Meseria de profesor este o frumoasă profesie, care nu seamănă cu alta, o meserie care nu se parăseşte seara, odată cu hainele de lucru. Este aspră și plăcută, exigentă și liberă, o meserie care epuizează și înviorează. Puține profesiuni cer atâta competență, dăruire și umanism precum cea de profesor, pentru că doar în câteva se lucrează cu un material atât de prețios, de complicat și de sensibil precum omul în devenire.
Ancorat în prezent, întrezărind viitorul și sondând dimensiunile posibile ale personalității, acesta instruieşte, perfecționează și evaluează neîncetat procesul formării şi desăvârşirii calităților necesare elevului. De acest lucru s-a convins pe parcursul activității sale Igor Cazacu, profesor de istorie, directorul Gimnaziului “Anatol Pînzaru” din satul Pîrlița, raionul Soroca. Dumnealui știe cu siguranță că a fi profesor înseamnă un risc asumat și asta deoarece pregătirea pentru a preda, pentru a-i invăța pe alții cum să învețe este o operă niciodată încheiată și care implică multă răbdare, multe momente de incertitudine, multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitativ și nici imediat. Astăzi, făcând o retrospectivă a activității, domnul Igor Cazacu este mulțumit de elevii pe care i-a învățat și continuă să-i învețe și de colectivul care îl are alături.
Satul natal, Pîrlița
Sunt originar din satul Pîrlița, Soroca. M-am născut într-o familie de oameni simpli, cum se spunea înainte, de colhoznici. Copilăria mi-am petrecut-o tot aici, am învățat la școala din sat. În timpul acela vacanțele erau destinate muncii. Munca era la tutunaș, unicul loc unde puteai să faci un ban bun era la tutun. Mă trezeam dimineața la patru, cinci, nu era chiar plăcut pentru un copil, dar eram interesat, căci părinții mi-au promis bicicletă. Pentru că înșiram o sută de kilograme de tutun primeam 4.50 de ruble, o bicicletă costa cam vre-o 65 de ruble. Trebuia de înșirat peste o tonă de tutun ca să poți să-ți faci de-o bicicletă și munceam căci nu aveam altceva de făcut.
Dragostea de istorie, educată de profesor
În școala de opt clase pe atunci, îmi plăcea foarte mult istoria și profesorul de istorie care era și director, domnul Anatol Samsonov, el mi-a și educat dragostea de disciplina respectivă. Dacă aș spune că am pornit direct în pedagogie, aș spune minciuni. În anul 1978 am absolvit opt clase și parcă aș fi vrut să merg la Tehnicum Sportiv, împreună cu un prieten, dar nu eram siguri că o să reușim, am încercat și la Colegiul de medicină, era prestigios pe atunci, însă nu am avut posibilitatea acolo. Întorcându-ne acasă, tata ne spune să încercăm și la Școala Pedagogică din Orhei, în caz contrar mai mergem un an la lucru, la tutun. Nu eram pregătiți pentru asta, dar am mers. Era nevoie de susținut examen vocal, căci școala pedagogică pregătește învățători de clasele primare. Atunci repertoriul era mai mult patriotic, ce puteam cânta? Așa că am cântat “По долинам и по взгорьям/ Шла дивизия вперед” și am fost acceptat.
Revenirea la baștină
În anul 1882 mi-am continuat studiile la Institutul Pedagogic din Bălți, ultimul an am mers în armată. Când am revenit mi-am continuat studiile, apoi am mers la Universitatea de Stat, să mă reprofilez la istorie. După finisare am activat la Școala internat pentru copii orfani din satul Căzănești, raionul Telenești, unde am muncit împreună cu soția cinci ani. Ulterior, în anul 1992, am decis împreună să revenim aici, la patrie. Soția a fost angajată ca învățătoare de clasele primare, iar eu aveam 6 ore de geografie pe atunci.
Două mandate de primar
În anul 2003 am candidat la funcția de primar în comună și două mandate la rând am fost ales primar. Atât ca profesor, cât și în funcție de primar lucrezi cu oamenii, cu care trebuie să ai anumite raporturi, dacă stimezi omul, ești și tu stimat, ce oferi aceea primești. Ca și primar nu am vrut să mai candidez. În funcția de director al gimnaziului sunt din anul 2011.
E nevoie de implicarea părinților
Consider că învățământul atunci când am învățat eu nu era cu mult mai rău ca acum, au ieșit oameni destul de pregătiți din școală. Cred că un merit aparte în dezvoltarea de atunci a învățământului îl aveau părinții, atunci părinții se implicau cu adevărat, acum eu nu prea văd implicarea lor, dacă în clasele primare se mai interesează, atunci în clasele gimnaziale interesul dispare. Nu pot să afirm că toți părinții sunt la fel. Elevul trebuie verificat, dacă are o anumită sarcină ea trebuie îndeplinită. Eu am impresia că acum dirijează copiii cu tot procesul și chiar cu viața de familie. Văd la copii niște telefoane destul de sofisticate, care costă sume destul de mari și cunosc că familiile date nu sunt chiar atât de bine asigurate ca să-și permită. Perioada aceasta este foarte bine organizată, deoarece avem internetul, această sursă de informație atât de bună, trebuie doar să dorești să înveți. Tehnologiile moderne permit desfășurarea orelor la un nivel destul de înalt, noi suntem dotați în fiecare clasă cu televizoare, cu tehnică ce permite organizarea orelor la nivel. Problema zilei de azi este că elevii nu manifestă interes pentru învățătură și aici probabil trebuie să se implice mai mult părinții.
Relația profesor-elev
Relația profesor-elev, unii consideră că trebuie să fie de prietenie, atunci, consider că elevul mă va considera prieten, iar atitudinea lui față de mine va fi la fel ca față de un prieten, eu îi voi ceda ceva, el o să cedeze… Eu consider că trebuie să existe o distanță. În clasele a IX-a, când elevii sunt deja mari, poți să slăbești un pic această relație, devenind mai prietenoasă. Poate greșesc, la sigur nu toți cred la fel, poate eu sunt mai conservator, dar așa consider.
Colectiv profesionist
Am un colectiv extraordinar, cu mult entuziasm, cu dedicație și profesionalism. Toate cadrele au grad didactic. Un profesor anul acesta a susținut gradul I, ceilalți avem toți gradul II, într-un cuvânt colectiv profesionist. Relația în colectiv la fel este una cuvenită. Mă mândresc mult cu colectivul, suntem implicați în diferite concursuri, raionale, naționale și internaționale, cu rezultate destul de bune, nu suntem cei mai cei, dar nu suntem nici liceu, suntem o instituție cu până la o sută de copii.
Tot mai puțini elevi
Problema cea mare este lipsa copiilor și în continuare numărul este în scădere. O să fie nevoie la un moment dat de cumulat școlile. Nuștiu cum va fi, dar ceva va trebui de făcut. Nu aș vrea să sufere elevii, dar nici profesorii. Dacă profesorul și-a dedicat viața acestei profesii, ce face el la 50 de ani, unde mai merge? Cine îl primește pe el la altă muncă? Astfel de reforme trebuie foarte bine chibzuite.
Istoria și politica
Fiecare guvernare vrea să-și facă istoria ei, dar noi cunoaștem foarte bine că istoria este atunci când o apreciază alte generații. Ceea ce facem noi astăzi nu este istorie, deoarece ne apreciem noi pe noi înșine și nu vom face o apreciere corectă, ci una subiectivă. De pe pozițiile viitoarei generații, posibil noi să nu fi făcut ceea ce trebuie. Schimbările care au avut loc în societate, mereu provoacă anumite nemulțumiri, deoarece ele sunt dureroase, se fac brusc, revoluții, schimbări de guvern, dar învățământul trebuie să fie apolitic.
Colaborarea cu APL
Avem o colaborare foarte bună cu administrația publică locală, sunt consilier și deseori apelez la susținerea primăriei. Anul acesta primăria ne-a cumpărat mobilier pentru cantină. Anul trecut a fost conectată instituția la turnul de apă. În toamnă, domnul primar a promis unei clase, care va obține cele mai bune rezultate la învățătură, o excursie. La sfârșitul anului dumnealui s-a răzgândit și a organizat excursie la Grădina botanică și la Grădina zoologică, la Chișinău, pentru toată școala, pentru cei 84 de copii și 9 profesori. O colaborare frumoasă avem și cu agenții economici din agricultură, astfel, am beneficiat de un brad de anul nou, de un televizor și de mere pentru tot anul pentru elevi.
Planuri de viitor
Școala noastră este veche. O jumătate de școală este din 1936, altă parte a fost alipită în anul 1954, este una dintre cele mai vechi din raion, deaceea necesită niște reparații capitale. Avem acum posibilitatea să aplicăm un proiect la Programul “Satul European”, destinat instituțiilor de învățământ. Sunt niște oportunități care trebuie folosite.
,,Odiseea pedagogică” este proiectul inițiat de Direcția Învățământ Soroca, realizat în colaborare cu Ziarul Nostru, prin intermediul căruia profesorii povestesc cum s-a schimbat de-a lungul timpului sistemul de învățământ și cum au făcut față tuturor provocărilor. Cum au influențat reformele aplicate procesul de învățământ, urmărind ca tot ce-a fost bun să aibă continuitate.
Cristina Topală
