Un învățător este un om cu har şi vocaţie, un sculptor de suflete şi caractere, adesea cel mai bun dintre noi. Un model de succes în viaţă, în ultimă instanţă, chiar un ideal. Deoarece elevii să poată să-i soarbă vorbele, să se uite la dascăl cu nespusă admiraţie, să-l creadă în tot ceea ce spune, în ştiinţa pe care le-o transmite. Pentru ca părinţii să-l respecte şi pentru ca să-şi găsească locul binemeritat în comunitate. E mult mai uşor să fii un foarte bun specialist în orice domeniu, decât să-i înveţi pe alţii ce ştii şi, mai ales, decât să faci din ei oameni. Oameni, a educat aproape 40 de ani și Feodora Pascari din satul Japca, raionul Florești. Un învățător cu o măiestrie profesională deosebită, nu în zădar astăzi, peste ani, foștii elevi revin cu recunoștință și cuvinte de mulțumire pentru cea care le-a arătat drumul spre calea cunoștințelor.
Născută pe-o gură de rai
M-am născut aici, pe-această gură de rai, în satul Japca. Tot aici am copilărit și am trăit toată viața. Părinții au fost o familie de țărani cu carte, care au crescut 10 copii. Îmi amintesc și acum cum ne așezam la masă, iar mama mânca tot timpul din picoare și totdeauna spunea că are un vis, să ne vadă oameni cu carte, pentru că societatea are nevoie de oameni deștepți, repeta mereu mama. Ne-am străduit și i-am împlinit visul, iar cel mai important e faptul că ne ținem grămăjoară și suntem uniți.
Am devenit învățătoare din principiu
Am iubit la nebunie medicina, iar în clasa a VIII-a, la una din lecții, diriginta ne-a întrebat ce vrem să devenim, dorind atunci să-i fac o plăcere, am spus că vreau să devin învățătoare. Ea s-a uitat la mine și mi-a spus “o să iasă din tine învățătoare, când o să fiu eu popă”. Atunci, doar din principiu, ca să-i demonstrez că eu pot să fiu învățătoare, mi s-a tăiat pofta de medicină. Tata mi-a dat 10 ruble să merg la Orhei, la medicină, iar eu fără să-i spun nimic am mers la gară la Cobâlea, m-am urcat în tren și m-am trezit dimineață în Călărași, cu documentele la Școala Pedagogică. După ce am învățat am fost repartizată la Fălești, în scurt timp pentru că a decedat mama și trebuia să-mi ajut tatăl, am revenit să activez mai aproape de casă. Am lucrat mai întâi un an la Cuhurești, după care am trecut la Japca, unde am lucrat 37 de ani.
La școală uitam de tot pe lume
Când intram în școală și deschideam ușa clasei cu 30 de copii și vedeam cum 60 de ochișori se uitau la mine, uitam de tot pe lume. În 14 generații nu am avut niciodată copii cu ochi albaștri sau negri, pentru mine toți au fost la fel. În clasele primare învățătorul trebuie să fie și artist, aici nu bați cu pumnul în masă și merge lecția. Deseori jucam teatru. Ajungeam la școală și vedeam a cui zi de naștere este și cu el începeam lecția, ca să-i pot organiza. De era ziua lui Ionel, scriam numele lui pe tablă și porneam… Cu ce literă scrim, câte sunete are cuvântul, să alcătuim câte o propoziție cu acest cuvânt și așa nici nu observam când trecea lecția.
Copilul trebuie permanent întrebat
Când am trecut la programul “Pas cu Pas” a fost mult mai ușor de lucrat. În fiecare grup aveam câte un copil care era nucleul. Întotdeauna începeam discuțiile și întrebările cu copii mai slăbuți, dacă ei puteau să spună măcar o frază din ceea ce ei discutau în grup, înseamnă că toți înțelegeau tema. Contează foarte mult când copilul este întrebat măcar de 2–3 ori la o lecție, ca el să nu se lase pe o ureche și să fie absent. O importanță deosebită are și legătura dintre clasele mici și cele mari. Profesorii din ciclul gimnazial, care știu că vor avea ore cu acești copii, trebuie să vină să asiste la lecții. Eu practicam asta, profesorii când aveau o lecție liberă îi invitam să asiste la lecții pentru a vedea și pentru a simți copiii, ca să nu fie această ruptură în clasa a V-a. Copilul care în clasele primare îl întrebai de 2 -3 ori, îi explicai dacă nu înțelegea ceva, el când ajunge în clasa a V-a se pierde. Acolo profesorul nu o să mai insiste așa, o să lucreze cu nucleul clasei.
Noi influențăm schimbările
Timpurile se schimbă, noi le schimbăm. Părinții pleacă, copiii rămân în grija buneilor, de peste hotare părinții le trimit de toate, telefoane tot mai noi, unde vedeam noi telefoane? Eu eram la Școala Pedagogică și împrumutam de la colegi un ceas de mână ca să pot merge la practică, dar acum vin în clasele primare și pun telefoanele pe masă. Mai înainte biblioteca era plină, copii se întreceau la citit, iar dacă nu știau a citi își închipuiau povestea după desene, dar le era interesant de parcă erau într-o competiție, fiecare să cunoască tot mai mult.
Prima învățătoare din sat cu grad didactic I
În anul 1996 în urma controlului de la minister am susținut gradul didactic II. Când s-a schimbat curricula am fost invitată ca formator local, avem 3 centre, Cuhureștii de Sus, Târgul Vertiujeni și Sănătăuca. În anul 2002 am susținut și gradul I didactic, am fost prima învățătoare din sat care a obținut acest grad. În această perioadă am fost foarte mult susținută de familie, de soț și cele 3 fiice. Ce-i drept am fost ocupată mai mult cu copiii satului decât cu ai mei. Îmi reproșau chiar fetele că pe primul loc sunt copii de la școală, dar așa erau timpurile, noi am fost învățați că pe primul loc este profesia și apoi familia. Acum timpurile s-au schimbat, mai întâi de toate este familia, și este corect așa pentru că orice nu ai face întotdeauna te întorci la familie.
Împlinită că am educat oameni
Mă mândresc azi cu copiii care i-am învățat, fiecare înseamnă ceva pentru mine. Olga Pascari face design în America, are propria afacere, Denis Merega lucrează în procuratură la Chișinău, Tatiana Enachi la fel a lucrat în procuratură, acum e plecată peste hotare, Dorin Galben este un jurnalist cu renume, am mulți elevi care au ajuns profesori, iar mulți din elevii care i-am învățat, devenind părinți au ținut să-și aducă copiii tot la mine în clasă.
Mesaj pentru profesori
Profesorul, dimineața când își închide portița lui de acasă, acolo trebuie să-și lase grijile și nevoile. Iar pe drum până ajunge la școală să se gândească că acolo îl așteaptă copii care trebuie să facă carte. Pedagogii trebuie să încerce să fie mai blânzi, căci copilul caută mângâiere, dacă îl cuprinzi dimineața, ziua aceea va fi pentru el mai bună. În clasele primare copilul trebuie să vadă învățătorul mereu alături, ei vin din familii diferite, i-am învățat să țină și lingura în mână, să-și încheie centura sau un nasture. Sunt copii care nu simt dragostea părinților chiar dacă îi au alături, sunt copii măcinați de un dor nebun după părinții plecați peste hotare și trebuie să simtă susținere măcar la școală. Trebuie să le dăm tot ce putem și uneori mai mult decât atât, pentru că avem copii foarte deștepți.
Totdeauna la lecțiile dumneaei observam o diferență față de alte ore la care asistam. Fiind creativă a creat așa niște condiții de predare – învățare, încât lecțiile deveneau atractive pentru elevi. A educat în discipoli valori morale precum este respectul, responsabilitatea, omenia și întotdeauna a fost predispusă la schimbări.
(Ludmila Galben, director ajunct al gimnaziului Japca)
O cunosc ca pe o învățătoare deosebită. Surorile mele au învățat la doamna Feodora în clasă, i-a fost învățătoare fiicei mele. Întotdeauna găsea acea cheiță pentru fiecare copil ca să-i trezească interesul pentru carte.
(Larisa Coban, învățătoare, gimnaziul Japca)
Doamna Feodora Pascari avea o atitudine aparte nu doar pentru copiii pe care îi învăța, ea a fost cea care a ghidat ani la rând profesorii tineri care veneau în instituție, iar eu am fost unul dintre ei. Întotdeauna găseam la ea ajutor și suținere, lucru pentru care îi mulțumesc în numele tuturor colegilor.
(Lidia Cîrlig, director, gimnaziul Japca)
Cristina Topală
- Proiect realizat de Direcția Generală Educație Florești în parteneriat cu Ziarul Nostru, care are ca obiective promovarea experienței avansate și a performanțelor în activitatea pedagogică, dar și altoirea profesiei de pedagog în rândurile tinerei generații.
