(Interviu cu un părinte)
Vara ….Când rostim acest cuvânt, ne aducem aminte de acest anotimp al copilăriei… Gândul ne duce la vacanță și odihnă.
Am realizat un interviu cu o mămică a doi copii, care își dorește ca ei să aibă o copilărie fericită și când vor crește mari să-și aducă aminte cu drag cât de minunată a fost copilăria lor. Doamna se numește Alina Cerivate, originară din Florești.
— Unde anume s-au odihnit copiii D-stră?
— În acestă vară am primit propunerea de a participa la o tabără de vară organizată de CCC Florești, director Ala Stîrcu, în parteneriat cu Biserica din satul Hîrtop ,, Nașterea Maicii Domnului”, preot Sergiu Bolderescu.
Am acceptat provocarea, căci din start ni s-a spus că este o tabără de tip „CAPING”.
— Ce înseamnă asta?
— Adică CCC Florești a câștigat un proiect în colaborare cu People în Need, AO ,,Areopagus” de a organiza o tabără de vară cu 100 de copii, dintre care 50 moldoveni și 50 de copii ale refugiaților din Ucraina.
Și toții acești 100 de copii au fost adăpostiți în satul Hârtop în ograda bisericii, pedagogi fiind specialiști din CCC Florești, cât și maturi refugiați.
— Ce v-au povestit copiii?
— Cu mari emoții ascultam cum povestea fetița mea Federica, cât de interesant a fost și cât de interesante au fost activitățile. Nici nu a simțit că nu dispune de toate comoditățile care le are acasă.
— Ce i-a părut cel mai interesant?
— Cel mai enigmatic și mai romantic a fost că au dormit în corturi. Erau alimentați de 3 ori în zi și alintați cu mâncare tradițională. Copii erau implicați în o mulțime de activități și jocuri distractive. Au fost organizate excursii și mersul la bazin. Cea mai interesantă activitate a fost descoperirea comorilor în pădure. Copiii primeau o plăcere enormă la pregătirea bucatelor în aer liber, chiar li s-a organizat o zi când împreună cu bucătăresele au copt plăcinte la cuptorul din ograda bisericii. Serile se organizau ateliere de lectură.
— Câte zile a durat odihna?
— Foarte repede au trecut aceste șapte zile, căci anume atâtea s-au odihnit. Orice copil, fiind întrebat cum i s-a părut timpul petrecut în tabără, ar fi dat același răspuns: ,,A fost SUPER, doresc să se mai repete!”
— Care zi a fost cea mai solemnă?
— Cred că ultima zi, când li s-a organizat un rug și toți copii au primit cadouri minunate cu lucruri utile pentru fiecare din partea sponsorilor.
— Aveți și un mesaj pentru organizatori?
— Da! Mulțumim organizatorilor proiectului, mulțumim mult educatorilor pentru munca și răbdarea de care au dat dovadă, deoarece activitățile lor i-au făcut pe copii curioși și ei nu s-au plictisit. Mulțumiri alese Preotului Sergiu Bolderescu, că a acceptat provocarea de a ne fi drept gazdă.
Mulțumim bucătăreselor pentru munca depusă, deoarece să hrănești 100 de persoane zilnic este o muncă enormă.
Plus la toate, mâncarea a fost extrem de gustoasă.
— Ce ați învățat cu toții din această experianță?
— Noi, părinții, am înțeles că avem copii puternci, care se por discurca și țin piept provocărilor apărute în viața lor. Copii au înțeles că activitățile în aer liber sunt mai interesante decât să stai cu telefonul în mână, închis în casă. Și-au făcut noi prieteni din diferite localități, dar și prieteni din rândul refugiaților. Mulțumim tuturor persoanelor implicare în acest proiect. Cu drag ne vom aduce aminte de această tabără de vară de la Hîrtop.
Peste ani vom depăna amintiri plăcute.
A intervievat,
Elena Țirdea-Spinei























