Se vedea într-o relaţie fericită şi împlinită cu el, neştiind că părinţii lui îl logodise cu alta şi că începuseră pregătirile de nuntă. Sergiu nu poate scăpa de umbra Nataliei. Îl urmăreşte în vis aproape noapte de noapte. Nu reuşeşte să aţipească bine că i se arată cerul deschis şi ea, subţire şi mlădioasă ca o trestie, cu chipul proaspăt şi frumos, vorbindu-i: „ Ai fost şi rămâi marea mea iubire. Cât de mult te-am iubit nu vei şti niciodată. Dar vreau să ştii că am uitat de propriile suferinţe, te-am iertat…”
După aceste vise se trezeşte tremurând, cu dureri de cap şi sufletul pustiit. Regretă din tot sufletul că a înşelat-o, că nu a avut curajul să-i spună adevărul la momentul potrivit. Se simte vinovat de moartea ei. Merge de câteva ori pe an la mormânt, îi duce flori, aprinde lumânări, atămâiază, improvizează un dialog cu ea. A venit la redacţie să-şi spună povestea, convins fiind că în aşa fel îi va face o bucurie acolo sus printre stele.
Avea o prospeţime şi o gingăşie cuceritoare
Natalia a fost o fată săracă de la ţară, care s-a născut în ziua când a murit preotul satului, un bun şi blând păstor iubit de toată lumea. „Să fie un semn? O simplă coincidenţă?” se întreba mama fetiţei atunci, cuprinsă de durere. Iar bunica micuţei, care ştia să ghicească în bobi şi să citească în palmă, a adăugat: „Nu e a bine. N-o să aibă noroc fata asta. Scurtă o să-i fie viaţa.” „Poveşti!”, le-a replicat o vecină, dorindu-i nou-născutei bun venit în astă lume, să crească sănătoasă şi binecuvântată de Dumnezeu. Şi Nătăliţa creştea fericită, iubită şi înţeleasă de părinţi. În aspect de sănătate o deranja un pic inima, dar medicii o asigurau că nu e nimic grav. La şcoală era o fată capabilă şi profesorii îi spuneau că va reuşi oriunde va dori. La 16 ani avea o prospeţime şi o gingăşie cuceritoare. Atunci s-a îndrăgostit Sergiu de ea. Născut şi crescut la Chişinău, flăcăul provenea dintr-o familie înstărită. Ambii părinţi ocupau posturi înalte. Maică-sa muncea la Ministerul Sănătăţii, iar taică-său la Ministerul Agriculturii. În primăvara ceea Sergiu venise la verişorul său în ospeţie şi a văzut-o la club. I s-au aprins călcâile. A luat-o la dans. O ţinea strâns de mână şi, din când în când, o sorbea din priviri. „Eşti o Cosânzeană”, i-a spus încet în timp ce o conducea la loc. Era foarte emoţionat, dar încerca să-şi ascundă trăirile. Şi Nataliei i-a zvâcnit inima. Nu înţelegea ce i se întâmplă, când fluturii începuse să roiască prin stomac. Nu mai fusese îndrăgostită până atunci. A doua zi, pe 2 mai au mers la pădure. Cer senin, ciripit de păsărele, frunziş verde, floricele. Toate năvăleau în sufletul ei fragil şi se amestecau cu dragostea pe care i-o arăta Sergiu. Flăcăul a rămas şi pentru a treia zi la verişor. După ore Natalia a alergat împreună cu el pe pajiștea din marginea satului. Pentru prima dată Sergiu a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o. Aşezaţi pe iarba crudă, plăcut mirositoare, de pe malul unui pârăiaş a stat în braţele lui timp îndelungat. Savurau împreună clipele, râzând în hohote de fericire. „Ardea ca o flacără în braţele mele, fierbea sângele şi-n mine, dar nu îndrăzneam să-i cer mai mult decât dulci sărutări. Îmi era teamă să nu o supăr. Sufletele noastre vibrau de emoţii în unison. Au fost superbe acele zile de mai în care ne-am cunoscut şi ne-am bucurat unul de celălalt. Vreau să fii fericită, Natalia!, i-am spus când am plecat la Chişinău cu gândul de a mă întoarce cât mai curând. Nu am îndrăznit să-i spun că sunt logodit cu alta, pentru că nu prea îmi doream acea căsătorie. Era mai mult alegerea părinţilor, decât a mea”, îşi aminteşte Sergiu vădit emoționat.
S-a stins de sindromul inimii zdrobite
Peste câteva săptămâni Sergiu a revenit în sat. Natalia l-a întâmpinat fericită. Au urmat alte două zile pline de frumuseţe cu clipe de neuitat, cu jurăminte de dragoste, trăite la maximum într-o atmosferă romantică. Sergiu o convingea de dragostea sa. Iar ea se vedea într-o relaţie fericită şi împlinită cu el, neştiind că părinţii lui îl logodise cu alta şi că începuseră pregătirile de nuntă. „Nici de data aceasta nu i-am spus adevărul. Nu înţelegeam ce se petrece cu mine. O iubeam într-un fel şi pe logodnică, dar mai tare o iubeam pe Natalia şi voiam să fiu aproape de ea. O iubeam mai mult decât mă iubeam pe mine. În drum spre Chişinău mă rugam Domnului să mă ajute să mă lămuresc în sentimentele mele. Până la nuntă mai rămăsese o lună şi o săptămână”, a mărturisit Sergiu dus pe gânduri. În timp ce el nu-şi putea face ordine în sentimente, verişorul care la început a luat drept aventură povestea celor doi, când a văzut că nu-i de glumit, a hotărât să-i spună Nataliei despre nunta ce se apropia. Ştirea i-a întors sufletul pe dos. Câteva zile nu a ieşit din casă. Simţea nevoia să plângă şi să fie singură. Se vedea o domnişoară pierdută care îşi plângea de milă. Nu-şi putea imagina viaţa fără iubitul ei. Secătuită de vise, cu sentimentele mutilate şi ochii umflaţi de plâns, Natalia a ajuns la spital, unde s-a stins ca o lumânare de sindromul inimii zdrobite. A închis ochii, ştiind că fără Sergiu nu va putea să trăiască.
Sufleteşte mai depinde de ea
Mare jale şi multă durere pentru părinţi, rude şi apropiaţi. Prorocirea bunicii, care plecase şi ea la dreptate, se împlinise. Sergiu nu a fost la înmormântare. Verişorul nu l-a înştiinţat. Avea să afle peste câteva zile că Natalia, îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost petrecută la cimitir. Bărbatul povesteşte: «Supărat că nu-mi răspundea la telefon, am venit val-vârtej în sat la mijloc de săptămână să văd ce se întâmplă. Mama iubitei mele, cu faţa împietrită de durere, mi-a strigat supărată: „La ce ai mai venit, criminalule! Tu ne-ai băgat copila în mormânt. Cară-te din ochii noştri şi nici picior de al tău să nu mai vedem pe aici.” M-am întors şi am plecat la cimitir. Am plâns şi m-am recules în tăcere pe mormântul ei. Dacă aş aduna acum toate cuvintele nerostite în acea zi aş umplea întreg Universul cu iubire şi cu regrete… Peste o lună am sărbătorit nunta cu Laura, mireasa pe care mi-au ales-o părinţii. Dar viaţa mea de cuplu a fost de scurtă durată. După aproape un an Laura m-a părăsit, pentru că vorbeam prin somn cu Natalia, adesea o strigam şi pe ea cu numele NATALIA. De atunci sunt singur în apartamentul meu. Am senzaţia că trăiesc într-o lume străină. Îmi lipseşte foarte mult Natalia, care m-a făcut să simt altfel acea flacără interioară, care nu se stinge. Umbra ei mă urmăreşte mereu. Şi cred că nu voi scăpa de ea toată viaţa. Simt că sufleteşte mai depind de ea şi nu ştiu până când voi depinde. Dar cine ştie? Posibil până când voi pleca şi eu pe lumea cealaltă ca să mă întâlnesc cu ea».
Sunt mai bine de șase ani de când Sergiu mi-a făcut aceste confesiuni. Continuă să trăiască cu gândul la Ea, s-o vadă în vis, să meargă cu flori la cimitir. Și de fiecare dată când ajunge lângă crucea de pe mormânt, înfrigurat privește poza. În acele clipe simte că în el se răstoarnă cerul spre care a zburat Natalia, luând cu ea și inima lui și alte taine ale unei mari iubiri.
Nina Neculce
