Capacitate de intervenție sporită pentru Drochia: lansarea proiectului transfrontalier INREDISON–ROMD00569

0
19

La Drochia, a avut loc conferința de lansare a proiectului transfrontalier INREDISON–ROMD00569 „Răspuns integrat în prevenirea riscurilor de dezastre”, un demers important dedicat consolidării capacității de intervenție și creșterii rezilienței comunităților noastre în fața riscurilor naturale.

Primăria Orașului Drochia, în calitate de Partener 2 (PP2), alături de partenerii din România și Republica Moldova – Comuna Pomârla (Lider de proiect), Comuna Gorbănești și Primăria satului Condrița – contribuie activ la implementarea acestui proiect, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021–2027.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice, specialiști și parteneri de proiect, oferind un cadru de dialog privind provocările actuale generate de schimbările climatice, precum incendiile de vegetație și inundațiile, dar și soluțiile comune necesare pentru prevenirea și gestionarea acestora.

Pentru orașul Drochia, proiectul presupune investiții concrete menite să îmbunătățească intervenția în situații de urgență, inclusiv:

▪️ reabilitarea Unității de Voluntari Salvatori pentru Situații de Urgență(Stația de Salvare pe Apă)

▪️ dotarea cu echipamente moderne de intervenție, inclusiv un pickup specializat și un generator diesel

Totodată, proiectul va include activități comune de instruire, exerciții practice și schimb de bune practici între parteneri, precum și elaborarea unui plan comun de intervenție adaptat contextului transfrontalier.

Cu un buget total de 296.718,24 euro pentru orașul Drochia și o durată de implementare de 22 de luni, proiectul reprezintă un pas important spre un oraș mai sigur, mai pregătit și mai rezilient.

Continuăm să investim în siguranța comunității noastre și în parteneriate care aduc rezultate concrete pentru cetățeni.

*Proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg România – Republica Moldova

2021–2027 și cofinanțat de statele participante la program.

Conținutul acestui material este responsabilitatea exclusivă a Primăriei Orașului Drochia și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova.

PUBLICITATE