A fost nevoie doar de o clipă pentru ca întreg universul lor senin să se întunece, fericirea lor să se distrugă
Nelu era convins că are totul ca să trăiască o viaţă plină de frumuseţi. Dezvoltase o mică afacere care îi aducea profit mulţumitor. Vorba e de un birou de traduceri. Se bucura de prieteni buni. O cunoscuse pe Carolina care însemna pentru el prezentul şi viitorul. Deşi fata era departe fizic, simţea că sufletele le sunt foarte aproape. De cum o cunoscuse avea mereu linişte sufletească şi stăpânire de sine.
Trebuie să vă spun că până la ea încercase să stabilească o relaţie cu mai multe domnişoare, dar după câteva întrevederi ajungea la concluzia că sunt nepotrivite pentru el. Şi tocmai când îşi zicea că nu îi este dat să iubească şi el o femeie, i-a apărut în cale Carolina. O tânără mărunţică de felul ei, dar cu o personalitate foarte puternică.
La început a fost o iubire platonică
Fata l-a cucerit din prima nu atât prin frumuseţea exterioară, cât prin cea interioară. Carolina s-a dovedit a fi excepţională, putea discuta cu ea orice. Astfel în scurt timp între ei s-a legat o relaţie foarte bine închegată, ca între un frate şi o soră. După câteva luni de iubire platonică fata a plecat la studii în Marea Britanie. Îşi dorea foarte mult să obţină calificare profesională de performanţă care să-i dea valoare carierei sale. Ţineau legătura prin telefon şi Skype. Atunci când Carolina i se plângea că îi este foarte greu printre străini, Nelu o încuraja, îi oferea tot sprijinul moral, convingând-o să-şi urmeze visul. În fiecare dimineaţă, asemenea unui părinte grijuliu, se interesa cum a dormit, sau dacă s-a îmbrăcat binişor pentru că a văzut la Meteo că e frig la Londra, îi dădea de grijă neapărat să nu iasă din casă până nu serveşte micul dejun. Fiecare zi le oferea momente plăcute atunci când discutau şi îşi împărtăşeau gândurile. Vorbeau despre ei doi la timpul viitor, visau frumos cu ochii deschişi. Timpul lucra în favoarea lor, făcându-i să se îndrăgostească nebuneşte de la distanţă. Anii printre străini s-au depănat uşor. Carolina a absolvit cursurile universitare şi s-a întors în ţară cu o calificare britanică în medicină. Îşi trăiau povestea de iubire discret. O relaţie specială se legase între tânăra îndrăgostită şi mama lui Nelu, o doamnă a cărei meserie era cuvântul – preda engleza în şcoală. Viaţa acestei femei era profesia şi fiul ei, unicul copil pe care l-a crescut singură de la 10 luni. Trecuse prin mai multe momente dureroase de-a lungul anilor, dar cel mai dureros i-a fost atunci când soţul a părăsit-o, lăsând-o cu micuţul Nelu în braţe. Se îndrăgostise de prietena ei şi a plecat cu ea în alt oraş. Dar asta e o altă poveste.
I-a oferit inelul cu diamant într-o poieniţă
Cum vă spuneam, pentru Carolina viitoarea soacră devenise mai mult decât o mamă, femeia reuşise s-o impresioneze de la prima întâlnire prin felul ei de a fi. Cu fiece zi din drag în mai drag îi devenea Nelu, care îi demonstra că adoarme şi se trezeşte cu ea în gând. În fiecare dimineaţă nu obosea să-i spună că e cea mai frumoasă, că arată superb, că e marea minune pe care a întâlnit-o în viaţa lui. Cei doi îşi trăiau sentimentele cu intensitate şi doreau să spună întregii lumi ce minunată este dragostea. Erau la timpul, când încercau reciproc la fiecare atingere acel gol în stomac, urmat de mulţimea de fluturi ce le făceau sufletele să zboare – moment potrivit ca Nelu s-o ceară în căsătorie. A vrut ca marele moment să fie de neuitat şi i-a reuşit pe deplin. I-a oferit inelul cu diamant, însoţit de un bucheţel de lăcrămioare într-o poieniţă din pădure şi a întrebat-o simplu dacă vrea să-i fie soţie. Răspunsul a fost „da”.
După ce şi-au unit destinele într-o ceremonie de vis, alături de părinţi şi de prieteni, Nelu şi Carolina s-au stabilit cu traiul în România. Momentele frumoase din viaţa lor veneau cu binecuvântare de Sus. Carolina îşi găsise un loc de muncă la un spital din Iaşi. Nelu mergea în continuare pe filiera traducerilor. Seara când se întâlneau, tânăra soţie îi tot povestea cu lux de amănunte cum a trecut ziua, iar el nu se se sătura s-o asculte. Duminica mergeau cu bucurie la Catedrala Mitropolitană, pentru că rugăciunile rostite în faţa raclei Sfintei Cuvioase Parascheva erau importante pentru amândoi. Cu emoţii pozitive, fără supărări, iubirea lor, care venea dintr-o dragoste mare, le-a adus după doi ani de căsnicie o fetiţă de toată frumuseţea. Mica făptură le înmulţea energia şi sentimentele curate. Cu ea sărbătorile şi restul zilelor erau şi mai luminoase. Aveau de toate: casă, loc de muncă, copil.
Nelu moare în braţele soţiei
Trăiau cea mai frumoasă poveste de viaţă. Tudoriţa creştea. De al un an la altul devenea tot mai plină de farmec. Şi când le era lumea mai dragă, când se simţeau stăpâni cu adevărat pe prezent şi viitor, când erau siguri pe oamenii care îi înconjurau, a fost nevoie doar de o clipă pentru ca întreg universul lor senin să se întunece, fericirea lor să se distrugă. Nu e vorba de o înşelare din partea unuia dintre soţi, care te face să suferi. Suferinţa a venit din altă parte. Nelu, pe care-l iubea foarte tare, pe care-l respecta, tatăl copilului ei fusese diagnosticat cu o formă rară de cancer la oase. Carolina a stat nemişcată minute în şir după ce a verificat chiar ea rezultatele analizelor de laborator. Trăia un moment ciudat şi tensionat, i se făcuse negru înaintea ochilor. Nelu însemna pentru ea prezentul şi viitorul, era sursa ei de echilibru, o ajuta să se mobilizeze extraordinar, atunci când interveneau anumite obstacole la serviciu. Ea înţelegea destul de bine că zilele soţului ei drag sunt numărate, simţea inevitabilul, dar încerca să creadă în minuni. I-a insuflat şi lui Nelu această credinţă şi el a sperat. Îşi ascundea suferinţa şi neliniştea, luptând cu boala. Încerca să se opună morţii cu puterea unei nemărginite dragoste de viaţă. Făcea în continuare tot binele pe care îl putea face pentru soţie şi fetiţă, pentru mama, care i-a dat viaţă, pentru prieteni. A sperat până în ultima clipă, dar boala a ieşit învingătoare. După aproape un an de suferinţă, cu tratamente prin străinătate, Nelu s-a stins…
Ştergându-şi lacrima, Carolina a rostit dusă pe gânduri: „Este foarte greu să urmăreşti cum un om drag ţie se stinge minut cu minut, iar tu eşti atât de neputincios! Într-un anume fel mă simţeam vinovată, pentru că eu, în calitatea mea de medic, nu puteam să-l ajut. Eu acuma plâng, dar el nu plânge. A murit împăcat în braţele mele, mulţumindu-i Domnului şi mie că a avut parte de 9 ani de iubire dumnezeiască şi aceasta nu e puţin”.
P.S. Au trecut șapte ani de atunci. Carolina nu s-a recăsătorit. Își vede cu pasiune de meserie, înmulțind binele și frumosul alături de Tudorița și mama-soacră pe care a luat-o la Iași.
Candela de la mormântul lui Nelu arde zi și noapte, iar florile nu se ofilesc niciodată.
Nina Neculce
