Bursele studenților de la licență, de la toate specialitățile, vor crește cu cel puțin 40%, începând cu 1 septembrie 2026. Decizia a fost aprobată în ședința de astăzi a Guvernului și face parte dintr-un pachet mai larg de modificări la sistemul de burse și alte forme de sprijin social pentru elevi și studenți.
Documentul, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, prevede ajustarea criteriilor de performanță pentru acordarea burselor, majorarea cuantumului acestora pentru toate specialitățile, dar și creșteri suplimentare pentru domeniile prioritare: educație, STEAM, agricultură și medicină.
„Reforma sistemului de burse urmărește un obiectiv foarte clar: să investim mai eficient în performanță și în domeniile de care depinde dezvoltarea Republicii Moldova. Creștem sprijinul financiar pentru studenții care obțin rezultate bune și oferim stimulente suplimentare celor care aleg să studieze în domenii în care avem un deficit major de specialiști, precum educația, sănătatea și STEAM”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Cele mai mari majorări sunt prevăzute pentru studenții care studiază în domeniul sănătății. Începând cu 1 septembrie 2026, aceștia vor beneficia de burse lunare în valoare de 4.565 de lei pentru categoria I, 3.900 de lei pentru categoria II și 3.565 de lei pentru categoria III.
| Categoria bursei | Cuantumul actual al bursei de studii în domeniul Sănătate | Cuantumul bursei de studii în domeniul Sănătate, începând cu 1 septembrie 2026 | Creșterea, lei |
| Categoria I | 1.630 | 4.565 | +2.935 |
| Categoria II | 1.395 | 3.900 | +2.505 |
| Categoria III | 1.275 | 3.565 | +2.290 |
Studenții înmatriculați la programele de licență la specialitățile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), care studiază cu frecvență pe locuri finanțate de la bugetul de stat, vor avea burse majorate cu 50% față de nivelul general. Astfel, începând cu 1 septembrie 2026, pentru aceste specialități bursa de categoria I va constitui 2.855 de lei, cea de categoria II – 2.435 de lei, iar cea de categoria III – 2.250 de lei.
Toți studenții înmatriculați la învățământul cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, în domeniul educației, specialitățile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), vor beneficia de burse de studii pe tot parcursul anilor de studii, fără a fi supuși vreunei plafonări a numărului de beneficiari.
| Categoria bursei de studii | Cuantumul bursei de studii pentru specialitățile STEAM, începând cu 1 septembrie 2026 | Creșterea față de cuantumurile generale stabilite pentru achitare începând cu 1 septembrie 2026, lei |
| Categoria I | 2.855 | +950 |
| Categoria II | 2.435 | +810 |
| Categoria III | 2.250 | +760 |
Măsura răspunde deficitului de cadre didactice și specialiștilor din domeniile STEAM. În prezent, doar 17% dintre studenții din învățământul superior urmează o specialitate din domeniul pedagogiei sau STEAM, iar în școli se înregistrează peste 1.500 de posturi vacante pentru cadre didactice, inclusiv sute de profesori de matematică, fizică și chimie.
| Categoria bursei | Cuantumul actual al bursei de studii pentru domeniul Științe ale educației | Cuantumul bursei de studii pentru domeniul Științe ale educației, începând cu 1 septembrie 2026 | Creșterea, lei |
| Categoria I | 3.260 | 4.565 | +1.305 |
| Categoria II | 2.785 | 3.900 | +1.115 |
| Categoria III | 2.545 | 3.565 | +1.020 |
De burse majorate vor beneficia și studenții din domeniul științelor agricole. Începând cu 1 septembrie 2026, bursa de categoria I va fi de 2.280 de lei, cea de categoria II – de 1.955 de lei, iar bursa de categoria III – de 1.785 de lei.
| Categoria bursei | Cuantumul actual al bursei de studii în domeniul Științe agricole | Cuantumul bursei de studii în domeniul Științe agricole, începând cu 01 septembrie 2026 | Creșterea, lei |
| Categoria I | 1.630 | 2.280 | +650 |
| Categoria II | 1.395 | 1.955 | +560 |
| Categoria III | 1.275 | 1.785 | +510 |
În general, bursele studenților de la licență, de la toate specialitățile, vor crește. Astfel, bursa de categoria I va crește de la 1.360 de lei la 1.905 lei, cea de categoria II – de la 1.160 de lei la 1.625 lei, iar bursa de categoria III – de la 1.065 de lei la 1.490 de lei.
| Categoria bursei de studii | Cuantumul actual al bursei de studii, valabil pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026 | Cuantumul bursei de studii începând cu 1 septembrie 2026 | Creșterea, lei |
| Categoria I | 1.360 | 1.905 | +545 |
| Categoria II | 1.160 | 1.625 | +465 |
| Categoria III | 1.065 | 1.490 | +425 |
Mărimea burselor va depinde în mod direct de rezultatele academice ale elevilor și studenților. Bursa de categoria I va fi acordată celor cu media de cel puțin 8,5, cea de categoria II – celor cu media de minimum 8,0, iar bursa de categoria III – celor care obțin o medie de cel puțin 7,0.
În colegii și centre de excelență, bursele vor putea fi acordate pentru cel mult 70% dintre elevii înmatriculați la studii cu frecvență la zi. În universități, acestea vor fi oferite pentru cel mult 50% dintre studenții de la ciclul licență și pentru cel mult 30% dintre cei de la master. De burse vor putea beneficia toți studenții de la forma de învățământ cu frecvență, indiferent de tipul de finanțare a studiilor.
Totodată, Guvernul a decis majorarea cu 40% a burselor de merit. Începând cu 1 septembrie 2026, Bursa Republicii va crește de la 4.450 de lei la 6.230 de lei, Bursa Președintelui Republicii Moldova – de la 4.045 de lei la 5.665 de lei, iar Bursa Guvernului – de la 3.710 lei la 5.195 de lei.
| Categoria bursei | Cuantumul actual al bursei de merit | Cuantumul bursei de merit în învățământul superior (ciclurile I și II, studii superioare integrate), valabil începând cu 1 septembrie 2026 | Creșterea, lei |
| Bursa Republicii | 4.450 | 6.230 | +1.780 |
| Bursa Președintelui Republicii Moldova | 4.045 | 5.665 | +1.620 |
| Bursa Guvernului | 3.710 | 5.195 | +1.485 |
Sprijinul social pentru studenți este, de asemenea, consolidat. Cuantumul bursei sociale în învățământul superior va fi majorat de la 720 de lei la 1.000 de lei lunar.




















