Inspectorii de mediu din Rîșcani au documentat un nou caz de braconaj piscicol în timpul raziilor nocturne desfășurate pe lacul de acumulare Costești–Stînca, în extravilanul orașului Costești. Acțiunile au fost realizate în colaborare cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Costești”.
În cadrul verificărilor, au fost depistate două persoane, locuitori ai orașului Costești, care dețineau ilegal o captură de 42 de exemplare de pești din diferite specii, cu o greutate totală de aproximativ 10 kilograme.
Potrivit inspectorilor, prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice este estimat la 90 000 de lei.
Cazul este documentat în conformitate cu prevederile legale, iar acțiunile de combatere a braconajului piscicol vor continua.




















