Recent a avut loc ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului național de reels „Viață fără tutun și nicotină. Reportaj din viitor”, la care au participat peste 100 de elevi din instituțiile școlare din republică, oficiali guvernamentali, parteneri de dezvoltare și profesori.
Toți cei prezenți la eveniment au participat și la un experiment demonstrativ despre efectele nocive ale țigărilor electronice și ale altor produse din tutun și nicotină.
Concursul face parte din campania națională antifumat „Nu te lăsa aburit(ă)”, inițiată de Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu sprijinul Uniunii Europene și al Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova. Scopul concursului este de a reduce consumul de tutun și nicotină în rândul adolescenților, implicându-i direct în promovarea unui viitor fără aceste produse periculoase pentru sănătate.
În total, sute de tineri din clasele a VII-XII-a de la instituțiile de învățământ general din țară, unii – în echipe, alții – individual sau ghidați de profesori, au participat la concursul care s-a desfășurat în perioada 19 noiembrie – 12 decembrie. Adolescenții au fost îndemnați să-și imagineze un viitor fără nicotină și tutun și să realizeze câte un reel (un video de maxim un minut, în format vertical) care arată consecințele consumului acestor substanțe nocive. Cele mai bune zece materiale video au fost selectate de un juriu format din reprezentanți ai partenerilor campaniei „Nu te lăsa aburit(ă)!”, ținându-se cont de creativitate, relevanță și impactul mesajului transmis.
Cu mențiuni de onoare în cadrul concursului s-au ales și
Danila Mihalachi, Vlada Grigorovschi, Vlad Sîtnic – Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, orașul Dondușeni;
Ilinca Gropa – LT „Mihai Eminescu”, satul Sudarca, raionul Dondușeni;
Sofia Stanco, Ursachi Cristina, Evelina-Maria Andriiciuc, Chira Zabavnaia, Mozolevscaia Valeria – IP Gimnaziul Vălcineț, satul Vălcineț, raionul Ocnița;
Maria Cojocari, Ionuț Cojuhari, Ilie Tomac, Nicoleta Pocitari, Valeria Tetelea, Nicoleta Dubciuc, Valensia Vlas, Nichita Rotari, Alexandra Tartus, Olga Rotari, Tatiana Fortuna, Dan Chirilov – IP Gimnaziul Schineni, satul Schineni, raionul Soroca.























