Peste 100 de sportivi, antrenori, federații sportive, jurnaliști și veterani ai sportului au fost premiați în cadrul Galei Sportului 2025, un eveniment de amploare organizat de Ministerul Educației și Cercetării, dedicat recunoașterii excelenței sportive naționale.
În cadrul galei cu nominația „Talentul Anului”, a fost distins sportivul Alexandru Solovei, originar din satul Vasilcău, raionul Soroca. Performanțele sale deosebite și evoluția constantă l-au propulsat în rândul celor mai promițătoare tinere talente ale sportului național.
Pentru premierea performanțelor obținute pe parcursul anului competițional 2025 au fost alocate aproximativ 37 de milioane de lei. Anul 2025 a fost unul remarcabil pentru sportul moldovenesc: sportivii Republicii Moldova au cucerit în jur de 600 de medalii la competiții internaționale, dintre care 244 la campionate mondiale și 357 la campionate europene, confirmând nivelul înalt de pregătire și competitivitate pe plan internațional.
Un număr semnificativ de premii a vizat recunoașterea sportivilor care au demonstrat rezultate constante pe parcursul întregului an competițional. De asemenea, au fost acordate distincții speciale pentru excelență, voință, determinare și performanță sportivă, evidențiind nu doar rezultatele obținute, ci și caracterul, disciplina și spiritul de sacrificiu al celor implicați.




















