La un moment dat Dorina şi-a făcut concluzia că nu era atât dragostea din partea lui, cât nevoia de a o poseda. Era gelos patologic soţul ei.
Dorina nu este o femeie frumoasă, dar este destul de plăcută, de atrăgătoare. În tinereţea ei tumultoasă a avut foarte mulţi peţitori. Însă ce o supăra la ei era faptul că la prima întâlnire cavalerul o ducea la un bar, sau restaurant, iar la a doua deja o cerea în căsătorie. Gândiţi-vă şi dumneavoastră, cum putea fata să se mărite cu un băiat când încă nu-l cunoştea bine, nu simţea nimic pentru el?
Dar orăşelul vuia, tot felul de mituri, legende se învârteau în jurul ei. „Ştie să facă farmece de-i face pe bărbaţi să-şi piardă minţile după ea”, se dădeau cu părerea unele femei. „Oare cine se crede, de-i respinge pe toţi?”, se întrebau altele. „O să aleagă până o să culeagă”, spuneau bărbaţii. Iar mama care voia s-o vadă măritată, îi zicea cu blândeţe după fiecare despărţire: „N-a fost să fie al tău. Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi şi o să ţi-l scoată în cale pe cel care trebuie ”.
Nuntă fără rochie de mireasă
Şi la 30 de ani i l-a scos în cale pe Mitru. Mai exact, cu Mitru i-a făcut cunoştinţă buna ei prietenă, Mihaela. Băiatului, care avea 36 de ani, i-a căzut cu tronc fata. L-a cucerit cu privirea ei caldă şi silueta plăcută. Privea la el cu ochi ageri şi iscoditori atunci când s-au întâlnit şi asta îi dădea fiori calzi. Mitru, care avea chip frumos a trezit în Dorina o dragoste înflăcărată. Cu fiece întrevedere descoperea în el un om foarte corect, care avea cunoştinţe în toate domeniile. Punea la suflet tot ce auzea de la el. Atunci când a avut de depăşit nişte obstacole a putut să-şi pună sufletul pe umărul lui. Cu toate astea după un an de cunoştinţă, când bărbatul i-a cerut mâna, ea mai stătea în cumpănă: s-o facă sau să n-o facă? Zicea că o relaţie împlinită nu are nevoie de un petec de hârtie. A trebuit să treacă încă o jumătate de an până când a decis să se căsătorească. Şi a făcut-o într-un mod deosebit. N-a îmbrăcat rochie de mireasă. Mitru i-a respectat dorinţa. Cheful s-a dat într-un cerc restrâns: părinţii mirilor, câteva rude apropiate şi câţiva prieteni. Mireasa a fost îmbrăcată într-un costumaş alb, creaţie proprie. Mirele – în blugi şi cămașă albă. Foarte leger erau îmbrăcaţi şi nuntaşii. A fost o super petrecere, unde toată lumea s-a simţit bine, iar urările de viaţă cu dulceaţă au curs cu duiumul. „Nu mi-am dorit să am o nuntă din cele pretenţioase. Visul meu a fost să organizăm ceva care să ne reprezinte pe noi. Ceremonia pe care am făcut-o după ce am spus Da! în faţa ofiţerului stării civile, apoi în faţa altarului, pe mine m-a bucurat foarte mult. A fost cea mai frumoasă petrecere din viaţa mea. Am avut o zi magică şi fără rochia de mireasă”, mi-a mărturisit Dorina.
Cu soare în suflet şi cu credinţă
După nuntă, cu ajutorul părinţilor şi a economiilor făcute de Mitru şi-au cumpărat o căsuţă modestă, pe care au amenajat-o aşa ca fiecare cameră să fie un colţ plăcut. Dorina din copilărie era înzestrată cu imaginaţie, astfel că a făcut din locuinţa lor un colţişor de rai. Toate bune şi frumoase. Dorina muncea în calitate de asistentă medicală, Mitru -inginer mecanic la o întreprindere. Meseria ajunsese pentru amândoi ca o adevărată religie. În general duceau o viaţă ordonată şi tot ce făceau, făceau cu soare în suflet, cu lumină şi cu bună credinţă. Mitru era pâinea lui Dumnezeu pentru Dorina. Ce-i drept mai călcase el prin străchini, ademenit de alte femei, dar Dorina l-a iertat, pentru că era un om bun, un gospodar harnic. Îi plăcea să cultive şi să îngrijească tot felul de plante, adora florile şi animalele. Dorina, delicată, discretă şi teribil de sinceră îl iubea de nu mai putea. Dar fericirea nu era deplină. Un lucru îi întrista – copiii întârziau să vină. N-au avut copii mulţi ani. Şi ca să vezi, minune! Când au pus gând să ia un copil de la orfelinat, Dumnezeu le-a trimis pruncul. Dorina a rămas însărcinată la 38 de ani. Păreau un cuplu împlinit. Îşi duceau viaţa într-o imagine a bucuriei simple, trăiau frumos.
Când vorbeau unul despre celălalt, o făceau cu lacrimi de bucurie în ochi. Dar n-a fost să fie aşa până la adânci bătrâneţi, cum le-au urat părinţii şi prietenii la nuntă.
În casa lor plină de pace şi fericire au pornit certurile
După naşterea fetiţei, Dorina devenise mult mai apetisantă, mai atrăgătoare. Plină de energie şi optimism îşi vedea de familie şi de serviciu. Fetiţa Tincuţa o încânta cu prezenţa. De la 3 ani a ajutat-o să descopere lumea basmelor, pentru că din propria experienţă ştia că ai ce învăţa din această lume fascinantă. Îţi construieşti o credinţă întru dreptate, o judecată divină. Şi iată în timp ce Tincuţa îi înmulţea bucuriile, Mitru a început să-i toarne otravă pe suflet. Cum vă spuneam, Dorina se făcuse mult mai simpatică, iar soţul său de la o zi la alta devenea tot mai gelos. A început să-i controleze întâlnirile cu prietenele, o suna de nenumărate ori pe zi, când era la serviciu, stătea mereu cu ochii pe contul ei de Facebook şi Odnoklasniki. Îi făcea tot mai multe scene de gelozie. De necrezut, dar în casa lor plină de pace şi fericire au pornit certurile. Mitru era enervat atunci când o vedea vorbind cu vreun coleg de serviciu, cu soţii prietenelor sale. La o petrecere, ea femeie cu personalitate de om liber, vorbea când cu un bărbat, când cu altul din cercul lor de prieteni. Atunci Mitru s-a simţit neglijat. Când au ajuns acasă a început să trântească cu pumnii în masă şi să răcnească la ea aşa de tare, de s-au speriat vecinii cu care lăsase fetiţa. Pătruns de teama să n-o piardă pe femeia iubită, bărbatul devenea tot mai greu de suportat. Nu mai avea încredere în soţia sa. O bănuia că preferă pe altcineva. Surse din anturajul acestui cuplu mi-au povestit că Mitru este un tip foarte-foarte gelos. Dorina a încercat să meargă cu el la un specialist psiholog, dar el nici n-a vrut să audă, a continuat să rămână prins în capcanele geloziei şi să trăiască cu tot felul de gânduri şi de bănuieli. Aşa a trecut un an, al doilea, al treilea. La un moment dat Dorina şi-a făcut concluzia că nu era atât dragostea din partea lui, cât nevoia de a o poseda. Era gelos patologic soţul ei. Şi ea trăia un adevărat coşmar alături de el, pentru că gelozia patologică e îngrozitoare, ucide.
Astfel cei doi, care păreau să conviețuiască în mare dragoste până la adânci bătrâneţi, au ajuns la final de drum. Apropiaţii lor n-au crezut în despărţire. Dar Dorina a fost categorică: „Am răbdat până când paharul s-a umplut şi n-am mai rezistat. Ne-am iubit frumos, cu patimă mulţi ani la rând. N-am crezut că o să ajungem la un astfel de final. Aşa e viaţa şi n-ai ce să-i faci. De un an şi ceva mă bucur de zile senine alături de Tincuţa. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit-o. Am un copil minunat care îmi oferă multă iubire”.
Nina Neculce
