„Un profesor deschide uși pe care copilul nu le-ar fi putut deschide niciodată singur.” Aceste cuvinte definesc parcursul Elisavetei Șarban, pedagog cu peste 50 de ani de experiență în învățământ, actualmente profesoară la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Florești. De-a lungul carierei sale, a trecut prin mai multe școli, dar oriunde a lucrat a lăsat o amprentă puternică prin rigoare, dedicare și pasiune pentru cunoaștere. Exigentă, dar profund iubită de elevi, doamna Șarban a format generații de tineri dotați, care au obținut rezultate remarcabile la școală și în viață. Lecțiile ei nu erau doar despre materie, ci despre disciplină, curiozitate și responsabilitate, transformând sala de clasă într-un spațiu al descoperirii. Pentru colegi Elisaveta Șarban rămâne un reper al profesionalismului și al iubirii sincere pentru educație.
Sănătăuca, satul natal
M-am născut în 1954, în satul Sănătăuca, raionul Camenca, într-o familie de țărani. Am absolvit școala de 10 ani din sat și apoi am urmat Institutul de Pedagogie din Tiraspol, facultatea Biologie-Chimie, pe care l-am terminat în 1977. În același an am început activitatea didactică la Școala rusă-moldovenească, ca profesor de biologie. Am lucrat șase ani la școala profesională, perioadă în care am fost aleasă deputat orășenesc. Ulterior, am activat cinci ani ca inspector la Direcția Învățământ, ocupându-mă de obiectele pe care le predam, dar am renunțat pentru a putea să am grijă de cei trei copii ai mei. Am continuat cariera la Școala Nr.1, predând chimie și geografie. În anii ’90, odată cu formarea LT „Ion Creangă”, inițial la etajul 3 al LT „Miron Costin”, apoi mutat în clădirea actuală, amenajată împreună cu colegii și fostul director, am continuat să predau biologia până în prezent, cu mici întreruperi, când am mai activat la Școala Nr.1 și la Direcția Învățământ.
Pedagogia în familie
Am crescut într-un mediu în care școala și respectul pentru dascăl aveau o valoare deosebită. În satul meu exista un colectiv puternic de învățători, oameni dedicați, care știau să explice, să inspire și să trezească interesul pentru învățătură. În familie eram mulți pedagogi, fratele și sora la pedagogie, surorile lui tata, două învățătoare, atmosfera în care am crescut era una unde modelarea copilului și transmiterea cunoștințelor erau valori firești.
Biologie și chimie
Chimia m-a atras încă din școală, datorită profesorului meu care explica foarte frumos și ne făcea numeroase experimente la ore. Când intram în laborator și vedeam reacții, culori, transformări, pentru mine era ceva fascinant. Cred că de acolo a pornit pasiunea. Biologia a venit ca o completare firească, pentru că facultatea era cu dublă specializare. Părinții și-ar fi dorit să merg la medicină și chiar mă pregăteam pentru asta, dar eu nu mă vedeam în acel domeniu. După ce am absolvit școala, am decis pe cont propriu să merg la Tiraspol și să dau admiterea la specializarea Biologie și Chimie. Părinții au aflat abia după ce am fost admisă. A fost o alegere asumată, pentru că eu știam deja ce vreau: să devin profesor.
Clase cu elevi eminenți
Am avut noroc să fiu diriginte la clase foarte puternice. Majoritatea elevilor mei au urmat studii superioare. În promoția actuală, din 20 de elevi, 16 sunt eminenți, iar ceilalți au medii peste 8. Sunt copii foarte capabili, muncitori și serioși. Și în promoțiile anterioare rezultatele au fost la fel de bune. De exemplu, într-o clasă de 25 de elevi, 16 au fost eminenți. Foștii elevi mă vizitează des, mă caută la școală sau acasă, păstrăm legătura și mă bucur să îi văd realizați și bine așezați în viață.
Un profesor bun
Un profesor trebuie să cunoască materia și să știe să impresioneze copilul cu cunoștințele lui. Eu am avut ocazia să lucrez cu elevi din primii ani la Școala Nr. 3, în clasa a 10-a. Le făceam probleme la genetica mendeliană, unii profesori nu știau, dar noi, tinerii, îi învățam. Elevii trebuie să simtă că profesorul este pregătit. Dacă un elev pune o întrebare, profesorul trebuie să poată să explice clar și să atragă atenția. E important să folosești exemple din viața de zi cu zi, să faci materia interesantă și să-i provoci să caute singuri răspunsuri.
Elevii trebuie inspirați
Biologia este un obiect care trebuie studiat sistematic. Dacă nu te pregătești constant, pierzi firul lecțiilor. Denumirile și nomenclatura sunt multe și trebuie memorate, dar cu exercițiu, copilul învață și dezvoltă limbajul științific. La chimie, experimentele atrag copiii, culorile, reacțiile, experiențele practice. Aceste lucruri îi fac să fie curioși și dornici să învețe. Eu am avut elevi care s-au dus mai departe la facultate de biologie și genetică, inspirându-se din ceea ce am făcut împreună în clasă.
Procesul educațional și lecțiile deschise
Procesul educațional a evoluat mult de-a lungul anilor. Am avut onoarea să organizez lecții deschise la rang republican. Profesori din întreaga zonă de nord veneau să vadă cum lucrăm cu elevii. Lecțiile aveau loc în prezența unor profesori universitari, un specialist în genetică, unul în anatomie și fiziologie și un botanist. Învățătorii din raioane veneau și stăteau în coridoare ca să urmărească lecția. Am fost formator național și am colaborat cu profesori din toată republica. De fiecare dată, am încercat să nu simplific materia, ci să o dezvolt, adăugând informații suplimentare, astfel încât elevii să înțeleagă mai profund subiectele.
Recunoaștere și rezultate
Am avut și merite. Am primit o diplomă de gradul II de la Guvern, în timpul Guvernului Streleț, când era ministră Maia Sandu. Ne-au chemat la ceremonie, am defilat, iar colegii m-au aplaudat. Am participat mereu la olimpiade, cu elevi foarte buni, și eram cunoscută în întreaga republică pentru asta. Mulți dintre elevii mei au devenit medici de succes. Avem absolvenți în România, Franța, Italia și Elveția. De exemplu: Voleanschi – medic în Elveția; Grădinaru – medic în Franța; Rotarciuc – cabinet stomatologic în Franța; Ciobanu – medic în Italia; Gălățeanu – medic foarte bun; Paniș – șefă de secție endocrinologie la Spitalul Republican. Sunt mândră că am contribuit la drumul lor profesional.
Nu tolerez lecțiile „cumpărate”
Mulți elevi care doresc să meargă la medicină sau sunt primul an de studii acolo, vin la mine din diferite sate ale raionului pentru ore de genetică, chiar și din Cotiujeni, raionul Șoldănești. La început le e greu, mai ales în primul an şi ei îmi cer ajutorul: «Doamnă profesoară, vă plătesc pentru ore». Eu răspund clar: «Du‑te de aici cu banii tăi. Ai să mă pomenești! Scrie o rugăciune pentru sănătatea mea». Nu iau niciodată bani de la elevi. Eu nu pot să tolerez lecțiile „cumpărate”. Copiii trebuie să învețe corect, fără să li se ceară bani suplimentari pentru ceea ce li se cuvine.
Programe încărcate
Acum programele sunt foarte încărcate, puțini copii pot să le susțină cu adevărat. Majoritatea nu pot rezista ritmului acesta și mă tem că astfel se pot crește copii cu psihica afectată. Materiile sunt multe, încărcătura este constantă, iar între profesor și elev se formează o presiune continuă. Creierul poate susține mult, dar există limite. Totul depinde și de condițiile copilului: alimentația, odihna, mediul în care trăiește. Tehnologia și dispozitivele electronice nu ajută deloc, uneori distrag mai mult decât ajută. Este important ca părinții să nu le dea telefoanele acasă. Noi, la școală, încercăm să le strângem pe toată durata lecțiilor. Dar unii elevi au chiar două telefoane: unul îl dau și altul îl ascund, așa că nu putem fi lângă ei tot timpul.
Dedicarea pentru școală
De școală nu m-am simțit niciodată obosită și nici de copii. Chiar acasă, moșneagul îmi zice: «Hai, mai odihnește-te!» Eu răspund că mai am două zile de trăit, dar trebuie să lucrez, să dau tot ce am. Mie fiica și azi îmi spune «Eu am crescut fără mamă, dar am avut profesoară atât la școală, cât și acasă». Acesta e neajunsul în profesia noastră, uităm de copiii noștri și ne dedicăm mai mult elevilor.
Salarii întârziate și viața modestă
A fost greu, foarte greu. Uneori nu primeam salariu luni întregi. Uneori eram nevoiți să mergem să ne alegem de la magazin și luam ce se putea: o cruciuliță de argint, un covor, niște cizmulițe sau o vestuță. În rest trebuia să ne descurcăm cu mâncarea, copiii trebuiau hrăniți zilnic. Cu toate astea nu m-am gândit niciodată să renunț. Pedagogia nu m-a speriat niciodată, pentru că am crescut într-o familie de profesori. Modestia a fost mereu parte din viața noastră. Chiar și soțul meu, atunci când era în funcție de șef, trăia modest. Nu era ca acum, atunci șefii erau cinstiți și fără privilegii speciale.
Copiii mei
Copiii mei… nu, n-au mers la pedagogie. La cel mai mare m-am gândit la început că poate o să aleagă școala, dar el mi-a zis deschis: Eu, învățător, nu vreau. Și s-a dus pe linia tatălui, a făcut agricultură. Al doilea a fost mai bun la matematică și a terminat contabilitatea. Fata a pornit la pedagogie, dar pe urmă mi-a zis: Mamă, eu nu vreau ca copiii mei să sufere așa cum am suferit noi . Eu vreau să fiu mamă pentru copiii mei. Și e adevărat, e o mamă foarte bună.
Tinerii care vor să devină profesori
Să nu fie lacomi. Să fii sinceri cu copiii. Să-și îmbogățească cunoștințele și să le stăpânească bine, pentru că elevii te cunosc imediat. Dacă te bâlbâi sau nu știi bine materia, ei pierd interesul. Un profesor bun trebuie să știe să aplice cunoștințele astfel încât să-i atragă pe copii, să-i motiveze, să le trezească curiozitatea și să-i facă să cerceteze. Să fie interesant pentru elevi și să nu se teamă de dificultăți sau de salariu modest. Învățătura nu te face bogat, dar nici nu te lasă să mori de foame. Dacă îți place această viață și munca cu copiii, atunci meseria de profesor e pentru tine.
