Soroca va găzdui, pe data de 20 mai, „Gala Premiilor în Domeniul Culturii”, un eveniment dedicat recunoașterii și promovării valorilor culturale locale și regionale. Manifestarea va avea loc la Palatul de Cultură din Soroca, începând cu ora 17:00.
În cadrul galei, 14 personalități marcante vor fi distinse cu trofeul evenimentului pentru contribuția valoroasă adusă la dezvoltarea și promovarea culturii. Organizatorii menționează că evenimentul își propune să evidențieze excelența, talentul și dedicarea oamenilor care susțin și promovează viața culturală.
Atmosfera serii va fi completată de un recital special susținut de Formația Milenium, care va aduce pe scenă un program artistic dedicat publicului prezent.
Organizatorii invită iubitorii de cultură să participe la această sărbătoare a artei și valorilor culturale, alături de personalitățile care contribuie la dezvoltarea patrimoniului cultural din regiune.





















