Au trecut 40 de zile de la moartea marelui scritor și dramaturg Ion Druță. Cu acest prileg președinta Fundației „Grigore Vieru”, doamna Ana Bejan a organizat un eveniment comemorativ. Mai întâi cei care au dorit au urcat sus în poenița de la Lumânarea Recunoștinței, unde își doarme somnul de veci regretatul scriitor. Aici a avut loc o slujbă de pomenire, oficiată de părintele Sorin Huluță. Busuioc și dumitrițe legate cu tricolor au împodobit crucea de pe mormânt. Apoi sorocenii s-au adunat în noua sală a Muzeului de Istorie și Etnografie unde i s-a adus marelui dispărut un profund, atingător și plin de conținut omagiu.
Ascultând-o pe doamna Bejan repetam în sinea mea „Opera lui Ion Druță e o comoară de învățături bune, o Lumină de înțelegere și percepere a adevărului despre tragedia neamului nostru, despre sufletul lui.” Doamna Ana a mărturisit: „ Eu nu mă laud, dar este de datoria mea ca profesoară de limba și litertura română să recunosc că am citit opera lui Druță. Începând din anii de studenție, din 1966 când a început prigonirea scriitorului și după absolvirea facultății, i-am citit opera în întregime. Acuma îl recitesc și îl descopăr pe Druță încă odată ca mare scriitor. Să ne rugăm pentru odihna lui. Să ne amintim de el și totodată să încercăm să ne reîntoarcem la opera Sa. Dacă n-am citit-o, s-o răsfoim.” Și a făcut trimitere la balada autorului anonim „Miorița”, la „Toiagul Păstoriei” și eseul „Viața și moartea la moldoveni” ca să ne mai explice de ce Druță a vrut să fie înmormântat în singurătate acolo sus la LUMÂNARE.
Apoi am ascultat Testamentul lui Druță ca să ne convingem că aceasta i-a fost dorința înainte de moarte. După care cu lumânări aprinse printr-un minut de reculgere a fost cinstită memoria marelui scriitor.
Amintiri, amintiri
S-au depănat amintiri legate de vizitele lui Druță la Soroca, de relația pe care au avut-o unii dintre noi cu scriitorul. Colegul Vadim Șterbate a povestit despre întâlnirile care le-a avut cu Druță, despre convorbirile telefonice pe care le-a întreținut cu maestrul în ultimile săptămâni de viață, despre rugămintea Lui de a-i face o serie de fotografii de la Lumânare să vadă atmosfera, oamenii care urcă și care coboară. Vadim a venit cu propunerea de a instala pe Aleea Clasicilor, lângă bustul Constantin Stere un bust al lui Ion Druță. Pentru că Druță l-a studiat și apreciat foarte mult pe Stere. Șeful Secției Cultură, Grigore Bucătaru a avut mai multe întrevederi cu scriitorul și a amintit că Druță și-a dorit foarte mult o Casă Muzeu la Tătărăuca, la baștina buneilor. Domnul Grigore nu poate uita cum se indigna scriitorul la vederea cărților învechite în timp ce vizitau mai multe biblioteci. A relatat cum a refuzat să ofere autograf unui primar pe o carte cu grafie chirilică, îndemnându-l să contribuie la înoirea fondului de carte. Petre Popa a menționat că a avut trei discuții cu maestrul Druță. Una a fost dură de tot, una mai prietenoasă și alta umoristică. Petre ne-a surprins plăcut declamând aproape integral nuvela „Șoapte de nuc”. Iar Lenuța Țârdea ne-a surprins, povestind cum într-o zi a găsit pe mormântul lui Druță o pungă cu scrisori adresate lui Druță. Scrisorile erau trimise din Italia, dar nu ajungeau la destinatar, se întorceau înapoi la cea care le expediase pe nume Xenia Lozinschi. Lenuța i-a arătat scrisorile jurnalistului Ștefan Susai de la Iași, care a întreținut o corepodență îndelungată cu Ion Druță. Acesta a fotografiat mesajele, a căutat-o pe Xenia și a aflat că femeia a venit din Italia la înmormântrea marelui dispărut și a lăsat scrisorile pe mormânt.
Și subsemnata a trecut prin amintiri întâlnirile cu oamenii din Horodiștea lui Druță, acolo unde Dumnezeu a picurat o lacrimă și un strop din veșnicia neamului, cu cei de la Ghica Vodă. A vorbit și despre interviul care i l-a acordat marele cunoscător al spirtlui uman după întâlnirea cu elevii de la fostul Liceu privat „Basarabia” din Soroca.
Cu un discurs atingător a venit de la Răduleni profesoara de limbă și literatura română, Nadia Munteanu, care timp de 12 ani a întreținut o corespondență perpetuă cu scriitorul, eseistul, academicianul Druță. Vă ofer discursul integral.
Îndemn la lectură
NADIA MUNTEANU: „Povestea corespondenței mele cu Ion Druță a început acum 12 ani. Publicasem în ziarul „Făclia” un articol pe marginea romanului „Povara bunătății noastre” și anume făceam rferire la postfața acestui roman – o ediție înoită din 2005. Mă frământau niște întrebări și răspunsurile le-am găsit anume în această postfață. Articolul a fost publicat în 2011 ca aproape la un an să primesc o carte pe care vreau să v-o prezint cu o plăcere deosebită- „Îngerul supravețuirii”. Am primit-o în Joia Mare înainte de sfintele sărbători de Paști cu următorul autograf: „Pentru doamna Nadejda Munteanu, suflet curat și treaz de la Nordul Moldovei. Apropiindu-se Paștele, de aici, de departe vă voi zice Hristos a înviat! Cu drag, Ion Druță. 4 aprilie, 2012”. Mi-au trebuit câteva zile ca să înțeleg de ce am primit această carte cu un autograf care m-a sensibilizat enorm. Nu găseam nici o legătură, nici o conexiune până când mi-am adus aminte de articol. Iată îl am aici „Ion Druță mereu pe linia întâi”. Știam de la redactorul ziarului, Tudor Rusu, că marele maestru de câte ori venea la Chișinău, (dar în perioada ceea venea cel puțin o dată pe an) trecea pe la redacție. Și am bănuit, fapt care ulterior s-a confirmat, că domnul Tudor Rusu i-a dat acest articol. Și doar astfel am putut să înțeleg de ce am primit respectiva carte.
În 2014 când a fost lansată opera completă, cele 8 volume ale Domniei Sale am avut curajul să-i fac maestrului o invitație în gimnaziul nostru foarte mic. Dumnealui a acceptat și ne-a onorat cu prezența. Întâlnirea a purtat genericul „ O Duminică a Sufletului, o Duminică a Literaturii”. Și de aici încolo corespondența noastră a prins aripi.
O să vă mai prezint o carte ca să completezi pe cei care au vorbit înaintea mea, Este vorba de „Despărțirea apelor” – almanah literar. Îndemn pe toată lumea bună din această sală să cumpere și „Îngerul supravețuirii” și almanahul acesta epistolar, care întrunește scrisorile pe care Dumnealui le-a primit de-a lungul timpului de la cititori, admiratori, prieteni, colegi de breaslă. Aici sunt publicate și două din scrisorile pe care i le-am trimis. Lucru care m-a onorat enorm și pentru care i-am mulțumit de fiecare dată când am avut posibilitatea s-o fac. Ceea ce am văzut că pot face eu pentru Domnia Sa au fost și alte articole pe care le-am publicat în ziarul „Făclia”. Mai înâi le publicam și apoi i le trimiteam ca să-i fac o surpriză plăcută.
Alte două cărți pe care deasemenea le recomand cu mare drag sunt „Maria Cantemir, ultima dragoste a lui Petru cel Mare” și „Daciada”. Ele, ca și primele sunt o dovdă a faptului că Ion Druță nu poate fi învinuit de antiromânism. Nu poate! Pur și simplu cei care fac acest lucru ori îl fac din rea voință conștientă, ori nu-i cunosc absolut opera. Scriitorul m-a răsfățat mereu cu câte o carte. Mă ruga uneori chiar să-i spun ce cred despe o carte sau alta. Nu știu dacă am fost eu în stare să mă ridic la înălțimea cărților scrise prin ceea ce analizam și comentam. În „Daciada” vorbește foarte clar că limba este română, că noi suntem români din Basarabia. Poate în unele opere nu a putut să spună cu text deschis despre anumite lucruri din cauza regimului în care a scris, dar cititorul care are subtilitatea lecturii l-a înțeles. Acele cărți care au apărut după 2014 foarte clar vorbesc despre dragostea de țară și tot ceea ce este românism și sfânt. Ultima scrsoare am primit-o pe 17 septembrie. A fost o scrisoare scrisă sub dictare de Irina, nepoata de la sora Ana. Trebuie să vă spun că am plâns ca un copil citind-o. În acești 12 ani mă atașasem de dumnealui mai mut decât de un scriitor. M-am apropiat în măsura în care am înțeles că flacăra SPRITUALITĂȚII LUI este atât de mare încât nu te poți apropia prea mult pentru că această flacără te poate arde. Am încercat să fiu delicată și atentă cu tot ce scriam. Toate scrisorile pe care i le-am scris au fost pentru mine un examen de stat, sau de licență, de masterat. Pentru că știam cine le va citi…
Cred că cea mai frumoasă perioadă din vița mea ca om simplu, ca profesor a fost anume aceasta în care l-am descoperit și redescoperit, în care am reușit să mă apropii de opera dumnealui și l-am cunoscut și ca om”.
Doamna Ana Bejan a îmbrățișat-o pe profesoară și i- spus că o admiră, accentând că opera lui Druță trebuie citită foarte atent și printre rânduri. Cum citești Biblia așa trebuie să citești și opera academicianului Druță.
Nina Neculce
