„Deși, la Chișinău am avut uși mai deschise, nu știu de ce, am venit la Soroca, ca ulterior să prind rădăcini”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: specialist superior Secția Cultură și Turism Soroca, fondatoarea ansamblului folcloric ”Colinda”, dirijorul corului ”Divinitate”, solista ”Band Orchestra” a Consiliului Raional Soroca.
Născută: 11 decembrie 1963, în satul Catranîc, raionul Fălești
Carieră: 38 ani de activitate
Merite: Maestru în Artă, Cetățean de Onoare a municipiului Soroca
Familie: soțul Valentin, fiica Felicia
Zodie: Săgetător
Culoarea preferată: mov
Mâncarea preferată: sarmalele cu foi de viță de vie
— De unde începe firul vieții Tamarei Boboc-Coșciug?
— Salut cu drag cititorii ”Ziarului Nostru”! Îmi trag rădăcinile dintr-o localitate de pe malul Prutului. Vin din satul Catranîc, raionul Fălești, o localitate ce se află la hotar cu patria mama, România. Am crescut într-o familie de oameni simpli, dar cu inimă mare. Am fost cinci copii în casă, trei frați și două surori, eu fiind mezina. Tatăl meu, Serghei invalid al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, ne-a crescut pe toți pe piciorul său. Mama Anastasia, a avut mai mult rolul tatei, pentru că ei își schimbaseră cumva rolurile. Dacă mama avea grijă ca să aducă banul în familie, atunci tata era implicat în lucrul casnic, spălat, mâncare. Cântecul și credința, au stat în cap de masă. Și pentru că aveam un neam mare, dese ori organizam tot felul de șezători și petreceri la noi acasă, în care eu, eram cântăreața. Țin minte că de multe ori, aveam un măr mare în mână, și atunci când era returnela la acordeon, mușcam din acel măr.
— Faptul că erați mezina în familie, ați fost cumva mai răsfățată?
— Recunosc, da, am fost răsfățata familiei. Toți ai mei, aveau o dragoste aparte pentru mine. Îmi amintesc o întâmplare, atunci când fratele meu mai mare își făcea serviciul militar în Siberia. Pe vremea aceea, nu erau atât de multe jucării și atunci i-am scris o scrisoare, în care îi ceream o păpușă cu ochi roșii. Fratele meu, a mers la uzina de păpuși, unde a solicitat o astfel de păpușă. Așa a ajuns Nina, la mine, păpușa cu ochi roșii. Iată cât de răsfățată am fost eu, în familie.
— Cum a fost copilăria pe ulițele satului natal?
— Am avut o copilărie foarte frumoasă. În mahalaua noastră eram vreo 15 copii, majoritatea au devenit personalități: profesori, miniștri, ingineri. Am fost niște copii buni care nu se temeau de lucru. Noi cumva ne completam unul pe altul, aveam grijă de fântâna uliței și ajutam bătrânii. Le aduceam apă, le măturam ograda sau le spălam vasele. Eram un grup de copii care organizam spectacole în mahala. Făceam costume, le inventam și le coseam singuri.
— La școală, ați fost o elevă exemplară?
— La școală am fost o elevă foarte bună. Prima mea carte, am primit-o în dar pentru rezultatele frumoase obținute pe parcursul anului școlar. Era o carte scrisă de Ion Druță ”Bobocel cu ale lui”. Am început a citi și a scrie, înainte de a merge la școală. Eram o elevă sârguincioasă, citeam mult. Mergeam și la Șocala Muzicală, unde am studiat vioara. Prima prestație scenică a fost în clasa întâi, am cântat ”Vai sărmana turturică” de Maria Dragan, la bis.
— Unde v-ați continuat calea după absolvirea școlii?
— Clasa 10-cea am absolvit-o la Fălești, atunci finisasem și Școala Muzicală. La sfatul profesoarei de solfegiu și teorie, eram hotărâtă să merg să fac teorie muzicală, la Bălți. Așa s-a întâmplat, să cânt la o nuntă, la niște rude din satul vecin, unde l-am întâlnit pe Nicolae Gheorghe Rusu, poet, scriitor. După ce m-a ascultat cum cânt, m-a chemat și mi-a propus să-mi continui studiile la o specialitate de canto, la Institutul de Arte din Chișinău, mi-a dat și adresa. Am luat geamantanul plin cu cărți și am pornit. Așa am ajuns studentă la specialitatea dirijat coral, la Institutul de Arte din Chișinău.
— Cum au fost acești ani?
— Cei mai frumoși ani. Mă trezeam la ora 6.00 și intram în cămin la ora 23.00. Eram mereu la ocupație, mergeam la repetiții în orchestra ”Hora”, conducător Vasile Eșanu, cântam în orchestra de la Institut, condusă de regretatul Vladimir Sîrbu. Frecventam și ansamblul ”Tălăncuța”, condusă de Andrei Tamazlîcaru, făceam ore private la Tamara Ciobanu. Turnee, spectacole, a fost o perioadă extraordinară a vieții mele. Am legat prietenii, pentru că folclorul îi unește foarte frumos pe oameni.
— Soroca – când a apărut în viața dumneavoastră?
— Am făcut practica la Soroca, la Palatul de Cultură, timp în care m-am îndrăgostit de acest oraș. Ca mai târziu să vin în calitate de profesor la Școala Pedagogică ”Boris Glavan”. Așa am ajuns la Soroca. Deși, la Chișinău am avut uși mai deschise, nu știu de ce, am venit la Soroca, ca ulterior să prind rădăcini.
— La Soroca v-ați întâlnit și jumătatea, cu care ați format o frumoasă familie. Cum și unde v-ați cunoscut?
— Cu soțul meu ne-am cunoscut când îmi începusem studiile la Conservator, iar el activa la secția raională. Venise ca membru în ansamblul ”Colinda”, aici ne-a cunoscut și împrietenit. Nu e secret, că soțul meu, a fost căsătorit și are doi copii, niciodată nu m-am gândit, că vom fi împreună. Atât Soroca, cât și soțul meu, mi-au dat tot ce mi-am dorit în această viață.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Coșciug?
— Este foarte greu să îți faci o carieră și să-ți menții o familie. Ei bine că pentru mine, toată viață, pe primul loc, a fost familia. Pentru mine, familia, este o duminică de suflet, mai ales acum când avem copiii căsătoriți și avem și nepoți. Iubim să călătorim împreună, ne străduim să ne facem timp de recreere, de acumulare a energiei pozitive, și păstrăm sentimentul de bucurie în familie.
— „Colinda” este colectivul creat de dumneavoastră. Să ne povestiți cum și când a apărut?
— „Colinda” este un capitol aparte al vieții mele, cea de-a doua familie. Am dat naștere acestui colectiv în 1986. Fiind membră a ansamblului ”Tălăncuța”, maestru Andrei Tamazlîcaru, ca un tată, m-a ghidat și mi-a zis să creez și la Soroca un colectiv frumos. Mereu am considerat că ”Colinda”, este o ramură a ”Tălăncuței”. La Soroca am avut un teren bun, am întâlnit oameni talentați. În acest colectiv mi-am întâlnit marea dragoste a vieții mele și a crescut fiica mea, Felicia. Astăzi, ”Colinda” numără 18 membri. Folclorul, cântecul, trăiește atâta timp, cât este cântat, nu îl țineți în cărți.
— Pe lângă ”Colinda” sunteți implicată și bucurați nu doar publicul de la Soroca, ci și cel din țară și de peste hotare, cu ”Divinitate”
— Da, deci la moment sunt membra ansamblului ”Colina”, solistă la ”Band-orchestra” a Consiliului Raional Soroca și dirijor voluntar, al corului deja, ”Divinitate”. Îmi sunt dragi toate colectivele și mă strădui să fac față, deoarece ar fi un păcat să-ți dea Dumnezeu talent și tu să nu îl manifești pentru a bucura lumea.
— Pe Tamara Boboc-Coșciug, o putem întâlni cântând și la diferite evenimente private, cum ar fi nunți și cumetrii. Cum este această muncă?
— Nunțile sunt un paragraf aparte a vieții mele. Fiecare nuntă este ca un spectacol. Dacă în scenă poți cânta un cântec, poate două, atunci la nuntă, ai posibilitatea să te manifești ca solist. Aș putea scrie o carte despre momentele trăite la nunți. Am început să lucrez la evenimente, din anul 1983, iar prima petrecere, am cântat-o cu maestru Vasile Eșanu, la care am primit 30 de ruble, o bursă de a mea.
— Cea mai tristă zi?
— Am multe zile triste, acestea suAm multe zile triste, acestea sunt legate de pierderea celor dragi. La moment în sat, nu mai am pe nimeni, toți sunt în cimitir. Asta e durerea mea cea mare.
— Ce vă liniștește?
— Brodatul, ornamentele populare, schemele cămășii cu altiță, asta e cea mai frumoasă stare pe care o trăiesc.
— Hobby?
— Îmi plac mult călătoriile, pescuitul, brodatul și gătitul la bucătărie.
— Un mesaj pentru cititorii ”ZN”?
— Trăiți frumos. Dumnezeu ne-a dat viață, ca să o facem frumoasă, o a doua viață- nu există. Dăruiți bine și la sigur o să și-l primiți.
