S-au cunoscut în avion. În drum spre Turcia. Ea mergea la odihnă cu părinţii, el cu un grup de prieteni. Erau printre primii cetăţeni ai Republicii Moldova, care plecau la odihnă în Turcia după destrămarea URSS şi declararea Independenţei RM. Acolo în hotelul, unde au băut împreună prima cafea, peste doi ani Mircea i-a pus Lenuţei inelul de logodnă pe deget. Încă peste doi ani şi-au înregistrat căsătoria civilă şi au ajuns la altar în biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”.
Nu îndrăznea nici în rugăciune să-i ceară Domnului să i-l trimită pe Mircea
Era o copilă de 19 ani, nesărutată încă de vre-un băiat, când s-au cunoscut. Nu ştia că Mircea fusese căsătorit, că avea un copil şi era cu 15 ani mai mare decât dânsa. Dar nici n-o interesa trecutul lui atunci. Îi plăcea să-i asculte vorbele, care sunau ca nişte versuri din cele mai celebre poezii, să-i sorbească zâmbetul, care-i crea o bună dispoziţie. După vacanţa petrecută la mare s-au despărţit. El – la Chişinău, ea- în orăşelul de baştină cu străzi puţine şi gară mică. Rămasă cu amintirea zilelor de neuitat, petrecute la mare, Lenuţa şi-a dat seama că e îndrăgostită. Trecuse o săptămână, două, trei. Mircea tăcea, nu-i dădea niciun semn. „Dacă şi el s-a îndrăgostit, nimic nu o să-l împiedice să stea prea mult departe de tine”, o liniştea mama, sfătuind-o să aibă răbdare, să nu se grăbească să-l telefoneze. Lenuţa ţinea cont de sfatul mamei, care era și cea mai bună prietenă a ei. Avea credinţă mare în Dumnezeu, dar nu îndrăznea măcar în rugăciune să-i ceară Domnului să i-l trimită pe Mircea cât mai curând, sau să-l facă să se gândească la ea. Deşi fluturaşii din stomac o încercau de îndată ce se gândea la el, nu se grăbea să ia vre-o decizie. Lăsa lucrurile în voia Domnului.
Doresc să fii mireasa mea pentru o viaţă
Peste aproape două luni, înainte de începerea unui nou an de studii, Mircea i-a trimis un SMS. „M-ai vrăjit, frumoaso! De când te-am cunoscut simt că trăiesc iubirea. Încerc nişte sentimente care sunt greu de definit. Credeam c-o să treacă, dar nu trece…”. Uitasem să vă spun, Lenuţa era studentă în anul I la Universitatea din Bălţi. Reuşise să-l fascineze pe Mircea cu inocenţa ei. Mai văzuse omul şi talent şi inteligenţă la fată. Avea talent în ale broderiei, îşi luase la mare o ie la care lucra când soarele era prea dogorâtor. Mircea a surprins-o de câteva ori, brodând cu multă inspiraţie, se minuna de dibăcia cu care tânăra fată împodobea pânza albă cu cusături alese. Urmărindu-i mâinile şi-a amintit de o vorbă pe care i-o repeta mama mereu: „Omul care are talent, iubeşte mai mult decât cel inteligent”. Ei bine, Lenuţa le avea pe amândouă şi asta-i făcea inima lui Mircea să bată şi mai tare. După doi ani de relaţie frumoasă, în care Lenuţa a învăţat de la Mircea să facă legătura între frumos şi urât, între bine şi rău şi să primească orice lovitură cu zâmbetul pe buze, au hotărât să formeze împreună o familie. Nu au planificat evenimentul cererii în căsătorie. Fata n-a aşteptat mulţime de trandafiri şi lumânări aprinse. Şi nici bărbatul nu a pus la cale vre-un spectacol. Momentul potrivit sosise în timp ce se aflau în acelaşi hotel în care se cunoscuseră cu doi ani în urmă. S-au aşezat la aceiaşi masă la o cafea. Surpriza a fost că, în timp ce li s-a adus cafeaua, Mircea i-a oferit un trandafir cu vorbele: „ Doresc să fii mireasa mea, să-mi fii toată viaţa mireasa! Tu ce zici, eşti de acord ?”. Emoţionată, Lenuţa stătea chiar aşa ca o mireasă în faţa lui şi nu ştia ce să zică. După o pauză, cu lacrimi în ochi i-a spus „Da!” În acel moment Mircea a îngenuncheat în faţa ei, i-a pus pe deget inelul, însoţit de un sărut pasional. Nu era un inel cu diamant, dar era un inel de toată frumuseţea. Şi chiar dacă îi cam dansa pe degetul inelar, fata nu s-a întristat, l-a trecut pe degetul mijlociu. Era dimineaţă. Cuprinşi de extaz au plecat pe malul mării să prindă răsăritul soarelui. Şi el şi ea păreau tot o lumină.
Nu îndrăznea să-i spună că a fost căsătorit
Mircea era un bărbat bine pus pe picioare. Avea o afacere profitabilă – reparaţia mașinilor. Credea în iubire şi era convins că nimic nu se face fără o atmosferă de iubire în casă, atmosferă de care n-a avut parte în prima căsătorie. Se căsătorise prea devreme, la 19 ani cu o femeie de 35 de ani, trecută prin tot felul de aventuri. Părinţii amuţise de uimire şi revoltă. La aşa ceva nu se aşteptau, dar nu l-au putut opri. Femeia aştepta un copil. Nu au făcut nuntă şi nici cununie la biserică, doar şi-au înregistrat căsătoria. „A fost o decizie luată din lipsă de experienţă prima mea căsătorie. Nu aveam ştire despre trecutul zbuciumat al fostei mele soţii şi nici nu-mi dădeam seama atunci că ea nu mă iubeşte. Dar unde dragoste nu e, nimic nu e. M-am văzut nevoit să desfac căsătoria după 4 ani de viaţă legată cu aţă”, povesteşte Mircea. Până a se căsători cu Lenuţa îşi verificase îndeajuns sentimentele. O iubea, dar nu îndrăznea să-i spună că a fost căsătorit şi are şi un băiat din acea căsătorie. Se temea să n-o piardă. Când s-a convins că iubita trăieşte prin el, prin viaţa lui, s-a hotărât să-i spună. Era cu puţin timp înainte de căsătoria civilă. A început-o de departe: „Scumpa mea, cred că ai înţeles ce fel de om sunt. Te-am sfătuit şi pe tine să rămâi în primul rând sinceră cu sine, aşa cum încerc să fiu şi eu. Acum când am înţeles că ne leagă o dragoste adevărată şi nimeni şi nimic nu va fi în stare să ne despartă, am hotărât să-ţi spun ceva…” Şi i-a spus. Ştirea a lăsat-o fără cuvinte, nu se aşteptase. Şocul emoţional suferit au făcut-o să ajungă la spital. Dar până la urmă lucrurile s-au aşezat la locul lor. Şi-au înregistrat frumos căsătoria civilă, apoi au ajuns şi acolo unde mireasa abia aştepta să ajungă – la altar, iar peste o săptămână au avut o nuntă de vis cu nuntaşi frumoşi şi muzică pe potriva inimii.
O relaţie frumoasă pentru fiecare zi
Atunci când lucrurile înfloresc, se găsesc răi şi invidioşi. Tot felul de mituri şi minciuni despre Mircea ajungeau până la urechile Lenuţei. Dar ea a ştiut să nu le dea importanţă. Îl privea nepăsătoare pe cel de-i aducea bârfa cu ochii ei mari, negri, cu gene dese, întoarse, mergea acasă şi-şi vedea de ale sale. Lenuţa povesteşte: „Eram tare verde când l-am cunoscut. M-am maturizat şi am devenit femeie lângă el. Lui şi fiului nostru le dăruiesc toată viaţa mea. Nu am dorit să fac carieră şi nici n-am aplecat urechea la bârfe şi minciuni. Ne-am dorit din start ca relaţia noastră să fie frumoasă în fiecare zi, indiferent de obstacolele care vor apărea, să ştim a ne face fericiţi unul pe altul, ca şi cum am fi la prima întâlnire. Şi izbutim.”
Formează de 38 de ani o familie. În fiecare zi își rezervă timp pentru comunicare şi afecţiune. Au făcut tot posibilul ca băiatul lor, care are 22 de ani și care este student la Paris, să crească într-un mediu cultural civilizat. Știu să-și împrospăteze mereu sentimentele cu mici surprize. Mircea continuă să i se adreseze „Mireasa mea” și nu uită să-i amintească din vreme în vreme că femeile cele mai frumoase sunt femeile fericite. La rândul ei, Lenuța se străduie să-l facă fericit în fiecare zi și pe el.
Nina Neculce























