Astăzi, doamna primar a orașului Drochia, Nina Cereteu și domnul viceprimar Vitalie Postovan au efectuat o vizită de lucru în curțile blocurilor locative de pe străzile L.Dubinovschi și 31 August, împreună cu echipa responsabilă de executarea lucrărilor.
Lucrările prevăd reparația căilor de acces și amenajarea locurilor de parcare, fiind realizate conform planului de achiziții publice pentru anul curent.
Astfel, vor fi soluționate problemele de parcare și ambuteiajele care le provoacă locuitorilor din zonă disconfort și dificultăți în deplasare.
Primăria orașului Drochia continuă procesul de modernizare a infrastructurii urbane, pentru a asigura condiții mai bune și un mediu confortabil pentru toți locuitorii orașului Drochia.
























