La Drochia a fost semnată declarația comună privind promovarea Conceptului de activitate polițienească comunitară

0
36

În raionul Drochia a fost semnată Declarația comună privind promovarea Conceptului de activitate polițienească comunitară, între Inspectoratul General al Poliției, Consiliul Raional Drochia și Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat.

La eveniment au participat președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Lupan, șeful adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, Vitalie Josanu, șeful Inspectoratului de Poliție Drochia, Artur Andrieș, șeful Direcției Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, Mihai Crivorucenco, precum și primari și reprezentanți ai administrației publice locale.

Semnarea declarației are drept scop consolidarea cooperării dintre instituțiile publice și comunitate, prin promovarea unui model de poliție orientat spre prevenire, dialog și implicare civică. Prin acest parteneriat se urmărește dezvoltarea unei colaborări eficiente între autorități, instituții locale și societatea civilă, pentru identificarea și soluționarea problemelor care afectează siguranța publică.

Inițiativa reconfirmă angajamentul comun pentru crearea și menținerea unui mediu sigur pentru toți cetățenii, prin implicarea activă a comunității și dezvoltarea unei relații bazate pe încredere între poliție și societate.

PUBLICITATE