficientizării procesului decizional.

Ulterior, în comuna Vasilcău, au avut loc discuții directe cu cetățenii privind diverse probleme ce țin de domeniul cadastrului. Reprezentanții AGCC și IP CBI au răspuns la întrebările locuitorilor și au oferit recomandări privind soluționarea situațiilor cadastrale individuale.

PUBLICITATE