În fiecare an, la data de 18 decembrie, este sărbătorită „Ziua profesională” a polițiștilor. Cu ocazia acestui eveniment, astăzi, 16 septembrie, în ajun, în cadrul Inspectoratului de Poliție Soroca, a fost marcată cea de-a 32-a aniversare de la fondarea Poliției Naționale. La ședința festivă au fost invitați reprezentanți ai IGP, șeful Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, veterani ai MAI și conducătorii instituțiilor cu care colaborează inspectoratul, care au venit cu felicitări pentru angajații poliției.
În cadrul evenimentului, polițiștii și veteranii MAI au fost menționați cu distincții, au primit titluri de onoare, precum și grade speciale, pentru contribuția profesională considerabilă și rezultatele obținute în activitate.
Potrivit conducerii instituției, activitatea Inspectoratului de Poliţie Soroca pe perioada anului curent a fost concentrată asupra organizării şi îndeplinirii sarcinilor înaintate de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliției, în scopul realizării obiectivelor trasate în cadrul programelor de stat, strategiilor şi planurilor naţionale, accentul fiind pus pe demascarea grupărilor criminale, combaterea traficului de fiinţe umane şi narcomaniei, relevarea delictelor de ordin economico-financiar şi menţinerea securităţii publice, acţiunii care au menirea de a contribui la crearea condiţiilor optime pentru buna desfăşurare a activităţilor sociale şi economice în ţară.
Pentru devotament și implicare, șeful Inspectoratului de Poliție Soroca a adus mulțumiri angajaților din cadrul IP Soroca.
„Siguranţa cetăţenilor, precum şi asigurarea unui climat de securitate a persoanelor şi bunurilor, reprezintă obiectivele prioritare ale Poliției. Vă aduc mulțumiri pentru devotamentul şi înaltul profesionalism manifestat în asigurarea cu succes a principalei sarcini – paza şi liniştea cetățenilor.
Urez tuturor angajaţilor și veteranilor, precum şi familiilor dumneavoastră mulţi ani cu sănătate, bunăstare, optimism, liniște în suflet, răbdare, fericire şi împliniri personale şi profesionale. Să aveţi parte de multă putere de muncă, pentru a răspunde cu promptitudine şi maximă eficienţă în orice situaţii, succes în serviciul de toate zilele, avânt și perseverență în nobila și importanta activitate întru binele vetățenilor și prosperitatea țării„, – a menționat Octavian CEBOTARENCO, șeful Inspectoratului de Poliție Soroca.

























