În Moldova, satele îmbătrânesc mai repede decât își dau oamenii seama. Tinerii pleacă, copiii se nasc tot mai rar, iar pe ulițe rămân tot mai mulți oameni trecuți de 60 de ani. Ceea ce pare o realitate liniștită – pensionari la aer curat, grădini îngrijite, case renovate – ascunde o transformare demografică profundă, care schimbă fața țării din temelii.
Introducere în îmbătrânire
Se întâmplă să ne bem cafeaua lângă niște procese sociale de importanța cărora nu ne dăm seama. Am crescut în sate, am absolvit școala, apoi am plecat la Chișinău sau și mai departe. Unii s-au stabilit în Europa, alții în Canada sau în Marea Britanie. Pentru că, adevărul e simplu: omul trăiește unde îi este mai bine, mai ales când e tânăr și lumea i se deschide în față.
Apoi vine momentul Rubiconului. După 50–60 de ani, tot mai mulți se întorc „acasă”: la iarbă verde, la aer curat, la Nistru sau Prut. Fără să-și dea seama, astfel contribuie la îmbătrânirea satului. Satele pierd populația activă și câștigă pensionari. An după an, tot mai vizibil.
Acest proces nu e doar local. E global, inevitabil și alimentat de mai mulți factori decât simpla plecare a tinerilor.
Se strigă des că „totul e pierdut” și că doar migrația e vinovată. Dar e o jumătate de adevăr. Tinerii din Marea Britanie pleacă în Australia pentru că e cel mai bine plătit loc, iar pensionarii bogați se mută în Spania pentru că e cel mai comod loc. În Asia de Est, natalitatea e atât de scăzută, încât unele țări se tem că nu vor mai avea forță de muncă peste 30 de ani. Bine că le muncesc bătrânii care nu prea știu ce e aia pensie…
Moldova nu este o excepție. Dar, spre deosebire de țările dezvoltate din punct de vedere economic, noi resimțim schimbările mai dur.
Statistica știe totul
Trebuie să ne obișnuim că viața nu e de o singură culoare: ne bucurăm la știri precum că durata medie a vieții (speranța de viață la naştere) în Republica Moldova, în anul 2024, a constituit 72,0 ani, fiind în creștere cu 0,1 ani comparativ cu anul 2023…
… dar și să acceptăm că în ultimii cinci ani, numărul vârstnicilor a continuat să crească. Dacă în 2021 aceștia reprezentau 22 % din populație, astăzi, aproape una din patru persoane din Moldova are peste 60 de ani.
Fenomenul devine și mai clar dacă privim vârsta mediană. În 2007, Moldova era încă o țară tânără, cu o mediană de 32 de ani. În 2025, cifra a ajuns la 40 – un salt rapid, chiar și pentru regiune. La nivel global, media abia trece de 30 de ani
Între timp, populația totală din Republica Moldova a scăzut cu peste jumătate de milion de oameni – de la 2,85 milioane în 2015 la 2,38 milioane în 2025.
Natalitatea
Declinul natalității completează tabloul. În 2015, Moldova înregistra peste 40 de mii de nașteri. În 2024, numărul abia trece de 23 de mii. În sate, scăderea e și mai abruptă: de la peste 25 de mii de copii născuți în 2015, la doar 13,7 mii în 2024. Un exemplu concret este raionul Soroca, unde numărul nașterilor aproape s-a înjumătățit în ultimii nouă ani.
Migrația, cum fără de ea
Migrația apasă și ea greu. În 2023, peste 130 de mii de oameni au părăsit țara, iar cei întorși au fost cu peste 30 de mii mai puțini. Iar în interiorul Moldovei, satele pierd în continuare: pentru fiecare doi oameni care pleacă, se întoarce unul singur.
Tinerii sunt cei mai mobili – în special cei între 20 și 24 de ani, unde numărul plecaților e aproape dublu față de al celor reveniți. Abia după 50 de ani trendul se schimbă, deoarece tot mai mulți încep să revină la sat, atrași de liniște, gospodărie și sentimentul de „acasă” care nu se găsește nicăieri în altă parte.
Soroca urmează același drum. Dacă în 2014 raportul era aproape echilibrat – 3.103 plecați și 3.508 veniți, atunci în 2023 balanța s-a răsturnat: 3.999 de oameni au emigrat, iar doar 2.844 au venit.
Și totuși, ceea ce vedem în statistici nu coincide mereu cu imaginea de pe teren. Chiar dacă cifrele ar schița o lume aproape apocaliptică, realitatea e mai nuanțată. Vorbim despre satele care se dezvoltă, curțile renovate, casele cumpărate de cei care se întorc acasă cu banii strânși peste hotare.
Home, sweet home…
În comuna Cosăuți, care include și satul Iorjnița – locul de unde scriu acum – situația e similară. Numărul locuitorilor, timp de doi ani, a scăzut cu aproape 100 de persoane, respectiv, în 2023, în sat trăiau 3.131 de persoane.
În primele zece luni ale anului aici s-au născut doar 16 copii, în timp ce 39 de locuitori au decedat. Populația cu viză permanentă scade încet, dar constant.
Cosăuțiul trăiește astăzi un contrast dureros. Altădată avea peste patru mii de locuitori, o școală medie și clase pline; acum, liceul e doar o amintire, iar sălile de clasă de la primar și gimnaziu se golesc încet. Nu doar pentru că se nasc tot mai puțini copii, ci și pentru că mulți părinți aleg școlile din Soroca. E aproape, au transport asigurat, iar într-o lume în care fiecare își vrea copilul „mai departe”, e greu să-i judeci.
La aceasta se adaugă și fenomenul persoanelor care figurează în acte ca locuitori ai satului, dar care, de fapt, trăiesc în altă parte. Mulți revin la bătrânețe, atrași de aerul liniștit și de râul care curge așa cum îl țin minte din copilărie. Dacă te-ai uita doar la statistici, ai crede că satul se pregătește să devină un decor post-apocaliptic, cu case părăsite și străzi goale. Da, rămân case părăsite pentru că și oamenii ne părăsesc, pentru totdeauna, dar există și suficienți doritori să le cumpere. Totuși, satul se dezvoltă. Și pentru că unii dintre cei plecați se întorc: mai întâi cu banii, apoi cu propria persoană.
Grija statului
Dar ce face statul și cu ce ajută? Cu programe de susținere atât la nivelul mediului de afaceri, cât și prin subvenționarea cadrelor tinere. Inclusiv la sat. Sunt acțiuni benefice de mare ajutor? Bineînțeles. Influențează procesul la care ne referim și oprește plecarea tinerilor peste hotare? Puțin probabil.
Cei care fac afaceri nu intră în categoria celor care pleacă – ei fac calculele pe termen lung. Respectiv, acei 3.000 de lei, prevăzuți de programele de susținere a cadrelor tinere de la sate, cad bine în buzunar, dar nu suficient încât să te răzgândești să pleci.
La Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă Soroca, șefa instituției, Cristina Drăgălin, spune că de la începutul lui 2025 s-au adresat 1.960 de persoane în căutarea unui loc de muncă. Dintre ele, 300 sunt tineri până în 35 de ani. „Tinerii reprezintă pentru noi o categorie prioritară, pentru că sunt la început de drum și au nevoie de sprijin în alegerea unei profesii și în găsirea unui loc potrivit”, explică ea. Firesc.
Dar situația devine și mai interesantă când ne uităm la cealaltă extremă a vârstelor: 407 persoane trecute de 50 de ani au venit tot în căutarea unei slujbe – adică mai multe decât tinerii.
„Pentru această categorie, reintegrarea profesională e mai dificilă, de aceea acordăm o atenție specială măsurilor de consiliere, recalificare și subvenționare a locurilor de muncă. Scopul este să valorificăm experiența pe care o au și să-i ajutăm să rămână activi cel puțin un an”, spune Cristina Drăgălin. E o muncă grea, dar necesară, într-o țară în proces de îmbătrânire.
Există viață și la bătrânețe
Demografia nu înseamnă doar tabele și procente. În fiecare 1 octombrie, lumea marchează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – un mod de a spune, oficial, că oamenii trecuți de prima tinerețe încă au un rol, o voce și o viață de trăit. La nivel local, bunicii sunt sărbătoriți prin festivaluri, întâlniri, scenete, mici gesturi de atenție; poate nu cât ar merita, dar suficient cât să simtă că nu sunt uitați.
Un exemplu? Constantin Ciumac. Pensionar doar în acte, plin de viață în tot restul timpului. A lucrat o viață întreagă în cultura satului Cosăuți: a început ca metodist, a devenit conducător artistic, apoi director al Casei de Cultură, funcție pe care a ținut-o peste două decenii. De 51 de ani e în mijlocul comunității, iar la 76 încă urcă pe scenă, conduce cercul dramatic și compune versuri. Scrie muzică, îngrijește butoaiele pe care le face singur și altoiește pomi cu o pasiune molipsitoare.
Când îl întrebi despre plecarea tinerilor, îți răspunde simplu, cu înțelepciune: „Cât timp granița era legată cu sârmă ghimpată, eram cu toții aici. Mai era și politica statului care «îndrepta» tinerii specialiști din medicină și învățământ, după absolvirea facultății, în localitățile rurale. Dacă și migra lumea, pleca la tăiat păduri, la BAM, la Rostov, la fabrici de ardezie. La rubla lungă la «sever» – și atunci plecau tinerii. Era o metodă de a exista pentru că nu se descurcau cu veniturile din colhoz. Când s-au deschis hotarele, au plecat și în cealaltă parte pentru a se descurca. Care se întoarce, care, nu… Este un proces firesc, o piesă în care «Regizorul» ne oferă niște roluri și pe care trebuie să le jucăm cât mai bine…”
Marcel Toma
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Dincolo de Chișinău: Regiunile aflate în dispută politică, sub reflector”, implementat de Media in Cooperation and Transition (MiCT) cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal German de Externe, prin intermediul GIZ. Opiniile și punctele de vedere exprimate în material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Federal German de Externe sau a GIZ.
