În vizita de lucru pe care a întreprins-o în raionul Soroca, președinta Maia Sandu a avut o întâlnire și cu localnicii din comuna Parcani. Aici, șefa statului a relatat despre dezvoltarea comunităților și a transmis bibliotecii din sat mai multe seturi de cărți .
- În comuna Parcani din raionul Soroca, am vorbit cu localnicii despre dezvoltarea comunităților noastre. Doar prin Programul Satul European, în raionul Soroca, au fost finanțate 34 proiecte în 28 de localități, în valoare totală de 58 milioane de lei. Zeci de mii de oameni din 12 localități vor beneficia de acces la apă și canalizare, iar în alte 6 localități – de iluminat stradal. În comuna Parcani, programul Satul European a finanțat construcția sistemului de iluminat stradal în satul Voloave și modernizarea sistemului de încălzire a primăriei. Am transmis bibliotecii din sat mai multe seturi de cărți donate în cadrul campaniei Guvernului „Biblioteca de sub brad”. Guvernul investește 45 milioane de euro pentru reparația drumului Soroca-Arionești-Otaci și continuă să lucreze la construcția podului Cosăuți-Iampil. Toate aceste investiții au menirea să contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor din comunitățile noastre.



Sursa: facebook.com/maia.sandu




















